Ion Diaconescu, fostul presedinte al PNTCD, a murit
    POZA:
 
 

Ion Diaconescu, fostul presedinte al PNTCD, a murit

Din data: 11 Octombrie 2011 ora : 23:19:42
Ion Diaconescu, fostul presedinte al PNTCD, a murit marti seara, la varsta de 94 de ani. Liderul taranist avea de mai mult timp probleme cardiace. Victor Ciorbea, presedintele uneia dintre aripile PNTCD, este cel care a facut anuntul privind moartea lui Ion Diaconescu, in jurul orei 22:00. "Din pacate, in urma cu 40 de minute a trecut in eternitate domnul presedinte de onoare al PNTCD, Ion Diaconescu, omul care si-a dedicat intreaga viata luptei impotriva ocupantului sovietic", a spus Victor Ciorbea. Recent, Ion Diaconescu a fost internat la Institutul Clinic de Cardiologie Fundeni, din cauza unor tulburari de ritm cardiac, fiind externat dupa trei zile. Directorul medical al Institutului "C.C. Iliescu", Serban Bubenek, a declarat marti seara pentru Mediafax ca Ion Diaconescu era acasa, a mancat, s-a asezat pe canapea si a murit.
Liderul taranist s-a retras de pe scena politica dupa guvernarea CDR din 1996 – 2000. Alaturi de Corneliu Coposu, Diaconescu s-a identificat practic cu istoria moderna a Partidului National Taranesc, al carui membru a fost inca din 1936. Dupa 1989, Ion Diaconescu a fost ales ca deputat in trei legislaturi consecutive, in perioada 1990 – 2000. Intre 1996 si 2000, fostul lider al PNTCD a ocupat functia de presedinte al Camerei Deputatilor.
Nascut la 25 august 1917 in Botesti, judetul Arges, a urmat cursurile Institutului Politehnic din Bucuresti, Facultatea de Electromecanica. In timpul regimului comunist a fost detinut politic vreme de 17 ani (1947 - 1964). A fost arestat la 1 decembrie 1947, alaturi de alti membri ai tineretului taranist si condamnat la 17 ani de munca silnica pentru apartenenta la PNT. In toti anii in care a stat in inchisorile de la Aiud, Baia Sprie, Nistru si Ramnicu Sarat a indurat zeci de batai si tacere impusa. Nu aveai voie sa ridici privirea, nu aveai voie sa vorbesti cu nimeni si nu aveai voie sa stai in pat. Aveai voie sa stai doar pe scaunel, in tacere, sau se te plimbi roata prin celula.

"Maniu mi-a spus sa nu las partidul sa moara"

Ion Diaconescu si-a publicat memoriile in volumele "Temnita -destinul generatiei noastre" (1998), "Dupa temnita" (2003) si "Dupa Revolutie" (2003). Anul trecut, Ion Diaconescu a dat statul roman in judecata, cerand 18 milioane de euro, in baza Legii 221/2009, pentru anii de inchisoare si munca silnica la care a fost condamnat de regimul comunist, iar banii obtinuti din despagubire sa fie fie donati PNTCD. "Suma de 18 milioane de euro este ipotetica. Intre suma asta si ce se va da este o diferenta de la cer la pamant. Maniu mi-a spus sa nu las partidul sa moara. Partidul este acum in agonie pentru ca nu mai are niciun ban", a declarat Diaconescu, la inceputul lunii martie, pentru NewsIn.
de Redactia - 1287 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi