A venit si mult asteptata vacanta. Ar trebui sa ma bucur si, cu toate astea… ce pot face pe o vreme ca asta? Numai nori si ploaie, frig de parca ar fi sfirsitul lui octombrie… Ar trebui sa imi gasesc un hobby pentru o asemenea vreme, pentru ca le-am luat la numarat pe cele vechi, dar nu ma imbie nimic. Imi place sa citesc, dar mi-ar placea sa o fac in parc, pe iarba, in caldura si lumina soarelui. Nu se poate. Mi-ar placea sa ma plimb cu bicicleta, dar as ajunge acasa uda din cauza ploii si a soferilor din trafic, care trec pe linga mine cu o viteza nebuna si uda tot ce le sta in cale. Deci, nu e bine. Mi-ar placea sa pictez, dar vremea asta nu inspira decit culori sumbre, cum ar fi negru, gri, maro… Mult prea trist, chiar daca as adauga si un pic de verde. Deci, nu. Sa ma duc la sala? O fac oricum, indiferent de vreme, dar nu este de ajuns… Nu imi umple nici ziua, nici pe mine, spiritual. Cafele pe la cafenele?! Ma plictisesc ingrozitor… Filme? Am vazut tot ce ruleaza in cinematografe, cu serialele sint la zi si, fie vorba intre noi, deja ma uit la prea multe ca sa incep unul nou… Asa ca, ce ramine de facut pe o vreme ca asta? Ieri, duminica, am inchis computerul, televizorul, telefonul, mi-am umplut cada, am facut multa spuma si am zacut acolo vreo doua-trei ore, visind. Plecam, in scurt timp, in vacanta in strainatate, intr-un loc cald, unde nisipul este alb si marea de un albastru de nedescris. Am stat si am visat la hamacul agatat de doi palmieri, la caldura soarelui, la pestisorii din apa, la plimbarile de pe malul marii, la apusul soarelui… la vacanta de vis. Si ma tot intreb, in Bucurestiul asta al nostru, micul Paris de altadata, chiar nu putem face nimic, pe vremea asta mohorita?