Numele s-a pastrat, inregistrind doar o mica schimbare a unei vocale: Nicolae Mircea, numele bunicului, a devenit Niculae Mircea, asa cum il cheama pe nepotul celui care, la 11 ani, in 1879, a venit la Bucuresti din satul Cata, iar in 1899, la 31 de ani, a deschis un local unde se putea bea bere de la Bragadiru si unde s-a scris istoria de-a lungul anilor: Caru’ cu bere.
In apropierea Bisericii Stavropoleos si a cunoscutei strazi a Bucurestilor Vechi, Lipscani, Caru’ cu bere a ramas la fel de impunator ca acum o suta de ani, desi soarta i s-a schimbat de la o epoca la alta. In 1929, cind a murit cel ­care a ridicat cladirea, nu putea fi anticipat in niciun fel destinul restaurantului.
Nationalizarea a adus familiei Mircea nu numai pierderea localului, dupa 50 de ani de administrare, dar si disparitia sursei de subzistenta. De la o zi la alta, celor trei frati urmasi ai fondatorului si coproprietari ai localului li s-a schimbat destinul: astfel, fiul Radu, absolvent al Academiei Comerciale, a devenit muncitor lacatus intr-o cooperativa, pastrindu-si acest statut „de origine sanatoasa“ pina la pensionare, pentru ca fiul sau Niculae Mircea, nepotul fondatorului, sa-si poata urma studiile; fiicele fondatorului, Livia si Marioara, din aceleasi motive, au devenit contabila, respectiv dactilografa.
La Caru’ cu bere s-a pastrat, fara mari schimbari, ceea ce a fost localul cu mare cautare printre oamenii vremii, de la ­micii burghezi la cei care veneau sa observe mersul lucrurilor, cum a fost, de pilda, Ion Luca Caragiale. Pe arcada centrala din bolta cladirii, al carei proiect ii apartine arhitectului Ziegfried Kofsinsky, a ramas scris crezul bunicului: „Prin munca, rabdare, energie si cinste, la idealul dorit. Cu credinta si vointa lui Dumnezeu toate se implinesc“.
„Toate datele importante care au marcat istoria restaurantului au la sfirsit cifra 9. Nu a fost programat sa fie asa. A fost o coincidenta“, ne-a spus Niculae Mircea, coproprietar al localului. Monografia pe care o pregateste sta sub semnul sarbatoririi a peste 130 de ani de la crearea Carului cu bere, in vadul comercial din Centrul Vechi al Capitalei. „Acolo vor fi prezentate si personalitatile care au avut tangenta, de-a lungul timpului, cu localul. Veneau aici foarte des: Cosbuc, badea Gheorghe, cum i se spunea, prieten intim al bunicului, Barbu Stefanescu-Delavrancea, primar al orasului in anul cind s-a construit Caru’ cu bere, St. O. Iosif, ruda prin alianta“, a adaugat acesta.
Bunicul venit din Ardeal, „de la coarnele plugului“, cum ii placea sa spu­na, isi indeamna fiul, Radu, la invata­tura, pentru a fi demn sa-l intreaca. Intre timp, Caru’ cu bere devine si un loc de intilnire pentru refugiatii ardeleni, oameni simpli si personalitati care au contribuit la Marea Unire. „Prietenia se leaga si din necesitati concrete. Ardelenii din Regat, originari din satul Cata, au creat Societatea Fratia ca sa-si ajute concetatenii ramasi intre gra­nitele Imperiului Austro-Ungar, bunaoara sa-si faca o scoala romaneasca, invatamin­tul din acea vreme din Ardeal fiind in limba maghiara. Studentii ardeleni merituosi aveau un regim privilegiat, primind o masa pe zi la Caru’ cu bere“, ne-a mai spus nepotul fondatorului.

Local liber, unde oameni de rind se intilneau cu magistrati
Atmosfera la Caru’ cu bere era diferita de cea de la Capsa. „Aici era <localul liber>, impunea respect de la prima intilnire si, in acelasi timp, dadea libertatea ca omul de pe strada sa vina sa manince, alaturi de magistrati, fara formalism, pe mese de stejar neacoperite, doi mici, masline cu salata de ridiche neagra si sa bea o bere“, a precizat nepotul fondatorului.
Cind intri in Caru’ cu bere, este greu sa ti-l imaginezi pe Caragiale la o masa apropiata, urmarind cu atentie ce se intimpla in jurul lui. Si totusi, cunoscutul dramaturg era un obisnuit al localului. „Caragiale a avut o calitate fantastica. Daca ­Jules Verne a fost un vizionar si a putut sa vada cu ochii mintii ce se va intimpla peste 100 de ani, Caragiale a facut <fotografii> ale timpului care se dovedesc a fi si astazi foarte actuale, pentru ca noi am stat pe loc. Mare parte a operelor lui Caragiale, dupa cum ne propunea recent Ioana Pirvulescu in cartea sa Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale, sint inspirate din jurnalele vremii. Observator fin, Cara­giale reusea sa surprinda esenta societatii de atunci“, a conchis Niculae Mircea.