Unii spun ca televiziunile sint un fel de scoala pentru adulti. In opinia mea, acest fel de a judeca rostul televiziunilor nu tine cont de realitate, dar exprimao dorinta.

Da, in conditiile Romaniei de azi, care a ajuns sa plateasca invata­torii si profesorii mai prost decit femeile de serviciu din Ministerul de Finante, da, avem o problema cu scoala. Calitatea absolventilor nostri de liceu si de facultate scade si tot scade de pe timpul Elenei Ceausescu, sefa politica a invata­mintului romanesc vreme indelungata, o perioada in care au devenit profesori cu doctorat fel de fel de activisti ignoranti. Acum nu mai avem decit sa asteptam iesirea acestora la pensie, dar nenorocirea noastra este ca, dupa acest val de profesori fara valoare, vine un val de profesori si mai prost pregatiti, cu doctorate luate recent dupa o procedura si mai putin exigenta decit aceea din timpul lui Ceausescu.
Dar cind acei „unii“ spun ca televiziunile ar trebui sa fie scoli pentru adulti, ei nu la doctorate se gindesc, ci la educatia elementara a romanilor, aceea care este presupusa a te invata reflexele simple ale omului civilizat: sa nu scuipi pe strada si sa nu te rastesti la partenerul tau de discutie sau sa ai opinii cit de cit argumentate, sa-ti asculti preopinentul pina la capatul argumentului sau si sa nu-l contrazici cu atacuri la persoana etc. Nu exista in scoala o disciplina anume care sa te invete comportamentul civilizat. Asta este o „arta“ care se „fura“, cum „se furau“ pe vremuri meseriile. Prin urmare, stai linga un om civilizat si inveti sa il imiti. Este clar ca atunci cind profesorii tai nu sint modele de civilizatie, n-ai de unde sa furi regulile unui comportament decent. Ramii cu ceea ce te-au putut invata parintii si bunicii. Uneori e suficient, alteori nu.
Recent, intr-o discutie televizata cu Rodica Culcer pe TVR 1, Gabriel Liiceanu marturisea ca multa vreme a tot asteptat ca televiziunile noastre sa produca si emisiuni educative, in sensul de mai sus al comportamentului decent. Rodica Culcer l-a invitat sa initieze o serie de astfel de emisiuni pe TVR 1. Gabriel Liiceanu a promis ca le va face. Si daca nu vor avea rating, ce rost vor avea acele emisiuni?
Diferenta dintre scoala si televiziune e clara: programele de televiziune n-au mijloace de constringere, prin care sa-ti controleze evolutia in timp, iar pe de alta parte, ele, televiziunile, te vor prinde la o virsta la care esti deja format intr-un fel sau altul, si tot ce mai pot ele deforma sint opiniile, dar nu si comportamentele.
Adevarata tragedie a ultimilor 20 de ani din istoria Romaniei a fost faptul ca n-am stiut sa reformam sistemul educatiei nationale, in asa fel incit absolventii nostri sa fie si bine pregatiti, si bine educati. Aceasta reforma era o chestiune de bani, fireste. Toate guvernele au constatat ca n-aveau bani suficienti pentru a plati mai bine dascalii, ceea ce nu le-a putut opri sa tina invatamintul la 3% din PIB, desi legea impunea 6%. Bugetul inva­tamin­tului a fost sacrificat, an de an, ca sa ramina bani in alte ministere.
Solutia era (daca am fi dorit-o) radicala: o masiva privatizare a liceelor. Drept consecinta, liceele care ar fi ramas sub bugetul de stat ar fi urmat sa fie organizate ca institutii de elita ale invata­mintului romanesc. N-am avut curajul unei astfel de reforme si iata ca nu mai avem licee de cinci stele (ca sa zic asa).
Solutia, in viitor, va fi aceeasi: privatizarea unui mare numar de licee. Abia asa are sa apara o veritabila concurenta in mediul educatiei nationale.