Nu-i putin lucru sa fii nominalizat pentru cele mai bune costume la Premiile César, distinctii acordate de Academia de Film a unei tari in care stilul, bunul-gust si creativitatea sunt la ele acasa: Franta. Chiar daca este obisnuita sa colectioneze aprecieri in lumea teatrului, a operei sau a filmului, scenografa Viorica Petrovici, nominalizata la Premiile César pentru costumele filmului La source des Femmes (regia Radu Mihaileanu), marturiseste ca s-a trezit in acest context total neasteptat...

Care este povestea intalnirii cu regizorul Radu Mihaileanu? La source des Femmes nu e prima dvs. colaborare…
In anul 1992, am fost chemata la o casa de productie, Filmex de astazi, cred, si mi s-a spus ca un regizor francez de origine romana doreste sa realizeze un film in Romania si m-au intrebat daca vreau sa fac costumele. Am acceptat, a urmat intalnirea cu Radu Mihaileanu si cu prietenul lui, Olivier Jacquet, secundul lui la toate filmele pe care le-a facut. In aceasta echipa a intrat si scenograful Cristian Niculescu. Astfel, am format o echipa care l-a insotit pe Radu in aproape toate filmele sale. Am realizat impreuna Train de vie, un film minunat, pe care l-am revazut de curand la un festival si mi s-a parut foarte actual. Apoi a urmat Le concert, o pelicula la care am lucrat cu mare placere si in urma careia am ramas cu niste amintiri fabuloase. Colaboram extraordinar, suntem prieteni, ne respectam reciproc, nefiind necesare prea multe cuvinte pentru a inainta.

Cum v-a marcat aceasta experienta legata de lumea araba? Dar lucrul intr-o echipa in care se aflau persoane atat de diferite ca natie, cultura etc.?
Lumea marocana este una speciala. Marocanii sunt niste oameni calzi, sentimentali, care seamana putin cu noi. Filmul nostru a fost raportat la cultura berbera. Berberii sunt o populatie bastinasa de origine feniciana, care s-a refugiat in zonele inalte ale Muntilor Atlas, fugind de expansiunea araba, alcatuind niste comunitati care au rezistat in timp aproape neschimbate. Ei au un alfabet propriu, avand o limba diferita de cea araba. Vizualitatea acestei culturi este foarte speciala, rafinata, de la muzica la vestimentatie si obiecte. Echipa de productie a fost formata din francezi, flamanzi, noi - doi romani - si marocani. Marocanii care lucreaza in lumea filmului sunt foarte profesionisti, ei s-au format in productii mari internationale, au o scoala de cinema si sunt bine organizati. Toti vorbesc limba franceza, chiar si unii berberi. Am filmat intr-un sat departe de civilizatie, aflat la 60 de kilometri de Marrakesh, si astfel faceam zilnic naveta, lucrand de la cinci dimineata, ora de incepere a filmarilor, si pana seara pe la sapte-opt. Nu a fost deloc usor. Frumusetea locurilor este insa covarsitoare; armonii perfecte intre rosu si verde sau galben si violet. Totul este in natura si in aceste armonii vezi ici-colo o pata contrastanta. Fascinant! Satul in care am filmat era un accident la poalele unui munte, casele erau construite din pamantul pe care se asezau si aveau culoarea pamantului, iar de la distanta vedeai doar cateva umbre geometrice si niste pete de verde. Pe mine m-a ajutat foarte mult acest lucru, deoarece culoarea costumelor se decupa foarte bine, cu trimiteri foviste.

Cate costume ati realizat, de fapt, pentru acest film si cat timp ati lucrat pentru acest proiect?
Filmul are peste 70 de roluri, unele mai complexe, altele mai simple, dar, in medie, fiecare actor avea cate sase costume. Apoi au fost siluetele, aparitii episodice fara text, care se iveau si ele de cateva ori, roluri de copii, muzicieni, dansatori. Figuratie racord, de la grupuri de zece persoane, cu cate patru-cinci aparitii continue, la grupuri de cate 300-400 de oameni, tot cu aparitii racord. Pentru cine nu stie ce inseamna racord, acesta reprezinta o continuitate a actiunii cu aceleasi coordonate. Faptul ca am lucrat spectacole de opera cu multe schimbari si multe costume m-a ajutat foarte mult. In ceea ce priveste timpul, nu am lucrat foarte mult, pentru ca nu am avut foarte mult timp, dar am lucrat dens, cu echipe mai numeroase, ca sa realizam ce ne-am propus in termen scurt. Cu tot cu documentare, au fost doua luni de pregatire si trei de filmare.

Care a fost „la source des costummes”  realizate de dvs. pentru acest film?
Documentarea, referintele pentru un scenograf sunt foarte importante. Scenograful se raporteaza la un pretext dramatic - in acest context, scenariul - si la unele referinte documentare care iti determina demersul artistic. Am inceput documentarea in Romania, la diferite biblioteci, dupa care am plecat la Paris, unde se gaseau mai multe referinte la Institutul Lumii Arabe, muzee, fotografii etc. Dar, cea mai importanta revelatie a fost documentarea la fata locului. Astfel, am fost preluati, timp de doua saptamani, de echipele din Maroc, care ne-au dus prin sate, piete, targuri, locuri similare scenariului. In satul in care trebuia sa filmam am intrat in contact cu oamenii, femei, barbati, copii. Am stat printre ei, ne-am cunoscut, ne-am imprietenit si astfel am aflat cam ce trebuia facut. Costumele acestui film nu sunt haute-couture, ci sunt pentru oamenii saraci ai unui sat berber din Muntii Atlas. Ceea ce am incercat sa evit, fiind un film contemporan, a fost sa nu reproduc realitatea, ci sa o modific dupa psihologia personajelor, sa-i gasesc fiecaruia acel ceva al lui, care sa-l personalizeze.

Ati primit multe distinctii pana acum. Ce reprezinta aceasta nominalizare pentru dvs.? Ati declarat ca „este premiul cel mare”...
Da, realmente aceasta nominalizare este un premiu foarte mare. Numai daca te gandesti ca francezii realizeaza 300 de filme anual si ca eu ma situez, in acest an, printre primele cinci creatoare de costume, cred ca este ceva destul de important, atat pentru mine personal, cat si pentru cinematografia romana.

Privind la costumele celorlalti nominalizati la Premiile César, care v-au atras in mod deosebit atentia?
Celelalte pelicule nominalizate sunt total diferite ca abordare vizuala fata de acest film, iar eu m-am mirat cand am vazut nominalizarile. Cred ca ceea ce a placut au fost culoarea si firescul lucrurilor. In acest film costumele sunt firesti, reprezinta o lume de acolo si de nicaieri. Celelalte filme se raporteaza clar la o perioada, anii a30, a60, sau sunt fictiuni. Fiecare in parte insa arata bine. Unele au nominalizari si la Oscar, asa cum este filmul LaArtist. Nu stiu sa va spun mai multe, eu m-am trezit in acest context total neasteptat, dar sunt bucuroasa si ma simt bine ca o institutie atat de importanta precum Academia de Film Franceza mi-a acordat o asa mare atentie. Nominalizarile se fac prin votul tuturor profesionistilor din industria filmului francez, la fel ca la Premiile Gopo de la noi si cred ca mai exista un juriu, care regleaza diferentele. Sunt mai multe randuri de nominalizari, iar regulile sunt destul de clare.