Jurnalismul ca mod de viata
    POZA:
 
 

Jurnalismul ca mod de viata

Din data: 18 Februarie 2013 ora : 19:33:55
Vlad Ursulean este jurnalist independent, „un reporter fara gazeta” care rataceste prin lume dupa povesti ce merita povestite. Absolvent al Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din cadrul Universitatii Bucuresti, Vlad Ursulean a scris reportaje in Romania Libera, Jurnalul National si o multime de reviste, luand tot felul de premii pentru asta.

Motivul pentru care s-a apucat de jurnalism este unul mai putin obisnuit: in liceu, directoarea i-a interzis revista - lucru care l-a contrariat, determinandu-l sa se indrepte spre lumea presei. In 2011, Vlad si-a transformat garsoniera intr-un fel de redactie libera, in care se intalnesc jurnalisti faini si discuta despre visele lor. Casa Jurnalistului nu incearca marea cu degetul, ci un nou model de presa.

Pe Vlad l-am intalnit pe 15 ianuarie, la Superlativele VIP. El era premiantul la categoria Mass-media, eu eram interna care lua parte la un eveniment cu traditie.

Privind retrospectiv, mi se pare ca seara aceea a fost pe repede inainte. Castigatorii urcau si coboarau scena. Alaturi de cativa prieteni, jurnalistul si-a luat in primire cununa de lauri - diploma care recunostea merite. Discursul a fost echilibrat, punctat cu intepaturi subtile. Vlad nu s-a dezis, ramanand fidel crezului sau: „Vin, dar sa stii ca nu o sa zic de bine de presa!”.

Intre doua cantece si-o poezie, incercam sa leg conversatii. Zaresc un loc liber langa jurnalistul rebel si il intreb cu un suras cum gaseste evenimentul: ”e misto, vagabonzi”... atat si nimic mai mult. Un moment stanjenitor de liniste, timp in care isi noteaza in treacat ceva pe carnetel... defect profesional. Dupa cateva minute, nu stiu cum, ne trezim povestind chestii... deci se poate! Si pare chiar prietenos, desi chelenerul s-a uitat lung la el pentru ca nu a respectat eticheta, afisand o tinuta „neglijent studiata”.
La plecare ma invita sa le trec pragul, unde am sa gasesc voie buna si discutii cu talc.  Si m-am dus!

Este luni, ora 20:00. Troleibuzul 66 intarzie mai ceva ca un est-european, incercandu-mi astfel ingaduinta. Drumul pana in strada Rosetti este monoton si egal. Din cand in cand, linistea serii este sparta de tipatul pescarusilor lui Hitchcock! Ma uit la ceas si intetesc pasul! Nu trece mult si ajung la Casa Jurnalistului - scoala, club de socializare, salas al tinerilor ratacitori - un mixt bun, ce mai! Urc scarile tocite si spiralate ca o cochilie de melc pana la etajul 4. De cum ajung, privirea mi se indreapta hipnotic spre zidul de langa usa, decorat cu vorbe de duh, ca un frigider cu magneti: ”Incalta-te si pune-ti caciula cu SINAPSE!”.

Ciocan! Imi deschide cu  promptitudine Vlad. Pesemene ca am intarziat! Zambeste afabil si ma ivita sa intru. In sufragerie ma intampina Brunea Fox (unul dintre jurnalistii lui preferati) si Sostakovici, cunostinte de-ale lui. Nu pot fi decat incantata sa-i intalnesc!

Camera emana boemitatea locatarilor. Peretele care da spre balcon este tapisat cu taieturi din ziar, iar becul primenit cu un abajur din capace de bere, reciclate artistic. Doar patefonul ne urmareste discutia - un martor discret si melodios. A fost donat, ca majoritatea lucrurilor din casa.
Mi se face un tur al locuintei. Dormitorul, camera de lectura, cea de oaspeti - unde Hortensia Papadat-Bengescu, cocotata pe soba de teracota este absorbita intru totul de proiectiile documentare ce au loc de regula joia... si multe, multe picturi prin colturi (reminiscentele vizitelor de curtoazie ale artistilor). Piesa de rezistenta este insa baia, care are puternice accente dadaiste: deasupra toaletei troneaza icoana, flancata de diverse diplome inramate.

Dar sa nu ne pierdem in reverii!
Vlad Ursulean este jurnalistul cool care dinamizeaza mediul online prin cercetarile si articolele sale pline de substanta. In cateva minute, strange sute de like-uri si comentarii, mai abitir ca un star rock! A ales sa faca lucrurile pe cont propriu, renuntand sa creasca la umbra unei redactii, care-i mai mult un fel de moartea pasiunii. „Daca esti bun in ceea ce faci, lumea nu o sa te lase sa mori de foame”, este de parere Vlad. Romania Libera a fost o oprire necesara in traseul sau profesional, dar nu si suficienta. Acolo a scris primul sau articol adevarat (despre  noaptea muzeelor si isteria din jurul evenimentului), oferindu-i-se astfel legitimitatea  pe care o cauta.

De ce s-a terminat totul? Pentru ca a fost dat afara, dar nu regreta: „Romania Libera era cam cea mai buna, dar a ajuns un cacat”. In acea perioada au avut loc  protestele stradale din Piata Universitatii si cu ele declicul. Superficialitatea presei l-a determinat sa caute alte unghiuri de abordare a acelor evenimente: „de ce sa vrei sa scrii ca ceilalti, cand o fac prost”. Rezultatele nu au intarziat: vizibilitatea sa a crescut considerabil, articolul „We are (fucking) angry” facand mai multa valva decat zecile de postari ale unor publicatii mari precum Gandul sau Hotnews.ro, ajungand chiar pana la BBC.

Pentru el, jurnalismul este un mod de viata - poate nu cel mai bun, dar cu partea lui de satisfactii: „daca mergi pana la magazin si nu ai gasit cateva subiecte, mai bine dai la Poli!”. „Trebuie sa experimentezi tot felul de tampenii pana simti ca ai o poveste”. Calitatea cea mai importanta a unui jurnalist „este aceea de a cauta”. Trebuie sa plece de la ceva foarte personal, de la o intrebare la care vrea sa afle raspunsul, ca de exemplu ”de ce sar oamenii cu parasuta?”.

In definitiv, misiunea acestuia este „de a oferi stratul acela de informatie functionala”, „structura textului trebuie sa iasa din subiect”. „Acum comunicarea se face la firul ierbii - eu badea Gheorghe, daca am ceva important de zis, lumea o sa afle si fara ajutorul presei, aceasta nemaidand tonul ca in trecut”, adauga Ursulean.

Pasiunea lui Vlad pentru scris a inceput de la o varsta frageda. La patru ani, pitesteanul invata sa scrie, invers, in oglinda. Primele scriituri au fost niste poezii si compuneri, pe care le-a pastrat mult timp. Desi am fi putut sa credem ca este foarte mandru de vreun articol premiat recent, nu este asa. Isi aminteste cu drag de un text scris despre un profesor de matematica din Iasi, creator de haiku-uri.

Pe langa scris, ii mai place fotografia, ceaiul dansant (bautul) si muzica. Aici spectrul sonor este variat: de la placi de patefon cu muzica clasica (Aida de Verdi cu 1 leu, din Valea Cascadelor) la manele. Pe cele din urma a inceput sa le asculte fara ranchiuna dupa documentarea prelungita in comunitatea cantaretilor de gen; ele „exprima ceva din comunitatea respectiva, chiar daca este stupid”. „Multi le vad ca pe o amenintare culturala, insa le vor valoriza dupa ce or sa dispara”, incheie Vlad.

Dau sa plec, nu inainte de a-l intreba daca are vreo umbrela sa-mi imprumute: ”nu folosim, dar avem totusi suport de umbrele, pentru domnisoarele care au”.

Pe Vlad il puteti citi aici

de Gabriela Bratu - 1395 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi