Dupa 1990, conceptul de „opozitie“ reala si de lider indubitabil nu a fost reprezentat decit de un singur politician, si anume de Corneliu Coposu. Seniorul a fost unica personalitate care a reusit sa stringa imprejurul sau o alianta unita din punct de vedere conceptual si chiar filosofic, pentru ca fosta CDR se baza pe un arsenal intreg de valori concentrice si nu trebuie sa uitam ca a lansat un adevarat curent cultural si mai ales emotional, poate unic in tarile din fostul bloc socialist. Insusi fenomenul „Piata Universitatii“ l-a avut printre „nasi“ pe Corneliu Coposu. De asemenea, fostul secretar al lui Iuliu Maniu si, ulterior, presedintele PNTCD a fost singurul personaj postdecembrist respectat de mai toate taberele de pe esichierul politic, iar la trecerea sa in lumea celor drepti s-au plecat toate steagurile, inclusiv cele ale putinilor sai detractori. Ca un amanunt de culoare, in momentul in care am aflat vestea trecerii sale in eternitate, eram student si ma aflam chiar in amfiteatrul Scolii Superioare de Jurnalism, la cursul lui Sorin Rosca Stanescu. Vestea mortii lui Corneliu Coposu a impietrit intreaga sala si citeva dintre colegele mai sensibile au izbucnit in lacrimi. Sa nu credeti ca, in timpul liber, nu existau mici dispute politice intre noi, dar Coposu a reusit sa ne uneasca, dincolo de spiritul de fronda specific virstei.
Elocinta, omenia, diplomatia, eleganta, coerenta, aceste virtuti lipsesc din arsenalul magraonilor politici dimboviteni. Faptul a fost demonstrat imediat dupa iesirea de la guvernare a CDR, in 2000, cind PNTCD-ul s-a prefacut in pulbere precum un castel de cristal, iar liberalii au trecut, la rindul lor, printr-o serie de razboaie fratricide. Restul aliantelor au fost mereu contra naturii din punct de vedere doctrinar si s-au bazat pe doar doua „idei“. Prima, „jos ala, sus alalalt!“. S-a lucrat negativist si defensiv, asa cum s-a si votat, iar dincolo de creatia lui Corneliu Coposu, compromisul a fost sinonimul tuturor opozitiilor, creionate nu prin „coalitii“, ci prin „gasti“. Pina si Iliescu (revolutionarul de pe burlanul TVR-ului care, in ’90, se impunea prin KO in fata contracandidatilor sai Ratiu si Cimpeanu, care nu mincasera salam cu Zoia) avea sa cistige in 2000 un nou mandat cu miloaga, folosindu-se de dezinformarea „despotul Vadim ne va intoarce in lumea a treia!“. A doua „idee“ pe care s-au creat aliantele post-CDR a fost „Ciolanul cu ­orice pret“, iar dupa alegeri lupta nu s-a mai dus corp la corp, ci corb la corb. Din acest motiv, nu cred ca monstruosul mariaj doctrinar dintre Ponta si Antonescu isi va da obstescul, dar binemeritatul ort al popii inainte ca ambii sa se vada cu sacii in caruta, desi tinerii insuratei au inceput deja sa se vorbeasca pe la colturi.
Iata de ce, in afara lui Corneliu Coposu, restul „liderilor“ de partid si, mai rau, de coalitii par sa fi murit in timpul vietii. Ceea ce, de altfel, le-a servit perfect interesele, pentru ca, trecind atit de repede la „clasici“, au disparut ca magarii in ceata si din vizorul justitiei. Nici nu putem vorbi serios despre unii ca si cind am avea de a face cu oameni de stat, ci putem palavragi de­spre conspiratori de bodega, oratori resapati de pe bancile Cismigiului, sefi de galerie care in loc sa dezbata concepte isi dau UE-n gura ca la casa de cultura, curve politice care pretind onorariul inaintea numarului (de voturi, evident) sau milogi zdrentarosi pe la gardurile mogulilor. Traian Basescu se incapatineaza sa contrazica regula, insa nici machiavelismul actualului presedinte pare sa nu mai prinda in fata lupilor tineri care urla de foame la portile Cotrocenilor, unde mai pui ca fostul capitan de vase, capilare si alte artere nu s-a bucurat niciodata de respect din partea adversarilor.
Fantoma vizionarului Coposu bintuie azi, mai puternic ca niciodata, contextul politic. Daca, timp de aproape 20 de ani, Ion Iliescu si alti republicani de conserva se bucurau de chicotelile gloatei cind il tachinau pe Regele Mihai cu apelative precum „Misu Navetistu’“ sau „Bil Bil Versoa“, ideea reinstaurarii monarhiei cistiga tot mai mult teren tocmai in zilele noastre. Si ­cine credeti ca a fost principalul artizan al acestei miscari, cu adevarat revolutionare? Ati ghicit, acelasi Corneliu Coposu.