Laura Lavric este celebra interpreta de muzica populara din Bucovina. Cariera i-a fost si ii este marcata de activitatea concertistica desavirsita, artista participind la nenumarate evenimente si emisiuni televizate. Melodiile sale, incintatoare pentru romani si nu numai, au uimit intreg mapamondul.
Interpreta de muzica populara Laura Lavric a avut sansa sa concerteze aproape peste tot in lume, de-a lungul carierei sale. Chiar daca majoritatea experientelor pe care le-a trait au fost frumoase si emotionante, cintareata nu a fost scutita de intimplari care i-au pus viata in pericol si despre care ii este groaza sa vorbeasca, cu toate ca a trecut ceva timp de cind acestea au avut loc. Prima intimplare de acest gen a avut loc in prima sa calatorie in America, un loc in care visase sa ajunga de cind era adolescenta. „Totul s-a petrecut in urma cu citiva ani, atunci cind ajungeam pentru prima oara in America, unde aveam de sustinut un concert la un restaurant luxos. Am ajuns cu citeva minute intirziere pe aeroportul Kennedy din New York, iar acolo trebuia sa ma astepte chiar proprietarul hotelului Capsa, nu mai retin cum il chema. Insa acesta nu a mai ajuns, asa cum promisese, iar eu eram disperata, pentru ca nu cunosteam pe nimeni si nici limba nu o vorbeam, nici macar cit sa ma informez si sa spun cuiva unde anume vreau sa ajung. Aveam o carte de vizita a proprietarului hotelului, dar nu aveam bani schimbati pentru fise de telefon si nimeni nu a vrut sa-mi schimbe acolo. M-a cuprins o teama de neimaginat, aveam senzatia ca ma lasase cineva singura in padure. Am iesit din aeroport, dar, evident, nu unde trebuia. Afara era deja intuneric, iar eu nu stiam ce sa fac, incotro sa o apuc. Si cum un ghinion nu vine niciodata singur, un negru dubios a inceput sa ma urma­reasca. La inceput, am crezut ca totul se in­tim­pla in imaginatia mea, ca simt asta din cauza fricii, dar nu era asa. Se tot tinea dupa mine, iar daca grabeam pasul, facea si el acelasi lucru. Am vrut sa o iau la fuga, dar m-am gindit ca as ­face o greseala, mai ales pentru ca am avut impresia ca acel individ tinea in mina dreapta un briceag. Primul lucru care mi-a venit in minte a fost sa ies in bulevard, pe unde circulau masinile pe sase benzi. Asta am facut, chiar daca stiam ca nu putea opri nicio masina sau taxi, ca sa ma urc si sa scap de nebun. M-am strecurat printre masini si m-am izbit de capota unui taxi, ca sa-l fac sa opreasca. Am sarit, pur si simplu, pe masina, fara sa ma mai gindesc ca-mi rup un picior sau ca fac probleme in trafic. Soferul s-a speriat ingrozitor, crezuse ca am vrut sa-mi iau viata. A pus frina brusc si m-a aruncat citiva metri mai incolo. Nu am patit nimic. De fapt, nici nu ma mai interesa. ­Voiam doar sa scap de acel individ. Cel ­care ma urmarea era foarte atent la ceea ce faceam. M-a ajutat Dumnezeu si am urcat in acel taxi; i-am dat soferului cartea de vizita si l-am rugat sa ma duca acolo. Drumul cu taxiul mi s-a parut cel mai lung din viata mea. Atunci cind am ajuns la hotel, mi-am lasat bagajul si, timp de o jumatate de ora, am plins incontinuu. Acum, ­puteam sa fiu moarta. Am simtit ca, atunci cind fusesem urmarita de acel afroamerican, mergeam pe drumul spre moarte. A fost cea mai cumplita experienta din viata mea. Evident, pe proprietarul hotelului nu l-am iertat, ba mai mult, am refuzat sa mai colaborez cu el si am cerut sa merg in alta parte, chiar daca ma ruga insistent sa ramin“, povesteste artista.

De pe scena, direct intr-o gaura de trei metri adincime
O alta intimplare la limita de care interpreta a avut parte s-a petrecut chiar in Bucovina, locul unde s-a nascut si a copilarit Laura Lavric. Cintareata a fost la un pas de a ramine paralizata, in urma unei cazaturi din timpul unui spectacol. „Cea de-a doua intimplare la limita a avut loc in urma cu putin timp, in timp ce ma aflam cu orchestra mea la un spectacol in Bucovina. Am ajuns dimineata, iar seara aveam spectacol. Totul imi mersese foarte bine in acea zi, iar spectacolul a fost reusit. La finalul concertului, am vrut sa ma retrag de pe scena, dupa care urma sa revin la bis, sa mai cint doua piese. Nu ma anuntase nimeni ca in spatele cortinei se aflau doua gauri, de care ar fi trebuit sa stau departe. Am vrut sa ma retrag acolo, in spatele scenei, dar cind am vrut sa trag cortina in spatele meu, am picat in­tr-una din ele. In zadar m-am tinut agatata de cortina, pentru ca nu am avut nicio sansa de scapare. Acesta a fost ghinionul meu, sa cad intr-o gaura de trei metri adincime, in care, colac peste pupaza, mai era si apa... Am cazut pe spate si, timp de citeva secunde, nu am mai putut respira. Nu stiam daca mi-am rupt sau nu vreun os. In sala, publicul aplauda in continuare, in speranta ca o sa apar si o sa mai cint, dar degeaba. Dirijorul orchestrei intreba, in stinga si in dreapta, unde am disparut, de ce am plecat, dar nimeni nu stia nimic... Ma <evaporasem> complet si nimeni nu stia unde sint. Nu stiu cum am reusit sa ma ridic si sa ajung, din nou, pe scena. Nici macar n-am avut la cine sa apelez. Toti colegii erau concentrati asupra lucrurilor pe care urmau sa le faca. Eram ca un robot. Disperata, imi puneam mina in cap, sa vad daca imi curge singe. Nu-mi puteam misca decit capul, dar nu voiam sa-mi las publicul sa astepte si, cu greu, am urcat din nou pe scena. Colegul meu a vrut sa cheme Salvarea, dar am refuzat, iar atunci cind m-a intrebat daca mai pot sa cint, i-am raspuns ca nu stiu; simteam ca totul se invirte in jurul meu. Cintam si plin­geam in acelasi timp, pentru ca ma durea spatele ingrozitor. Nici dupa finalul spectacolului nu mi-am revenit. As fi putut sa ma lovesc la cap si sa ramin acolo...“, incheie Laura Lavric.