Pornind de la cel mai simplu tip de flaut, Pan, care se infatiseaza sub forma unui manunchi de tuburi de dimensiuni diferite, e de presupus ca acest instrument a insotit manifestarile artistice ale omului inca din zorii existentei sale. Coborit din mitologie, Pan, fiul lui Hermes si al Dryopei, era socotit drept protector al turmelor si al pastorilor. Isi avea resedinta in Arcadia si era considerat inventatorul unui instrument de suflat, numit syrinx. Pan avea o infatisare ciudata, jumatate om, jumatate animal, coarne, barba si copite de tap, iar trupul ii era acoperit de par. Traia in desisul codrilor, in umbra carora pindea nimfele si adesea il intovarasea pe zeul Dionysos, din cortegiul caruia facea parte. In Grecia Antica, legenda nimfei Syrinx, ce s-a transformat in trestie pentru a scapa de zeul Pan, care o urmarea, era puternic reprezentata in folclorul local. A fost impusa si civilizatiei romane, dupa cum confirma Ovidius sau Apuleius. A fost, de asemenea, asimilata si de civilizatia daca, poporul roman crestinat pastrindu-i sensul. Dupa alte legende, syrinxul ii este atribuit lui Silenus, care facea parte tot din anturajul lui Dionysos, iar Marsias avea meritul de a fi lipit cu ceara tuburile acestui instrument. Vestigiile arheologice ale flautului Pan, infatisat pe statuile de la Callatis sau Alba Iulia, converg catre concluzia existentei acestui instrument pe vechiul teritoriu al Romaniei de astazi. In mormintele datind din epoca elenistica si romana, la Tomis si la Callatis au fost descoperite inele pe care erau gravati fauni cu nai, iar basorelieful daltuit in peretele unui sarcofag din epoca romana descoperit in Oltenia il infatiseaza pe zeul Pan cu un instrument asemanator celui din zilele noastre. Sub genericul „Flautul lui Pan“ se numara o seama de instrumente de suflat, existente la mai multe popoare, in America Latina (Peru, Mexic, Bolivia, Ecuador), Insulele Solomon, China, Japonia, Egipt si, nu in ultimul rind, Romania.
Se cunosc foarte multe denumiri si indici ai flautului Pan la diverse popoare. Pandean Pipe, Panfluit, Pan-pipe, Flûte de Pan, Flauto di Pan, Flauta de Pan, Biwabon, Buebalabala, Dedeco, Fieould, Galeveu, Gaopiti-piti, Kove, Muscal, P’ai siao, Qatra, Rondador, Sa fafir, Siculet Cristodou, Syrinx. Argumentele testimoniale privitoare la stramosul naiului contemporan sint destul de putine, dar convingatoare. In secolul al XVIII-lea apar in Principate si in Moldova tarafurile lautaresti compuse din nai, vioara si cobza. In prima jumatate a secolului al XIX-lea, integrarea tambalului si a contrabasului in taraful extins la opt, noua membri conduce la amplificarea sonoritatii si la stimularea gustului armonic.
In 1894, se naste la Bucuresti, intr-o familie de lautari, Fanica Luca. Fire cu disponibilitati muzicale, acesta invata naiul de mic copil de la tatal sau, abordind alte zone folclorice decit cele existente si stabileste tehnica naiului cu acordaj fix.
In 1949, la Institutul de Folclor si apoi la Liceul de Muzica nr. 1 din Bucuresti i s-a oferit conducerea catedrei de nai. Rodul stradaniilor depuse ca profesor s-a materializat prin aparitia unei pleiade de naisti celebri ai zilelor noastre: Damian Luca, Radu Simion, Nicolae Parvu, Radu Constantin si Gheorghe Zamfir.