Pasionat de Eminescu, spune ca nu este colectionar si nici nu foloseste verbul „a achizitiona“ atunci cind cumpara carti rare ale marelui poet. Totusi, Ion C. Rogojanu are o casa plina de raritati si obiecte atractive chiar si pentru ochii neavizatilor, de la ustensile de bucatarie sau platouri pictate cu scene de turism pe peretii „cuhniei“ la carti de gastronomie in engleza, zarite pe holul apartamentului, si volume rare ale lui Nicolae Iorga, Emil Cioran si Dinicu Golescu. Dintre rafturile pline, ne-a aratat I costumi antichi e moderni (Costumele antice si moder­ne), volum care i-a apartinut lui Duiliu Zamfirescu, cit timp a fost diplomat la Roma si in care exista un capitol special, insotit de planse sugestive, despre vestimentatia si armele dacilor. Am stat ore in sir de vorba si, ca orice expert in carti rare care se respecta, ne-a aratat documentele ­despre viata si opera lui ­Eminescu abia catre sfirsitul discutiei. Chef de vorba sau o tehnica de a negocia informatiile, tipica unui om care petrece ore si zile in sir in anticariate?

Pe masa camerei de zi in care ne-a primit se afla un teanc mare de fotografii. Vrea sa reconstituie epoca poetului si aduna documentele, fotografiile si informatiile pe care le-a strins, de-a lungul vremii, pentru realizarea unui album ilustrat si documentat consistent, care se va numi Novele eminesciene. „Volumul va contine documente inedite si foarte putin cunoscute. Ca sa-l cunosti pe Eminescu, trebuie sa ii stii si dusmanii, si prietenii. Nu poti sa intelegi lumea lui daca nu mergi sa vezi ce si cum se scria, ce se vedea, cum se distra lumea. Ce scria el avea un ecou“, spune Rogojanu. Am facut un adevarat slalom prin viata lui, pentru a afla cum a trecut de la meseria de contabil la economist, hotelier, redactor si director de publicatie, ajungind sa fie pasionat de Eminescu si, mai mult, sa faca gesturi care ar putea fi interpretate drept extravagante. Ne referim la ce a initiat in 1989, cind a inceput sa doneze 10.000 de documente din fondul Eminescu Bibliotecii Municipale din Boto­sani. Prima transa din donatia sa a fost evaluata, la valoarea de atunci, la aproape un milion de lei, echivalentul a zece masini Dacia. Fondul Eminescu a fost adunat si continea inclusiv editii complete, pe care nu le-a vazut nici exegetul poetului, Perpessicius.

A trait printre oameni care se respectau intre ei
Rogojanu s-a nascut in Cotesti, judetul Vrancea, dar, de la numai o luna, parintii l-au adus cu ei la Bucuresti. Despre lumea in care a copilarit, Ion C. Rogojanu spune ca traia dupa regulile bunului-simt si ca nu era o rusine sa recunosti ca faci parte dintr-o etnie. „Am stat cu chirie in cartierul Tei, intr-o mahala cu renume, care a fost, nu numai pentru mine, o scoala a vietii in care fiecare zi era o lectie practica. Strada Glucozei purta atunci numele Regele Carol I, nu avea canalizare, dar era fara balti si fara gunoaie. Traiau in armonie: profesori, doctori, ingineri, ofiteri, tipografi, carutasi, frizeri, croitori, macelari, cizmari, hingheri, suti de buzunare, fanti de Obor, fete cu condicuta etc. Erau tigani, armeni, evrei, turci, bulgari, sirbi, rusi, olteni, moldoveni, ardeleni, banateni, basarabeni, maramureseni, o lume atit de diversa, care rareori ajungea la conflicte. Isi stia, aproape fiecare, <lungul nasului>“, povesteste Rogojanu, cerindu-i, din cind in cind, si parerea ciinelui cu ochi mari, pe nume Ursu.
Printre profesorii sai de la Liceul „Nicolae Kretzulescu“ se numarau Gerda Barbilian, profesoara de limba germana, sotia lui Ion Barbu, Constantin Purcarete, profesor de planificare, cu o tinuta de lord – tatal cunoscutului regizor de teatru Silviu Purcarete; Victor Pandelescu, un notoriu critic muzical; I. Odor, unul dintre cei mai cunoscuti filatelisti din Europa; profesorul de franceza Mircea Gheorghe, de la care a primit, in anii 1970, o carte de initiere, scrisa in limba lui Voltaire, editata la inceputul secolului al XVII-lea, precum si profesorul de handbal Romulus Spirescu. Acesta din urma, cu studii de sociologie in Germania, a facut parte din echipele de sociologi ale lui Dimitrie Gusti, dar si din echipa de motociclisti a regelui Mihai.

Singurul sigiliu autorizat de poet al Asociatiei „Eminescu“
Intr-un sir de portrete si tablouri, am observat fotografia inramata a unui Ion Anestin, actor contemporan cu Eminescu si amic al lui I. L. Caragiale. „O am de la unul dintre prietenii mei, Nuni Anestin, <plecat prea devreme sa puna seile pe ingeri>, cum intelept graia un alt trubadur al cetatii Bucurestilor, poetul Teodor Pica“, remarca Rogojanu. A scos la iveala si un document mai putin decent pentru acele vremuri, Condicuta pentru femeile prostituite din Urbea Botosanilor la anul 1874 – un regulament, dar si un mod de a tine evidenta si de a urmari evolutia vietii prostituatelor. „Este un document pe care nu o sa-l vedeti in alta parte. Eminescu era un om care avea pasiuni, tabieturi, vicii“, spune Rogojanu. Ne-a aratat, apoi, o editie-liliput din colectia Cea mai mica biblioteca din lume, editata de Fisher Galati in 1932, in care au fost publicate si opere de-ale lui Eminescu. Vorbindu-ne despre Novele, ne arata un sigiliu-stampila al primei Societati Mihai Eminescu creata cu acordul poetului, de catre elevii Liceului „Matei Basarab“, din Bucuresti. A cum­parat-o la un tirg de la Iasi, de la un botosanean care i-a ingaduit sa-i ­trimita mai tirziu banii pentru aceasta inestimabila piesa. Cautind prin albume, ne-a aratat numeroase fotografii si carti postale de la sfirsitul secolului al XIX-lea din Cer­nauti, Botosani, Berlin, Viena.

Hotelier premiat de Departamentul de Stat al SUA
Pasionatul de lumea eminesciana Ion C. Rogojanu a fost, de-a lungul anilor, director al hotelurilor Cismigiu, Victoria (distrus in timpul cutremurului din 1977) si Modern. „Ma pot lauda ca am fost ultimul director al hotelului Victoria“, a observat, glumind amar, Rogojanu. In partea dreapta a usii, la iesire (cind ne pregateam sa incheiem intrevederea), ne-a aratat diploma Tribute of Appreciation oferita de Departamentul de Stat al SUA, in anul 1974, pentru modul in care a fost gazduita in hotelul Modern delegatia americana care a participat la Congresul Mondial al Populatiei de la Bucuresti. „Este unul dintre trofeele mele de manager in turism“, spune Rogojanu. E si unul dintre detaliile care fac din viata bibliofilului un mozaic extrem de provocator. In plus, e un contraargument la o discutie pe care a avut-o cu zeci de ani in urma, cu bunica din partea mamei, Caliopi Pascali. Dialogul a sunat cam asa:
„- Ce faci tu la Bucuresti?
- Conduc un hotel.
- Vai de mine! Ai ajuns sef la casa de prostituate si de politisti…“