Coincidenta face ca, exact inainte de a scrie acest editorial, sa aflu vestea mortii fostului presedinte ceh Vaclav Havel. Sigur, daca in contextul apartenentei noastre la UE vorbim despre suveranitate, iar odata cu clipa in care vom pasi in noul an ne vom gindi la viitoarele alegeri, asteptam ca „lumina“ sa vina de la viitorii alesi. Ma umflu de ris cind razboinicii Ponta si Antonescu intra cu crucisatorul pe Bulevardul Magheru, dar nici cu sforile lui „Tandarica“ Boc sau cu minele antisubmarin ale amiralului Basescu nu mi-e rusine.
Modelele create de democratia postrevolutionara nu mai ofera nici macar sperante. Problema de fond nu este comasarea alegerilor, ci „marfa“ pe care coalitiile o vor pune pe taraba si care, dincolo de farduri, nu e nici de calitate si nici n-are termen de garantie.
Chiar daca alegerile din 2012 vor avea pentru Romania o importanta europeana enorma si abia atunci va trebui sa demonstram daca, intr-adevar, tara noastra reprezinta un partener serios, pur si simplu nu ma mai intereseaza intrigile de budoar electoral, stratagemele voiculiste, framintarile pupinbasiste sau scremetele pontiste. Noi ne scarpinam pe dupa umar si, in loc sa amendam falimentul clasei politice, ne ocupam cu frectii la piciorul de lemn. Teoria formei fara fond a lui Maiorescu isi regaseste azi ecoul in zbaterile politicianiste.
In epoci ilustre, cind ne-a fost cutitul la os mai rau decit acum, Romania s-a dovedit un partener ideal pentru tarile vest-europene. Pe atunci, statul roman avea putere, demnitate si, mai ales, resurse intelectuale, pentru ca pe partea economica, vorba lui Becali, n-am stat pe roze decit rar.
Revin la Vaclav Havel, creatorul Cehiei moderne, libere si sanatoase, un disident erudit, abil, cu discurs coerent, dar care impresiona cel mai mult prin moralitate. Spre exemplu, cind era convins ca americanii ii vor face vint pe scari din pricina scandalului Lewinsky, Bill Clinton l-a invitat pe Havel in SUA. Sprijinul cehului a reprezentat o lovitura de imagine pentru presedintele american, care si-a revenit din corzi. In timp ce unii dintre noi viseaza la hlamida de lider zonal, iata cum poate influenta decisiv geopolitica un om de stat est-european…
Deficitul de democratie, pe care il constatam dupa 20 de ani de perfuzii, se datoreaza conceptiei de start: promovarea falsei valori, pe interese meschine. Nici nu mai conteaza cine va cistiga alegerile, tot balamucul derulindu-se strins legat de simbolistica stadionului. Important e meciul, mai ales cel din tribune, acolo unde „ultrasii“ – analisti politici sau simpli cetateni – traiesc confruntarea la cote emotionale paroxistice. Apoi, totul va fi uitat. Cistiga „galbenii“, asta-i viata, bem o vodca de ciuda si mergem mai departe. Triumfa „alianta“, la fel. Bem doua vodci, ca tre’ sa capatam suflu pentru a striga cu o ultima sfortare „UE tiranului!“. Si iar se face liniste, iar noii tirani se pun si ei pe frecat menta. Amintiti-va cum au stat lucrurile in 1996, cind majoritatea l-am votat pe razboinicul Milica, eliberatorul de sub dictatura batrinei sandramale staliniste, iar neinfricatul erou s-a transformat in cavaler al tristei figuri… Intrevedeti alta desfasurare a evenimentelor? Schimbarea adevarata tine de mentalitate si se realizeaza in timp. Macar acum, in al doisprezecelea ceas, e momentul sa crestem o alta garnitura de politicieni, in spirit european, departe de umbra nucilor batrini. Exista destui tineri pregatiti, dar ei evita sa se balaceasca in cloaca. Si chiar daca ar vrea, n-ar fi lasati la „butoane“. Poate ca suveranitatea europeana nu se bazeaza pe votul popoarelor, insa forta natiilor tine de promovarea propriilor elite, care reprezinta identitatea nationala, intr-un context internationalist. Iar fara putere si credibilitate nu poti fi partenerul nimanui.