Asa se numeste in actul de nastere: Lady Jayne Seymour Fonda. De ce fiica lui Henry Fonda prelua un astfel de nume de botez, aflam din documente. Sotia sa de atunci - decembrie 1937 - era inrudita prin ascendenta familiala cu cea de a treia consoarta a regelui Angliei Henry al III-lea si i-a luat numele. Noi o stim pe numele „scurt“: Jane. O misiune destul de grea pentru cineva obligat de soarta sa respire aerul irespirabil din vecinatatea unui Henry Fonda. Si chiar langa alte persoane din familie: Peter-frate, Bridgel-nepoata.
Am vazut-o alaturi de Anthony Perkins - Tell Story, de Yves Montand, intr-un film de Jean Luc Godard, cum am putea s-o uitam explodand impreuna cu Robert Redford, desculta in parc - Barefoot in the Park? Drumul ei pe Avenida Cinematografiei implica puncte de statie prin bornele kilometrice numite Tell story - 1960, Cat Ballou - 1965, Klute - 1971, They Shoot Horses, Don't They?.
Asteptasem cu infrigurare acea intalnire dintr-un amfiteatru studentesc, ascultand, zi si noapte, soaptele fluviului Mississippi-Macalleste College din statul Minnesota. Scaunele lipseau. Toata lumea era asezata pe parchet si astepta sa apara. Era anotimpul vietnamez, iar din Biroul Oval Richard Nixon continua sa comande atacuri nemiloase, pentru a-l sugruma pe Ho si Min si pe ai sai. Ea, Jane Fonda, impreuna cu Fred Gardner si Donald Sutherland, pusese la cale FTA Tour, un turneu pe Coasta de Vest, prin cazarmi.
(…) A intrat ea, intr-o tinuta sobra. Flanela tricotata cadea pe corp, descheiata. Era un antract, vorbitorul isi tragea sufletul, la pianul din apropiere un tanar solfegia pasnic. Jane a patruns in sala neanuntata, s-a sprijinit cu coatele pe instrumentul in fierbere si din acel moment au intrat in rezonanta, fredona, complementar, melodia provocatoare prin lentoarea ei. La un moment dat a urcat pe scena. Si-a declinat, cu calm si cu detectabila intensitate, crezul antirazboinic, scene traite pe front. Apoi s-a retras precum a intrat: aproape nebagata in seama...
A doua zi, eram doar noi - grupul international de ziaristi, 12 la numar, din tot atatea tari. A tinut sa ramana credincioasa scopului pentru care venise acolo, in Vestul Mijlociu american. Avea atatea de reprosat Administratiei de la Washington, dar nu a lasat sa se inteleaga prin nimic ca aveam in fata o Doamna, o Mare Doamna a filmului, a Americii, a Lumii intregi.
Viata are cartile in mana si prefera formule derivate. Uneori, introduce trape, baraje, denivelari. Sa ne uitam ce i s-a intamplat in viata civila. Il intalneste pe playboy-ul zilei, Roger Vadim, un evreu rus, si se casatoresc in 1965. Acesta divortase de Brigitte Bardot si adulmeca deja apropierea de Catherine Deneuve. El, regizorul apreciat, dovedea obiceiuri de derbedeu de Ferentari.
Am revazut-o din imediata apropiere la Helsinki. Venise sa-si lanseze volumul de memorii, la Libraria Academiei, proiectata de Aalvar Alto. Povestea, se interoga pentru a raspunde, formula opinii, judecati de valoare. O batranica de prin filme cu Mos Craciun si Alba ca Zapada ne vorbea cu voce aproape metalica, dar prietenos si dragastos. O luptatoare descoperita in transee de unul sau de altul. Dupa Vadim a aparut Tom Hyden, un agresor ca si ea cu privire de neregulile veacului. Cu Roger Vadim avea o fata, botezata de Vanessa Redgrave. Impreuna cu Tom a adoptat o adolescenta de culoare. Aparitia in viata ei a lui Ted Turner, creatorul CNN, parea ca anunta un albastru infinit. A durat un deceniu. Dar daca si caii se impusca - nu-i asa? - atunci avem de luat aminte ca nici pe actori, oricat de sensibili, testele dure ale vietii nu-i ocolesc. Nu-i asa?