Schimbarile regimurilor politice, zbuciumul si inflacararea fiecarei perioade istorice au transformat anumite localuri in adevarate legende ale Bucurestiului. Daca, acum un secol, lumea boema a Capitalei se aduna la Caru’ cu bere, in perioada interbelica la Capsa, iar in vremea comunistilor la Marul de Aur, in anii de dupa Revolutie „nucleul“ s-a mutat la intersectia dintre strazile Galati si Eminescu, la Sarpele Rosu. O circiumioara care nu depasea 19 metri patrati, localul a fost ridicat, in scurt timp, la rang de arta, cu ajutorul clientilor sai fideli: actori, muzicieni si scriitori de vaza.
Intre peretii rosii, de care atirnau, in semn de protest, tablouri cu figurile personalitatilor marcante ale unei perioade recent apuse, cea a comunismului, nu parea a fi niciodata tristete. Sau, daca era, avea sa fie uitata imediat ce treceai pragul birtului domnului Dan, patronul circiumioarei care a luat fiinta in anii ’90. Cu toate ca erau mese putine, noua la numar, mincare la fel de putina, bautura si atmosfera de sarbatoare, nu lipseau niciodata protagonistii serilor de neuitat: marii actori Stefan Iordache si Gheorghe Dinica. Alaturi de ei se aflau si scriitorul Dinu Sararu, actorul Dumitru Rucareanu si „lautarul inimilor noastre“, Nelu Ploiesteanu, cel care ne-a fost ghid intr-un periplu inedit printre povestile care s-au nascut acolo din cintec si savoarea vinului rosu proaspat turnat in pahare.
Inca de la inceputul discutiei, maestrul Ploiesteanu ne-a avertizat ca are atitea povesti de spus, incit o zi si o noapte nu ar fi de ajuns… „La vremea respectiva, Sarpele Rosu a fost cel mai boem local din Bucuresti, asemanator circiumilor din perioada interbelica. Tin minte ca toaleta era denumita sugestiv <biroul organizatiei de baza>, pe cind bucataria era <biroul secretarilor de partid>. Ca sa fiu direct, clientii nu veneau acolo sa manince, ci mai mult pentru bautura si lautari. Nici nu se gasea un meniu variat si, nu de putine ori, bucatarii ramineau fara carne. De regula, se comandau vin si coniac. Daca ti se facea foame, te duceai sa maninci in alta parte. Nu era un local de fite, ci unul in care atmosfera placuta facea toti banii si de aceea restaurantul avea asa mare succes“, precizeaza Nelu Ploiesteanu, prezent „la datorie“ vreme de noua ani, de seara pina dimineata, suficient cit sa surprinda in diferite ipostaze oameni politici influenti, precum Corneliu Vadim Tudor sau Sorin Oprescu…
Momentul in care l-a intilnit pe actorul Gheorghe Dinica i-a ramas inti­parit in suflet. „Prima data cind l-am cunoscut pe nea Gheorghe, Dumnezeu sa-l odihneasca, ma gindeam sa ii cint o romanta, ceva mai delicat… Cind a auzit ce-i cintam, m-a repezit imediat: <Bai, esti nebun? Eu am crescut pe Giulesti, mie sa-mi cinti Dam cu zaru’ una, una/ Parca le-asezam cu mina…>“, povesteste maestrul, incercind sa imite tonul inconfundabil al actorului. „Imi amintesc ca, intr-o seara, a venit nea Gheorghe si, in semn de respect, unul dintre chelneri i-a asezat pe masa o fata de masa alba. Vazind una ca asta, acesta a cerut un cutit si a inceput sa o sfisie, zicind: <Am venit si eu sa ma simt bine la Sarpele Rosu, nu la Intercontinental>. Era de-o modestie din cale-afara…
Un alt moment pe care mi-l amintesc este un articol aparut in presa despre faptul ca primisem o pereche de pantofi de la cineva, pentru ca nu aveam. Stirea a aparut in ziar si a vazut-o nea Gheorghe. M-a intrebat daca-l cunosc pe cel care afirmase ca mi-a dat incaltarile si mi-a zis: <Du-te si felicita-l pe cel care a spus ca te-a incaltat, pentru ca, de fapt, ti-a facut un mare serviciu. Si eu purtam tenisi cind eram pe Giulesti. In schimb, daca spuneai ca aveai pantofi de lac, acum nici nu te mai bagam in seama>“.

„Acolo nu intrau femeile usoare sau damele de consumatie“
Printre alte personaje care si-au facut aparitia in local s-au numarat actorul Stefan Iordache si regizorul filmului Cel mai iubit dintre paminteni, Serban Marinescu, dar admite ca pentru primul dintre ei simtea cel mai mare atasament, desi nu stie cu exactitate de ce. Pur si simplu, il iubea. „De regula, acestia nu veneau insotiti. Imi amintesc ca Stefan Iordache a venit o data insotit de o fata pe care avea de gind sa o promoveze in teatru. Nu stiu cum s-a intimplat, ca vestea a ajuns imediat la urechile doamnei Mihaela, sotia lui. Doua nopti a dormit saracu’ la Sarpele Rosu. Nu l-a mai primit sotia acasa. Nea Gheorghe nu le-avea cu femeile, venea singur la circiu­ma. Oricum, acolo nu intrau femei usoare sau dame de companie. Era foarte decent, din acest punct de vedere. In plus, nici nu se punea problema sa iti fie furata iubita, sotia sau amanta. Dupa ora doua noaptea, toti eram o familie. Daca iti aduceai nevasta, la orele diminetii o gaseai pe la alte mese… socializind. Nu aveai motiv de suparare. Probabil ca am trait si alte vremuri. Acum, poate sa deschida cineva si Sarpele Galben, ca tot nu va mai fi ce-a fost. De altfel, asta le-am spus-o si celor de la Sarpele Roz, fostul restaurant Marul de Aur, unde cint in prezent: <Puteti sa puneti voi orice pe masa, lipsesc personajele. Nu mai avem un Gheorghe Dinica si nici un Stefan Iordache… Nu mai exista acea clientela, care stia sa faca adevarate chefuri“, a spus cu regret Nelu Ploiesteanu.
Potrivit renumitului lautar, cea mai frumoasa perioada la Sarpele Rosu era cea a sarbatorilor de iarna. Sa nu credeti ca actantii veneau doar sa bea, sa cinte pina dimineata sau sa faca bascalie de Ceausescu sau de Lenin. Nu trecea o iarna fara ca acolo, in cei 19 metri patrati, sa nu se recite poezii, sa nu se puna in scena piese de teatru sau spectacole pentru copii. Muzica era si ea variata: se auzeau acorduri clasice, romante, dar si melodii tiganesti…
Dar, ca orice poveste care are si un sfirsit, nici Sarpele Rosu nu a scapat de acelasi destin tragic pe care l-au avut mai toate localurile celebre din „Micul Paris“. Obloanele trase in anul 2004, dupa 14 ani de existenta, au reprezentat ultimul capitol. Multi dintre aceia care au trecut pe acolo sint de parere ca o astfel de poveste nu va mai fi traita, desi acum exista circiumi si restaurante mult mai luxoase si mai exclusiviste…