Simona Halep: "N-am avut niciodata papusi"

In doar sapte saptamani, toata lumea tenisului si-a mutat  atentia catre Simona Halep. Are doar 21 de ani si pare de neoprit, tanara marcand prin performantele obtinute un moment istoric in sportul autohton.

Am stat de vorba cu sportiva, cu doar cateva zile inainte ca ea sa traiasca visul de la turneul de la Budapesta. Printre antrenamente, Simona a vorbit in exclusivitate pentru cititorii revistei VIP despre cat de mult inseamna daruirea, telul, munca, seriozitatea si sprijinul celor dragi, in detrimentul problemelor finaciare si al lipsurilor materiale.

Simona Halep a devenit prima jucatoare a noastra care a castigat doua trofee WTA in decurs de o saptamana, pe suprafete diferite: zgura, la Nürenberg, si iarba, la ’s‑Hertogenbosch din circuitul WTA. Cand lumea se astepta ca jucatoarea de tenis sa mearga intr-o binemeritata vacanta, Halep ne-a uimit pe toti castigand turneul WTA de la Budapesta, al treilea din ultimele patru turnee la care a participat, exceptia fiind cel de la Wimbledon. Simona ocupa locul 23 mondial si locul 18 in „cursa pentru Istanbul”, clasament care va stabili cine va merge la Turneul Campioanelor (cele mai bune opt jucatoare din clasamentul mondial), deci este o tanara care are in fata un viitor stralucit (daca nu era nevoita sa abandoneze in turul 2 al turneului din Suedia din cauza unei accidentari la soldul stang). Iar acest lucru s-a vazut atunci cand si-a facut aparitia pe aeroportul Otopeni, la intoarcerea din Anglia, de la Wimbledon. Am asteptat-o impreuna cu o „mana de jurnalisti” de la trei televiziuni sportive. Fata i s-a luminat atunci cand a vazut camerele de luat vederi, si ochii ei mari, albastri, au devenit brusc stralucitori. Poate de la lacrimi, poate de la fericire. Parca ar fi spus: „Cineva se bucura odata cu mine!”. Stari diferite se puteau citi pe chipul ei. Fusese invinsa de numarul unu mondial, Serena Williams, dar vorbea cu naturalete si lejeritate despre cat de frumoasa a fost competitia si cat de mult asteapta sa se pregateasca pentru urmatorul turneu. Parintii ascultau cu mandrie toate declaratiile pe care fiica lor le oferea presei. Apoi au imbratisat-o cu drag si au plecat impreuna. Nu inainte insa de a stabili un interviu pentru revista noastra. Stiam de la antrenorul ei ca, in ultimul timp, evita sa vorbeasca, deoarece nu are timp, dar si pentru ca se teme sa nu se scrie altceva decat ceea ce doreste sa spuna. Experientele anterioare pe care le-a avut cu presa mondena, care a exagerat cu stirile despre interventia chirurgicala asupra sanilor, au invatat-o sa stea permanent in garda, inca de la o varsta „frageda”. De cealalta parte a baricadei, noi, jurnalistii de la VIP, stim ca sportivii nu fac rating si nu vand, dar ca ei reprezinta cu adevarat valorile autentice ale unei comunitati, si prin performantele obtinute poarta drapelul si faima tarii prin intreaga lume. Simona a acceptat, intr-un final, propunerea noastra, iar intalnirea a avut loc, evident, la tenis…

Am fost acolo de dimineata, inca de la ora noua, cand Simona se afla deja in plin antrenament, la terenul numarul 1, asa cum se cuvine unei campioane. Tenis, tenis si iar tenis… Nu dadea atentie nimanui din jurul ei. Am facut‑o insa atenta intr-o mica pauza, pentru a-i reaminti ca o asteptam. „Mai am trei serii si, gata, vin eu acolo!”, ne-a spus, dupa ce i-am aratat banca pe care luasem loc.

Imediat dupa ce s-a schimbat, la terminarea antrenamentului, Simona a revenit amuzata, tinand in mana un ziar tabloid: „Uite ce am primit azi de la cei de la Federatie. Uite ce scrie! Ca mi-am cumparat nu stiu ce rochie, pe care am dat sute de euro. Nici macar nu e adevarat!”, a afirmat revoltata sportiva. Isi trage apoi sufletul si ma intreaba curioasa si in acelasi timp putin agitata: „Despre ce vorbim?!”. Gestul ei anterior fusese un fel de atentionare, vrand parca sa ne transmita: „Sa nu ma intrebi de asta, ca ma scoti din sarite”. „In niciun caz despre ce scriu ziarele”, incerc sa-i elimin orice dubiu. Radem impreuna. Ii explic apoi ca vrem sa discutam despre evolutia ei, ca sportiv. „Bine! Sa vedem ce iese”, se linisteste ea.

„Tenisul mi-a implinit viata pana acum”
Tenisul i-a intrat in suflet tinerei nu numai pentru ca a fost unica sa preocupare inca din copilarie, ci si pentru ca, de-a lungul timpului, i-a oferit momente deosebite, de neuitat. „Mi-a implinit viata pana acum. Nu ma opresc aici. Vreau sa fac cu adevarat ceva in sport”, declara convinsa tanara. Prima racheta de tenis care a lovit mingea galbena de tenis de camp a fost la patru ani. „Fratele si verisorii mei se duceau la tenis. Intr-o zi am mers si eu cu ei, din curiozitate, si pot spune ca mi-a placut. Domnul profesor Ioan Stan mi-a zis atunci ca trebuie sa fac tenis si ca ar fi frumos macar sa incerc. La inceput, tatal meu nu a fost de acord, deoarece eram foarte mica, dar profesorul a insistat. Asa ca am fost acolo o zi, doua si apoi nu m-am mai dezlipit de teren. A fost o placere foarte mare, care m-a si atras foarte mult: placerea de a juca tenis”.

Lucrurile bune vin atunci cand nici nu le astepti. Asa s-a intamplat si cu tenisul in viata Simonei, care nu s-a gandit atunci ca va face o cariera in acest domeniu. „Eu n-am zis nici da, nici nu. Mergeam la program tot timpul, imi placea sa ma duc acolo si m-am tinut zilnic de acest lucru”, povesteste tanara. In timp, si parintii s-au obisnuit cu pasiunea fiicei lor si au hotarat sa o sprijine neconditionat. Miscarea fizica devenise deja o traditie in familie. „Daca fratele meu, Nicolai, practica acest sport, poate ca aveau de gand sa ma dea si pe mine, mai tarziu. Dar nu de la patru ani si nu la tenis. Dar a fost bine si le multumesc foarte mult pentru ca m‑au sustinut. Nu ma antrenam cu fratele meu; aveam alta varsta, alt nivel. El juca deja foarte bine, eu abia incepusem sa ma obisnuiesc cu asta”.

In scurt timp, Simona l-a detronat pe Nicolai: „Fratele meu a practicat mai multe sporturi, dar nu prea s-a regasit in niciunul. Eu cred ca nu a mai putut tine ritmul, pentru ca se trezea mai greu dimineata. A mers pe drumul lecturii si al studiului si a fost mai bine pentru el. Acum s-a bucurat enorm de succesul meu”, spune jucatoarea de tenis. Desi parintilor nu le-a fost deloc usor sa-si stie fiica sacrificandu-si copilaria pe terenul de tenis, le crestea inima cand o vedeau cat de bucuroasa era dimineata, atunci cand trebuia sa mearga la antrenamente. „Parintii mei m-au sustinut foarte mult, zilnic. Si din punct de vedere moral, si financiar”, adauga Simona.

„Greul e intotdeauna”
 In ciuda dificultatilor, nimeni din familie nu i-a sugerat in vreun fel sa lase sportul cu care, practic, a crescut si s-a dezvoltat. „Greul e intotdeauna. Eu am facut antrenament individual de mica si parintii mei au platit destul de mult. Nu are rost sa mai spun si la ce suma s-au ridicat costurile. Le stiu toti aceia care fac sport. Sportul de performanta cere sacrificii. Mari si multe. Dar nu regret nimic, asa cum am mai spus, si ma bucur ca l-am facut. Ceea ce m-a facut sa nu renunt niciodata au fost placerea de a juca si respectul pentru acest sport. Este unul elegant, curat. E frumos si sa-l privesti, si sa-l joci. M-am atasat foarte mult de tenis si nu regret ca m-am apucat de el”, recunoaste acum, fericita, Simona Halep.

„Am avut parinti deosebiti pe marginea terenului”
Meseria de parinte a devenit o provocare ce a capatat alte dimensiuni atunci cand Simona a ajuns la varsta adolescentei. Pentru ca „vrea”, „crede” si, de cele mai multe ori, „poate” sa faca lucrurile diferit. „Ce am zis eu, ce am vrut eu, exact asa am facut. Ai mei mi-au acordat aceasta independenta de a hotari ce sa fac in sport. Am avut parinti deosebiti pe marginea terenului. Am auzit, chiar zilele trecute, ca sunt parinti care se cearta si ii mai cearta si pe copii. In astfel de conditii, pentru copil este dificil sa joace. Eu am trait acele momente cu emotii foarte mari, dar ai mei au stiut sa ma sustina mereu in liniste si sa-mi pastreze starea pozitiva”.

„Ma jucam cu verisorii, numai cu racheta si cu mingea”
In copilarie, Simona a fost atrasa de lucrurile si jocurile baietesti. „Cind ieseam afara, am jucat intotdeauna fotbal. Am locuit la casa si acolo aveam multi colegi, si mai mari, si mai mici, care jucau toti si tenis, si fotbal. Am avut o viata sportiva permanenta”. Asadar, nu a copilarit printre jucarii, dar nici nu le-a simtit lipsa. Timpul petrecut cu vecinii in fata portii a fost preocuparea ei zilnica. „N-am avut papusi niciodata. Ma jucam cu verisorii, numai cu racheta si cu mingea”.

Mai tarziu, ca orice sportiv, Simona avea sa devina tinta discutiilor profesorilor, care au remarcat ca, in ceea ce o priveste, antrenamentele erau prioritare. Dar a avut noroc de oameni care i-au simtit pasiunea. „M‑au sustinut mult si profesorii, care, probabil, au crezut in mine si au fost ceva mai intelegatori. Si-au dat seama ca sportul este tot ceea ce imi doream la momentul respectiv si tot ce imi doresc si acum. Au fost momente cand mi-a fost greu, pentru ca lipseam foarte mult de la scoala. Pierdeam sirul orelor si era greu sa recuperez, dar a fost bine. Au inteles si n-am avut probleme”, rememoreaza Simona perioada adolescentei.

„Mai greu a fost cu permisul de conducere, pentru ca nu aveam timp”
Dedicata trup si suflet tenisului, tanara lua note mari la sport, dar nu tot timpul. „Luam si note de zece, pentru ca eram antrenata de la tenis”, se amuza ea. In schimb, ii placeau stiintele exacte. „Imi placea matematica. Pana la urma tot sportul a fost cel care m-a cucerit. Eram un copil pana la zece ani. Sportul a fost pasiunea care s-a lipit de mine inca de mica”, marturiseste ea, dupa care continua: „Nu a fost usor cu bacul. Mai jucam tenis si pe-acasa in perioada respectiva. Tot timpul este greu, cand faci altceva, care iti umple toata ziua. Dar m-am descurcat, am facut si facultate… Mai greu a fost cu permisul de conducere, pentru ca nu aveam timp. Anul trecut l-am luat, dar am invatat destul de mult pentru asta”.

„Eram timida si cuminte. Si inca mai sunt”
Personalitatea fratelui sau, Nicolai, mai mare cu sase ani decat ea, a influetat-o in comportamentul fata de cei din jur. Cu timpul, atitudinea ei a impus respect in randul celor din gasca. „Eram mai baietoasa. Nu stiu daca prietenilor mei le era frica de mine, dar m-au respectat cu totii, mereu. Aveam si eu limitele mele, in tot ceea ce faceam. Am fost respectata, iar eu, la randul meu, am respectat. Eram timida si cuminte. Si inca mai sunt”.

Odata ce anii petrecuti zilnic cu racheta de tenis in mana s-au adunat, pentru Simona au inceput sa vina si amintirile: „Tin minte cum primul antrenor mi-a spus ca, in timp, peste 10 sau 15 ani, imi va purta termobagul. Pentru mine era o placere sa-mi spuna asa. Asta s-a si intamplat. Acum am ajuns sa joc bine si iata ca mi l-a carat si i-am facut si poze, sa am amintire”.

Revenind la actualitate, ajungem la meciurile castigate de sportiva si la perioada in care se afla pe val. Lucru care ii face, in mod vizil, foarte multa placere. Fata i se lumineaza si incepe sa vorbeasca cu o mai mare usurinta. Este o fiinta exacta si ii place sa faca lucrurile ca la carte. „Chiar perfect”, spune ea. „Sa fie corecte, mai intai, dar caut perfectiunea, ceea ce nu e usor, nu exista, dar imi place sa fac lucrurile asa cum trebuie. Si sportul cere asta”.

„Traiesc pentru tenis”
Ce au insemnat pentru tanara Simona Halep, la momentul intalnirii noastre, cele 11 victorii consecutive? „Foarte mult, pentru ca de la juniori nu am mai castigat un turneu, un titlu, mai ales ca am castigat acum doua. Si pe zgura, si pe iarba… M-am bucurat enorm si mi‑a dat mult mai multa incredere. Cred mai mult in jocul meu. Am fost foarte relaxata la aceste turnee, am luat ce era si a inceput sa-mi placa si mai mult acest sport”.

Discutia purtata in aceasta zona ii face realmente placere. „Traiesc pentru tenis. Asa e sportul acesta. Intra in organism si nu se mai ia… E ca un drog.”

Cu aceasta ocazie aflam ca a fost un weekend in care s-a odihnit, atunci cand s-a intors de la Londra. „Imi place sa pescuiesc, sa ma plimb prin parc, sa ma mai duc la un film si cat mai mult sa stau, sa nu fac nimic. Sa nu ma mai gandesc la nimic, sa ma relaxez… Nu am foarte multe alternative. Banuiesc ca te gandesti ca merg prin cluburi… Afla ca nu imi plac. Dar ma voi duce cu prietenii mei si cu prietenii fratelui meu, care sunt mai multi decat ai mei”.

Simona Halep a avut sansa sa joace cu Serena Williams, numarul unu mondial, in prima semifinala a Masters-ului de la Roma, scor 6-3, 6-0, intr-un meci ce a durat putin peste o ora. Pierderea partidei a reprezentat insa un pas inainte in topul ambitiilor sportivei noastre. Americanca Serena Williams a vorbit la superlativ despre performantele romancei, declarandu‑se, totodata, uimita: „O stiu pe Simona Halep. Este o jucatoare extraordinara. Dupa ce am vazut-o jucand, i-am prevazut imediat un mare viitor in tenis. Este uimitor cum, la inaltimea ei (Halep are 1.68 m - n. red.), poate avea un serviciu atat de puternic. Nu ma surprind succesele ei”, a declarat Serena Williams, conform editiei tiparite a cotidianului Adevarul.

La auzul declaratiilor Serenei, Simona ne-a precizat faptul ca se simte magulita in legatura cu declaratiile campioanei mondiale in ceea ce o priveste, adaugand: „Mie imi place mult serviciul. E placut sa auzi ca numarul unu face declaratii atat de frumoase despre tine. Daca ea a zis asa, e posibil ca voi ajunge la un nivel si mai mare. N-am vorbit foarte multe cu ea…”.

Spre deosebire de alti sportivi, Simona nu analizeaza jocul adversarului inainte de a intra in teren. „Nu obisnuiesc sa ma uit la inregistrarile celorlalti jucatori. Imi place sa am stilul meu de joc si toata atitudinea mea sa fie corecta. Intru pe teren si acolo vad cum stau lucrurile. Ma uit doar la jocurile cu mine. Vizionez DVD-uri de la meciurile pe care le-am jucat si pana acum chiar mi-au placut. Dar analizez. Doar asa, ca un hobby”.

Din momentul in care intra pe teren, Simona vrea un singur lucru: sa-si faca jocul ei, in primul rand, si pentru asta isi canalizeaza toata energia pe aceasta dorinta: „Daca joc bine, vine victoria. Nu am invidii, nu vreau sa fiu prima in tara, cum gandesc altele. Vreau sa fac ceea ce pot pentru mine. Atat. In rest, nu ma intereseaza. Ce voi putea, voi reusi. Deocamdata, muncim si asteptam”.

„Sunt o persoana care risca si in momentele grele”
Succesul Simonei este cu atat mai spectaculos cu cat iarna trecuta a traversat cea mai grea perioada din activitatea ei de sportiva, deoarece a suferit o accidentare la spate. „Nu a fost usor, dar am trecut cu bine peste ea… Si asta imi da si mai multa incredere. Acum nu-mi mai este frica de nimic. Vor mai fi perioade grele, sunt sigura ca in sport totul este greu, dar am curaj si incredere ca pot sa trec peste tot. Dumnezeu imi este alaturi si reusesc”.

Cu siguranta, fiecare dintre noi, macar o data in viata, s-a „lovit” si de superstitii, de semne care ne-au influentat sau nu, la un moment dat, pe parcursul existentei. Simona recunoaste ca are astfel de obiecte, la care tine si pe care le pastreaza: „Da, am superstitii, dar nu le spun. Nimeni nu le stie. Sunt lucruri prea intime. Cu toate ca nu merg des la biserica, dar cred in Dumnezeu”.

Chiar daca revenirea dupa problemele de la spate a fost foarte grea pentru Simona, tanara a uitat de toata suferinta atunci cand a revenit pe teren. Nu se teme de esec, niciodata. „Sunt o persoana care risca si in momentele grele, de aceea cred ca am si jucat bine pana acum. Sunt o persoana curajoasa si pot spune ca si ambitioasa. Seman cu tatal meu. Mama este mai calculata, asezata, retinuta. Oarecum, ma aseman si cu fratele meu, care este incapatanat. Suntem o familie unita”.

De cinci ani, Simona a devenit independenta si din punct de vedere financiar. Nu este materialista si nu gaseste o placere in a face shopping. De altfel, nici nu ar avea timp, din moment ce mai toata ziua o petrece pe terenul de tenis. Cumpara strict ce-i trebuie, in general pentru turnee. „Primii bani castigati i-am tinut pentru turnee. Banii i-am investit in mine. Si mi-am luat mici cadouri. Mi-am cumparat un apartament in Bucuresti, care este aproape de terenul de tenis. Locuiesc singura, mai vin ai mei… Altceva nu prea imi iau, ma gandesc doar la lucruri strict necesare”, adauga Halep.

„Vreau sa ajung numarul 13 ca si Andrei Pavel”
Simona vorbeste cu placere si despre sportivii care au inspirat-o. Justine Henin a fost idolul ei la fete, la tenis, si Andrei Pavel la baieti. „Tot timpul am incercat sa ajung la performantele lui Andrei Pavel, la Campionatul European. Ca si mine, si el a castigat la 16 ani. Vreau sa ajung si eu numarul 13, ca si el”. Intrebata cand preconizeaza sa il ajunga pe Pavel, jucatoarea de tenis ne-a raspuns hotarat, dupa un calcul precis: „Nici prea mult timp, pentru ca vreau o familie, copii si nu poti sa-i faci prea tarziu. Dar… vom vedea. Cum va fi sportul, de abia am 21 de ani… Mai am timp”, se amuza ea.

Cel mai important lucru, atunci cand nu e tenisul, sunt prietenii si faptul ca se simte bine printre ei. „Am cercul meu de oameni. In ultimele doua saptamani am primit mai mult de 300 de cereri de prietenie, dar pe care nu le‑am acceptat. Pentru ca nu-i cunosc. E greu sa ai prieteni in sport, pentru ca pleci mult, des si nu prea poti sa mai tii legatura”.

„Succesul te consuma mental”
Jucatoarea de tenis spune ca succesul ei se traduce prin munca multa si incredere, dar si prin puterea de a sta tot timpul pe teren. „Em rezistat la presiuni, dar m-a obosit un pic. Succesul te consuma mental. Te bucuri mult, esti multumit, dar trebuie sa ramai cu picioarele pe pamant. Chiar am fost foarte relaxata la al doilea turneu. De primul m-am bucurat insa mult. Nu are aceeasi valoare ca si al doilea. Nu sunt cu capul in nori, sunt realista si stiu ca de acum incolo va fi mult mai greu. Este vorba de un alt nivel; zilnic trebuie sa muncesti mai mult… Sunt constienta ca nu ma asteapta un drum usor”.

La intoarcerea de la Wimbledon a fost felicitata de Horia Tecau, Gheorghe Hagi si chiar de idolul ei, Andrei Pavel. Dar Simona nu are prieteni in randul sportivilor. In turnee nu pierde timpul cu ceilalti concurenti, nici chiar cu aceia din Romania: „Tenisul este un sport individual si e deosebit de cele de echipa. Mult mai diferit. Fiecare are programul lui”.

„La Premiile VIP a fost foarte frumos”
La finalul discutiei am rugat-o sa ne spuna care au fost nemultumirile ei, de-a lungul timpului. Simona se eschiveaza si, ca si la amintirile despre copilarie si viata ei particulara, incearca sa dea un raspuns cat mai general. „Fiecare jucator are problemele lui… Nemultumirile, multumirile sunt greu de spus. Sunt private si fac parte din viata noastra. Acum am sponsori la echipamente si rachete, inainte plateau parintii. Ii multumesc frumos domnului Idu, de la Constanta, care m-a sustinut doi ani neconditionat, cu turnee si cu tot ce aveam nevoie. Aveam 14 ani, cand am luat Roland Garos”. Am incheiat abia dupa ce i-am urat Simonei Halep mult succes, ceea ce s-a si intamplat intre timp, dar nu ne-am despartit inainte ca ea sa ne reaminteasca faptul ca revista VIP a premiat-o pentru primul succes de la Roland Garos: „La Premiile VIP a fost foarte frumos. Am vazut acolo multi oameni cunoscuti, care au facut ceva in viata”, rememoreaza sportiva momentele placute petrecute alaturi de noi si de invitatii nostri.

de Anca Lapusneanu - 5759 afisari
 
         
 
4.7 - 21 voturi