Un interviu in exclusivitate cu cercetatorul Radu Silaghi-Dumitrescu, coordonatorul echipei care a descoperit sangele artificial care ar putea intra pe pietele medicale din lume in aproximativ cinci ani, urmand sa salveze un numar de vieti omenești inca greu de stabilit.

La sfarșitul lunii octombrie 2013, in presa aparea știrea ca o echipa de chimiști de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj a facut o descoperire care ar putea schimba lumea medicala: o solutie care poate inlocui sangele uman. Inventia ar avea șanse sa primeasca Nobelul, dar finantarea era in impas. Sub presiunea mass-media, s-au gasit bani pentru a continua cercetarile in cazul sangelui artificial unic in lume, bazat pe proteine extrase din viermii marini.

Revista VIP i-a acordat, luna aceasta, in cadrul galei Superlativelor VIP, cercetatorului Radu Silaghi-Dumitrescu, coordonatorul proiectului, premiul pentru “Știinta și Viata”. Acesta a venit de la Cluj-Napoca, cu avionul, și a ridicat premiul pe scena Teatrului “Constantin Tanase” din București. L-am intampinat pe Silaghi pe Aeroportul “Henri Coanda” din Otopeni și am stat, apoi, de vorba cateva ore in holul Rin Grand Hotel din Capitala. E un interviu care va rezista, pentru atunci cand se va scrie o istorie a știintei romanești de la inceputul mileniului III.

Cum ati ajuns sa fiti pasionat de acest domeniu? Cum ati ajuns sa lucrati in chimie, sa va faceti doctoratul și sa va dedicati cercetarii? Și apoi, v-aș intreba de ce v-ati intors in Romania in 2007. Știu ca ati studiat in Statele Unite, in Marea Britanie.
Da, am fost la doctorat in America. Langa Atlanta e un mic orașel universitar care e foarte puternic in cercetarea din biochimie. E intr-o zona foarte calda, dar e o experienta foarte interesanta sa ajungi acolo.

Și totuși, visul american nu s-a lipit de dumneavoastra.
America e cea mai eficienta tara. Cum apeși un buton, cum functioneaza, nu e ca la noi. Și poti face la acea universitate absolut tot ce dorești. Ai citit intr-o carte sau ai invatat la un curs despre un experiment anume, ei bine, ei au logistica necesara pentru ca tu sa-l poti efectua. Au totul acolo, au metodologia, au inclusiv colaborari cu NASA ca sa zboare cu probele din laborator pe luna sa vada ce se intampla cu ele acolo.

Cati ani aveati cand ati ajuns in Statele Unite? Aveati deja un parcurs universitar solid in spate.
Relativ solid. Era romanesc.

Aveati totuși multa școala la baza.
Inclusiv masterat, dar in Romania.

A fost mare șocul trecerii la sistemul american de invatamant?
La nivel de eficienta. E o experienta pe care o recomand oricui.

Nu mi-ati spus totuși cati ani aveati.
In 2000... aveam 26 de ani. Acum am aproape 40 de ani.  

Erati copt.
Din anumite puncte de vedere.

Erati casatorit deja?
Eram casatorit și aveam doi copii.

Ati plecat cu intreaga familie?
Nu. Am plecat singur. Sotia mea a preferat sa ramana acasa. Tocmai se nascuse, de doua zile, cel de-al doilea copil.

L-ati vazut doua zile și ati plecat la studii.
Da, apoi l-am mai vazut doar in vacante.

CHIMIA DIN FAMILIE

Și tot nu mi-ati spus cum ati ajuns sa va ocupati de chimie. La Babeș-Bolyai lucrati și cu sotia dumneavoastra?
Cu sotia m-am cunoscut de cand eram studenti și ne-am casatorit in timpul facultatii. Eram colegi. Ea lucreaza la un institut de cercetare in Cluj, legat de materiale dentare, deci nu foarte apropiat de ceea ce fac eu. Parintii mei au fost și ei chimiști. Tata a fost, fiindca a murit, mama inca activeaza. Și ei s-au intalnit tot ca studenti la aceeași facultate.

Deci, e din familie.
Absolut.

Parintii dumneavoastra au fost profesori?
Au fost amandoi cadre didactice la Universitatea Babeș-Bolyai.

Dumneavoastra sunteti conferentiar acum?
Da, mai am o treapta pana sa ajung profesor.  

A avut loc un declic in viata dumneavoastra cand v-ati dat seama ca vreti sa mergeti pe drumul chimiei?
Da, a fost un declic. In clasa a opta, eu eram planificat sa merg la mai multe olimpiade nationale – la istorie și la chimie. Trebuia sa merg la amandoua.

Și de ce ati ales chimia (n.r. - fazele nationale ale olimpiadelor se organizau la aceeasi data)?
Aveam zece pe linie la data aceea, puteam sa aleg orice. A venit la noi la școala un academician, cunoscut, profesor de istorie, ni l-au prezentat, ca sa incepem sa discutam despre olimpiada. Și atunci eu m-am razgandit și am spus ca vreau la chimie.
Atunci v-ati hotarat destinul, practic.
Da, nu știu de ce, dar i-am spus academicianului: “Ma scuzati, dar pe mine ma intereseaza cealalta chestie”.

Cine era acest domn?
Un membru al Academiei Romane, profesorul Ștefan Pascu.

Unde invatati dumneavoastra?
Școala Generala numarul 21. Așa se numea. A venit acest om important la școala și atunci am hotarat.

Totuși, chimia.
Daca mie imi era indiferent, și parintii mei erau profesori de chimie, am zis ca o sa se bucure daca voi alege chimia. Am vrut sa le fac o bucurie. Imi era ușor sa invat și istorie, dar și chimie. Voiam doar sa fie ceva care sa aiba legatura cu intelesul omului și al lumii in care traim. In intelesul meu, și istoria, și chimia fac asta.

CUM SA MUNCEȘTI 24 DE ORE FARA SA SIMTI

Ati ramas pasionat de istorie?
Da, inca, și cred ca sunt multe lucruri de invatat din istorie.

Cititi volume de specialitate (n.r. - istorie)?
Nu prea ai timp de așa ceva, daca iti iei meseria in serios.

Cate ore munciti pe zi?
Cam toate.

Toate cele 24?
E un program foarte putin stabil, se schimba tot timpul. Ideea e ca, atunci cand am cinci minute libere, scot laptopul și lucrez, spre nemultumirea familiei.

Va place.
E vorba aceea celebra, ca daca iti alegi o meserie care iti place, nu o sa lucrezi niciodata.

Iar dumneavoastra, deși lucrati tot timpul, nu lucrati, de fapt, niciodata.
Da.

Erati in clasa a opta, nu daduseti inca la liceu. Ati optat, așadar, pentru profilul “real”. Ce liceu ati facut?
Liceul de Matematica-Fizica numarul 1 din Cluj.

Era cel mai bun?
Nu cred ca era socotit așa. Cel mai bun era considerat Liceul de Informatica, dar mie nu imi placea informatica.
De ce?
Nu  ma simteam pregatit pentru ea. Nici nu aveam calculator acasa. Mergeam la Casa Pionierilor și intram de acolo pe computer, nu se incadra in ideea mea de a intelege omul și lumea. Interesant este ca jumatate din cariera mea astazi se bazeaza pe modelarea pe calculator a moleculelor.

S-au schimbat și omul, și lumea, in ultimii 25 de ani.
Da. Dupa aceea, restul a fost o curgere fireasca. Au fost simple consecinte.

FARA O FILOSOFIE A SENTIMENTELOR, ACASA

Spuneati ca ati vrut sa va bucurati și parintii. Au fost bucuroși ca ati luat-o pe acest drum?
Probabil. N-am discutat.

Nu i-ati intrebat?
Nu facem foarte multa filosofie a sentimentelor acasa. Cred ca s-au bucurat. Dupa ani de zile am ajuns sa fiu angajat la exact aceeași facultate unde lucrau ei. Asta e un dezavantaj și nu le recomand și altora sa faca aceasta greșeala, daca pot face aceasta alegere.

A fost interpretat ca un fel de nepotism, cum se tot practica in cultura romaneasca?
Nu e chiar romaneasca, de aici și pana in China, același lucru e. Insa, da, deși eram unul dintre primii doi din an.

Nu erati primul?
Nu. Prima era o colega care a ajuns la Yale, imediat ce a terminat facultatea. Și-a facut doctoratul la Yale, iar apoi cred ca s-a angajat in mediul privat, in cercetare, iar de acolo nu mai ești așa de vizibil, nu mai ieși in evidenta.

Conteaza mai mult corporatia decat omul?
E un sistem foarte bine organizat. Chiar și astazi, daca apar in presa, mai aud voci: “Ah, ti-a aranjat mami!”.

Aveti aproape 40 de ani!
In plus, cred ca daca mamica putea sa aranjeze aparitii in presa, și-ar fi aranjat ei!

Sunt orgolii din astea pana și in lumea cercetatorilor din biochimie?!
De obicei, cu cat ești mai inteligent, cu atat ești mai ambitios, și atunci ceilalti se simt amenintati. In plus, inteligenta și caracterul nu merg intotdeauna mana in mana.

REVOLTA: CUM PUTEM TOLERA AȘA CEVA?

Ati plecat pe acest drum incercand sa aflati ce este lumea și ce este omul. Ati parcurs deja o buna bucata din el, așa ca va intreb de pe-acum: ce este lumea și ce este omul? Ce ati aflat?
Nu era in sens așa de filosofic.

In sens practic?
In sens practic ma interesa cum pot aduce o schimbare, desigur ca nu poti schimba singur. Deci, cum poti sa contribui la niște schimbari de mentalitate. Un element care m-a marcat mult a fost acea statistica din care aflam ca la fiecare secunda moare de foame un om, direct de foame sau din cauza unor boli provocate de foame. Și majoritatea acestora sunt copii. Deci, iti iei un sandvis și pana ai terminat tu de mancat, cativa oameni, mai ales copii, pe planeta asta, au și murit de foame.

Asta inca va impresioneaza?
Da, mi se pare absurd, ca putem ca rasa și ca societate sa toleram așa ceva: sa moara oameni de foame.

E foarte multa generozitate in ce spuneti dumneavoastra acum.
Mie mi se pare un element de logica.

Sunt destul de multi oameni care conștientizeaza asta, dar unora, majoritatii, de fapt, nu le pasa.
Viata te duce inainte și e foarte ușor sa nu te gandești la asta… și sa nu mai gandești, in general.