Revista VIP incepe o serie de articole menite sa deschida o dezbatere publica reala, pe teme importante.  In cadrul acesteia sunt invitati toti cei care au ceva important de spus pe marginea acestor subiecte. Opiniile și sugestiile dumneavoastra sunt esențiale in vederea optimizarii luarii unor decizii corecte pentru societate.

America s-a construit pe o goana dupa aur si a ajuns superputere intr-o goana dupa petrol. Acum e macinata de razboaie si de probleme economice, dar este pe cale sa se relanseze printr-o goana dupa gaze naturale.

In ultimii ani au aparut su­te de mii de sonde pe te­ri­to­riul lor, iar firmele americane ex­tind acum „revolutia ga­ze­lor de sist“ in intreaga lume. Asa a ajuns compania Che­vron in Romania. Venirea aceas­ta a starnit o revolta prin­tre localnici, speriati ca „foc si pucioasa vin la tine-n casa“. Politicienii de toate cu­lo­ri­le insa sunt convinsi ca nu e niciun risc si afacerea ne va aduce independenta ener­ge­ti­ca.

Mi-am petrecut trei luni prin Statele Unite ca sa aflu ce s-a intamplat dupa ani de ex­ploa­tare, daca a fost o bin­e­cu­van­tare, un blestem sau am­bele.

Sunt intr-o sufragerie lu­mi­nata galbui din estul Pennsyl­vaniei, un pic mai sus de Pittsburgh. In vitrina din ju­rul televizorului este plin de bi­belouri cu ingeri si copii. Un cai­ne sta lungit pe covorul per­san, langa o papusa mur­dara. Peste tot in jur sunt cutii cu bidoane de apa. John McIn­tyre sta prabusit pe un scaun, cu mainile-n cap, pri­ves­te in gol si spune ca pentru sine: „Suntem in cea mai bo­ga­ta tara de pe pamant si tra­im fara apa, ca in lumea a treia“. Nevasta-sa scor­mo­nes­te printr-o cutie plina de hartoage, urmele oficiale ale cos­marului in care s-a trans­format viata lor.

„BEEP!“. „BEEP!“. O alar­ma ascutita ne face pe toti sa tre­sarim. E detectorul de me­tan din baie. Trebuie sa in­chida conductele, altfel risca sa le explodeze casa.

Cu o saptamana inainte, eram intr-un amfiteatru de la Harvard, unde profesori de eco­nomie si directori de com­pa­nii energetice prezentau gra­fice privind cresterea mi­ra­cu­loasa a productiei de hi­dro­car­buri si industria care jubileaza. Dupa conferinta, l-am tras deoparte pe Noel Mau­rer, un profesor spe­cia­li­zat in economie politica, si i-am spus ca febra gazelor de sist a ajuns si in Romania.

La ce ar trebui sa se astepte barladenii?
„Companiile vor profita enorm de asta, mi-a raspuns. Ar trebui sa te ingrijorezi“. Acum cativa ani, parea ca pe­trolul si gazele sunt pe duca si omenirea intra fortat intr-o epo­ca a energiei regenerabile: cen­trale eoliene, panouri so­la­re, masini electrice. La in­ce­pu­tul anilor ’90, George Mit­chell, patronul unei com­panii de energie, avea o ob­se­sie: o mare parte dintre zacamintele de gaze na­tu­rale erau ignorate, pentru ca era prea greu sa le scoti din pamant. Se stia despre ele de 100 de ani - gaze prinse in roci poroase ca o ciocolata aerata, pe care nu poti sa le intepi pur si simplu si sa fasaie de la sine prin conducta, ca zacamintele obisnuite. In­gi­nerii lui ii spuneau ca isi arunca banii degeaba, dar el trebuia sa gaseasca o solutie.

Ca sa scoata gazele din sisturi, Mitchell a sapat la mii de metri adancime si inca pe atat pe orizontala, apoi a in­jec­tat un amestec de apa si chi­mi­cale la presiune, ce au fa­cut o gramada de fisuri in roc­a si au fortat gazul sa iasa.
Bingo! Reusita lui a nascut sute de mii de sonde, a relansat industria americana si a trimis gigantii energiei intr-o vanatoare mondiala de za­caminte. E un fel de cru­ci­a­da: cu ajutorul diplomatiei, con­vinge o tara ca inde­pen­den­ta ei energetica depinde de gazele de sist. Si, apropo, doar noi stim cum sa le ex­ploa­tam. Asa a ajuns Chevron la Barlad.

Ce a vazut John McIntyre
John McIntyre este un ame­rican get-beget. Locuieste intr-o casa prefabricata din Wood­lands, o comunitate mica, pe undeva prin padurile Pennsylvaniei. In spatele casei are o camioneta si multe masini vechi, la care mes­te­res­te in timpul liber. Si-a pe­tre­cut o parte din viata sapand son­de de petrol si puturi de apa, reparand lucruri pe care ni­meni nu le putea repara, can­tand la chitara intr-o for­ma­tie rock… „Am avut orice slujba iti poti imagina. Le-am vazut pe toate“.
Sau cel putin asa credea, pana cand s-a trezit ca nevasta i s-a imbolnavit de leucemie, casa se afla in pericol de ex­plo­zie, apa de la robinet se face, din cand in cand, mov si, daca o bea sau daca face dus, in­cepe sa vomite, pielea i se iri­ta si ii curge sange din nas. Ca sa supravietuiasca, pri­mes­te saptamanal donatii de apa de la biserica. Totul s-a in­tam­plat dupa ce comunitatea lui a fost inconjurata de sonde pentru gazele de sist.

Sotii McIntyre s-au mutat in Woodlands, acum 20 de ani. Cand au ajuns aici, au gasit ju­ma­tate de hectar de salbaticie, copaci si tufisuri. Primul lucru pe care l-au facut a fost sa sape un put de 30 de metri: „Evrika! Am dat peste apa. Mai multa apa decat iti poti ima­gina. Limpede precum cris­ta­lul, curata si rece ca gheata. Ne simteam ca si cum am fi gasit aur“. Si-au a­sam­blat o casa si au trait linistiti 20 de ani in comunitatea izo­la­ta, la 50 km de Pittsburgh, unde lumea isi lasa copiii sa se joace prin padure si barbatii strang in curte masini de epoca, sa le repare, nu sa le duca la fier vechi.
„In ianuarie 2011, familia mea s-a imbolnavit violent“, spune Janet McIntyre in su­fra­geria ei, cu teancuri de ana­lize medicale in brate. Dureri de cap, voma, diaree, iritatii ale pielii. La inceput credeau ca este vorba de o raceala, dar apoi i-au sunat cei doi copii. Ei veneau in fiecare duminica sa ia apa proaspata din fantana parintilor, iar acum aveau aceleasi simptome. Pana si cainele incepuse sa ramana fara blana. Peste doua zile nu mai aveau niciun dubiu cu privire la sursa necazurilor. Au dat drumul la robinet si a inceput sa curga un lichid mov, cu spuma. N-au mai baut apa de la robinet si simp­to­me­le grave au disparut. Au sunat compania, au sunat si agentia de mediu sa vina sa testeze apa. Unul dintre copiii lor era adoptat si, in urma cu cativa ani, Protectia Copilului i-a pus sa-si faca un test al apei - iesise perfect.

Cine e de vina?
Testele companiei de gaze si ale agentiei de mediu se ba­teau cap in cap. Rex Energy spu­nea ca apa este buna de baut. Department of En­vi­ro­n­men­tal Protection din Pennsyl­vania a testat apa de doua ori si ambele au gasit pa­tru compusi organici volatili asociati cu fracturarea hi­dra­u­li­ca. Apoi au revenit si au spus ca ambele teste au fost vi­ciate, insa au refuzat sa le repete.

Agentia de mediu a gasit mai multe nereguli la sondele care inconjoara comunitatea, in­sa nu a putut demonstra le­gal ca din vina lor s-a con­ta­minat apa, desi e singura for­ma de industrie din zona. Asa ca, in fiecare saptamana, co­munitatea se strange la bi­serica sa isi primeasca ratia de bidoane de apa, din donatii. Din ele beau, cu ele se spala, ele ii tin in viata.

„Asa am ajuns sa imi tra­iesc viata. Ma gandesc la apa 24 de ore pe zi“.
Am umblat prin Pennsyl­va­nia rurala si am fost sur­prins sa vad cat de multe sonde sunt cocotate pe dea­luri sau in spatele caselor, cate una la cateva sute de metri. Am vazut sonde inconjurate de vaci care pasteau linistite, dar am vazut si studii despre cazurile in care animalele au murit de la apa contaminata.

1.2 miliarde de dolari
Potrivit statisticilor agen­ti­ilor de mediu din SUA, dar si a unor rapoarte ale Comisiei Europene, cam 1% dintre son­de au cauzat contaminari. Desi orice activitate de ex­ploa­tare a resurselor are un impact asupra mediului, ma­jo­ri­tatea nu au avut probleme grave. Insa 1% din sute de mii in­seamna mii de comunitati afec­tate. Peste 1.000 de cazuri similare celui petrecut in fa­milia McIntyre au fost re­latate de presa din Statele Unite. Contaminari, ac­ci­de­n­te, uneori explozii.
Cele mai cunoscute sunt situatiile in care apa de la robinet ia foc. Dar mai mor si animale, se distrug culturi agricole, se produc mici cu­tre­mure…

Revolutia gazelor de sist a fost un heirup in stil ame­rican, in care statul a scutit companiile de batai de cap ecologiste (in timpul lui George W. Bush, gazele de sist au fost exceptate de la apli­carea unor prevederi).

Cand se intampla ceva, companiile platesc despa­gu­biri de milioane de dolari, dar oficial neaga ca ar fi facut ceva rau. Oamenii primesc des­pa­gu­bi­rile, cu conditia sa nu mai vorbeasca cu presa. E singura lor sansa de a-si gasi putina drep­tate. Chiar daca au­to­ri­ta­ti­le constata ca s-a produs o con­taminare, nu pot de­mons­tra legal ca este vina com­paniei, pentru ca firmele nu sunt obligate sa spuna exact ce chimicale folosesc.

Insa nimeni nu-si in­chi­pu­ie ca s-ar putea opri, pur si simplu, exploatarea. America e pe cale sa devina un ex­por­ta­tor de gaze naturale, o in­toar­cere cu 180 de grade si un aju­tor neasteptat pentru eco­nomie.

Proprietarii pe ale caror terenuri se fac lucrarile au primit in 2012 peste 1,2 miliarde de dolari, doar in Pennsylvania. Este de trei ori mai mult decat tot ce a primit statul roman in acelasi an de la companiile care-i exploa­tea­za resursele variate, de la pe­trol la apa minerala.

Asta pentru ca Romania are unele dintre cele mai mici re­devente din Europa. In ca­zul gazelor naturale, com­pa­ni­ile care primesc concesiuni tre­buie sa plateasca statului intre 3,5 si 13% din ceea ce extrag, iar apoi il vand inapoi la preturi „europene“ (incepand cu anul in curs, Ro­mania nu mai poate sa li­mi­te­ze pretul gazelor, ele trebuie cum­parate la pretul pietei). Adu­nand impozitul pe venit de 16%, statului ii revin intre 19,5 si 29% din banii pe re­sur­se.

In America, procentul ajun­ge la 65%. In Marea Bri­tanie e 62%. In Norvegia 78%. Gazele de sist sunt un subiect controversat in America, insa au in continuare o sustinere so­lida din partea multor oa­meni, deoarece proprietarii incaseaza redeventele (un procent din ceea ce extrag companiile de pe pamantul lor). Mii de oameni au devenit milionari asa si multi dintre ei au investit banii in co­mu­ni­ta­tea lor.
In Romania, toti banii merg la bugetul de stat.
Cum a ajuns Romania sa isi asume riscuri americane pentru beneficii africane?

In 2010, Departamentul de Stat din Guvernul Statelor Uni­te (un fel de minister de ex­terne) a pornit „Initiativa Glo­bala pentru Gazele de Sist“ (Global Shale Gas Ini­tia­tive), prin care isi propunea sa exporte revolutia gazelor de sist in toata lumea, incurajand tarile sa exploateze resursa - apeland, bineinteles, la com­paniile americane, cele mai avansate in domeniu. Tarile din Europa de Est au fost unele dintre primele tinte.

Creatorul programului e Da­vid Goldwyn, care era atunci coordonatorul pentru afaceri energetice inter­na­ti­o­na­le al guvernului. In martie 2012, Goldwyn (trecut intre timp in mediul privat) a fost pla­tit de Chevron sa tina work­shop de trei zile la Bucuresti, pentru a convinge oficiali romani de beneficiile gazelor de sist.

Unul dintre cei mai info­cati sustinatori ai gazelor de sist e fostul ambasador al Sta­te­lor Unite, Mark Gitenstein. Inainte de a fi ambasador, el a fost partener in firma de avo­catura Mayer Brown, care a pri­mit 390.000 de dolari de la Che­vron pentru lobby. In declaratia sa de avere, Gitenstein a scris ca are ac­ti­uni la 50 de firme, inclusiv com­panii de energie, cum ar fi Exxon. Ambasadorul a trebuit sa renunte la actiunile de la Exxon, cand firma americana a inceput sa exploreze in Marea Neagra dupa gaze naturale.

Oficiali romani si localnici din zona Barladului au fost dusi in calatorii de informare in America si Polonia de catre Chevron si guvernul ame­ri­can. Gazele de sist sunt in­clu­se pana si in Parteneriatul Stra­tegic dintre Romania si Sta­tele Unite, alaturi de obiec­­tivele militare comune.

Afacerea Chevron a de­venit publica in timpul prim-ministrului Mihai Razvan Un­gureanu (la inceputul lui 2012) si a fost intampinata cu proteste atat din partea lo­cal­nicilor din zonele vizate, cat si din partea opozitiei din par­la­ment.
„Guvernul Ungureanu vin­de ce a mai ramas din re­sur­sele Romaniei“, a spus atunci Victor Ponta, pre­se­din­tele PSD. Primarul Barladului a participat la organizarea pri­mului protest impotriva ga­ze­lor de sist - a contribuit cu o scena si un sistem de so­no­riza­re montate in fata pri­ma­riei. Presedintele Consiliului Ju­detean Vaslui, Dumitru Bu­zatu, s-a urcat pe scena si a pro­clamat in uralele a mii de oameni: „Suntem aici ca sa spu­nem intotdeauna NU aces­tei companii, NU acestei ac­tivitati“.

Parlamentarii opozitiei au de­pus si un proiect de lege pri­vind interzicerea gazelor de sist, tradus dupa o lege si­mi­lara din Franta. In mai 2012, cand Ponta a devenit prim-ministru, planul de gu­vernare includea „Instituirea ime­diata a unui moratoriu privind exploatarea gazelor de sist pana la finalizarea stu­di­i­lor ce se afla in derulare la nivel european privind im­pac­tul asupra mediului prin pro­ce­deul de fractionare hidra­ulica“.

Studiile pe care le astepta primul-ministru (doua de la Comisia Europeana si unul de la Parlamentul European) au gasit riscuri de „contaminare a apelor subterane, din cauza scurgerilor necontrolate, din cauza ruperilor sau pier­de­ri­lor, scurgerea lichidului de frac­turare, debarasarea ne­con­tro­lata a apelor reziduale“.

Insa Ponta, devenit el in­suși prim-ministru, si-a schim­bat intre timp pozitia. Si-a luat un consilier ame­rican, care e directorul unei companii de gaze de sist, le-a in­clus printre prioritatile stra­­­te­gice ale Romaniei si si-a indemnat ministrii sa mearga pe „calea cea dreapta“ si sa nu fie influentati de campaniile im­­po­triva exploatarii.

Constantin Constan­ti­nescu, primarul Barladului, cel care a organizat primul pro­test, nici nu l-a mai avizat pe al doilea, ci a trimis jandarmii sa disperseze ­mul­timea. Du­mi­tru Buzatu, pre­sedintele Cons­­iliului Ju­­de­­tean, a de­ve­nit par­te­nerul Chevron la in­tal­nirile cu localnicii si a cerut con­siliilor locale sa-si retraga hotararile de interzicere a ga­zelor de sist.

Cetatenii Barladului, ultima reduta
Prin tot vartejul asta de bani si putere, cetatenii din Bar­lad au ramas neclintiti. S-a spus ca sunt scosi cu japca de pri­mar - au iesit cu miile si cand pri­ma­rul le interzicea asta. S-a spus ca sunt platiti de rusi - acum si Gazprom vrea sa exploateze un perimetru de ga­ze de sist in Romania. Fracturarea hi­dra­u­li­ca a ajuns principalul subiect. Ni­meni nu se as­tep­ta la o ase­me­nea mo­bi­li­zare civica.

„E emotionant sa vezi cum oa­menii se unesc pentru o cau­za, spune Maria Dima, o tanara care s-a implicat de la in­ce­pu­tul protestelor. Pana la urma, moartea e la fel pentru toti. Si exploatarea asta inseamna“.