Visul Laviniei Sandru de sarbatori: sefa peste doua ministere!
    POZA:
 
 

Visul Laviniei Sandru de sarbatori: sefa peste doua ministere!

De la finele saptaminii trecute, Lavinia Sandru si-a pierdut statutul de presedinte de partid in schimbul celui de vicepresedinte. PIN-ul, formatiunea pe care a preluat-o de la Cozmin Gusa, in calitate de sef de partid, a fuzionat, zilele trecute, cu UNPR-ul lui Gabriel Oprea…

Se vrea ministru al… mediului si dezvoltarii durabile
Acum, noul vicepresedinte al partidului progresistilor are insa planuri marete: vrea sa ajunga… ministru al ecologiei si dezvoltarii durabile. Ministerul in cauza nu exista. Care­va­sazica, a­r putea fi „2 in 1“: ministrul Las­zlo Borbely (ministrul mediului) si Elena Udrea (ministrul dezvoltarii), la un loc. Nu stim ce parere au cei doi despre planul Laviniei Sandru, insa ea este extrem de optimista: „Da, Ministerul Ecologiei si Dezvoltarii Durabile. In Franta exista o structura similara, daca nu ma insel. Va fi un minister ­care va avea grija ca totul sa fie in regula cind vine vorba de mediu. Mergem pe progresul calitativ, nu cantitativ. Va fi un minister al intregii societati“, ne-a luminat Lavinia Sandru cind i-am atras atentia ca ministerul ei nu exista. Asadar, Lavinia va fi pe „cai mari“. Daca acum oamenii spun ca Elena Udrea are in mina ei un minister-mamut, oare ce vor spune daca visul Laviniei s-ar implini? Ministerul ei ar fi mai mare decit al Elenei Udrea! Sa fie ea mai tare ca Udrea? Iata ca se poate si mai mult, de unde pina acum ziceam ca minister mai mare nu exista…

Cu bataie lunga…
Proiectele majore pe care Lavinia Sandru spune ca se va axa sint: educatia ecologista, readucerea IT-istilor romani, plecati pe alte meleaguri, in Romania, „sa facem aici softuri pe care sa le ­vindem afara“, dar si „crearea de locuri de munca, intr-un timp relativ scurt, in industria si economia legata de mediu“. Insa Lavinia ar avea si atributii pe ­partea cu agricultura, evident cea bio, nu cea la scara larga… „Cit priveste agricultura eco-bio, voi lucra cu Vali Steriu, amindoi fiind si purtatori de cuvint ai UNPR“, a precizat Sandru.
Sa nu credeti cumva ca ministerul Laviniei, desi s-ar ocupa de atitea domenii majore, ar putea fi obligatoriu mamut, dupa cum aveam sa primim lamuriri direct de la sursa: „Nu trebuie sa fie un minister foarte mare. Poate fi chiar unul restrins, dar in care oamenii sa munceasca sustinut. Avem planuri mari!“, a spus Lavinia.
Ce vor spune PDL-istii de intrarea in scena a Laviniei? Nu ne poate spune cum se va intelege cu PDL-istii, desi ne amintim ca, atunci cind a plecat din acest partid, nu s-a intimplat tocmai „in termeni pasnici“. Cum PDL si UNPR sint parteneri, iar acest parteneriat va continua si pe viitor, cu siguranta, noi ii dorim „numai bine“. „Eu stiu ca Gabi Oprea isi respecta cuvintul dat“, adauga Lavinia, incintata de noile ei oportunitati, pentru ca „nu mai este timp de vorbe!“.

Gusa, numai bun la partidul omului…
Cel care a infiintat PIN, Cozmin Gusa, nu este implicat activ in noua structura (UNPR cu PIN inclus), dar ii sustine ca analiza politica, ne lamureste Lavinia, iar noi am adauga ca si actiunile pe care Cozmin le detine la doua televiziuni nationale, plus un institut de sondaje, n-ar fi chiar de lepadat….
Daca va fi nevoie, Lavinia l-ar astepta si pe Geoana sa li se alature, insa doar daca „el va vrea sa fie parte a unui proiect serios, de viitor“, tine sa sublinieze politicianul.
de Ella Nica - 1472 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi