Maestrul Iulian Bituca antreneaza copiii de la clubul CSM Iasi de zeci de ani. Prin mana sa au trecut marii campioni ai Romaniei, iar tehnicianul, cunoscut drept un tip dur, dar drept, nu se poate decat mandri cu izbanzile sale. Asa se intampla si acum, desi cu totii speram ca echipa de sabie a Romaniei sa nu se impiedice in finala olimpica de Coreea de Sud, mai ales dupa semifinala de gratie cu Rusia. Antrenorul Bituca este cel care i-a descoperit pe patru dintre „muschetarii” lui Covaliu, Florin Zalomir, Tiberiu Dolniceanu, Alexandru Sireteanu si rezerva Cosmin Hanceanu. Asa cum era de asteptat, maestrul Bituca are tolba plina de amintiri si, in ciuda faptului ca telefonul nostru l-a surprins chiar in timpul antrenamentului, n-a refuzat provocarea VIP. „Dumneavoastra, presa in general, vorbiti despre esecuri. Dar cum sa fie considerata performanta de la scrima un esec, cand la sabie (pe echipe) n-am mai luat o medalie olimpica de la Los Angeles, din ’84, cand a fost consemnat boicotul tarilor din est si pana atunci mai obtinusem o singura performanta, la Montreal, in ’76... Rezultatul este foarte bun, in conditiile actuale”, a inceput acesta, in stilul sau taios. Apoi, ne-a oferit si solutia revigorarii sportului romanesc: „Cluburile sunt sarace si nimeni nu le ajuta. Este problema ANS-ului, dar nu neaparat a domnului Morariu, personal, pentru ca dansul s-a ocupat de centrele olimpice. Departamentele teritoriale trebuie sa ajute macar cluburile care fac performanta!”.
Dar, pentru ca v-am promis cateva episoade „picante” din viata sportivilor nostri, sa nu va punem rabdarea la incercare. Antrenorul Bituca marseaza: „Alaturi de Dolniceanu am trait unul dintre momentele de cumpana ale vietii. Mergeam cu masina de la Bucuresti la Iasi, dupa un meci contand pentru Cupa Federatiei. Eram foarte obosit si, mai presus de orice, trebuia sa conduc noaptea. Si atunci ca si acum, nimeni nu ne dadea credit, asa ca nu primeam cine stie ce subventii. N-aveam bani de cazare, puteam achita doar benzina...
Din pricina oboselii, l-am rugat pe Dolniceanu sa fie atent la carute. Pentru ca si Tiberiu era ostenit dupa concurs, l-a furat peisajul si, exact inainte sa ajungem acasa, m-am pomenit cu o caruta, la cinci metri in fata noastra. N-am putut evita impactul, am intrat drept in ea, dar... ne-a ferit Dumnezeu de mai rau! Noroc ca n-aveam viteza mare, pentru ca altfel cine stie ce s-ar fi intamplat...”.
Zalomir, Sireteanu & co, la... pocher pe iarba
Un alt moment, de data aceasta amuzant, este rememorat de reputatul tehnician: „Copiii care lucreaza cu mine, atat baietii, cat si fetele, stiu ca sunt un tip sever, dar corect. Nu este doar cazul vicecampionilor de la Londra, ci si al Elenei Munteanu, medaliata la Europenele de juniori... Sportivii stiu ca sunt agresiv, din pricina faptului ca tintesc doar performanta si din acest motiv le cer corectitudine absoluta. Intr-o seara de vineri baietii ma suparasera pentru ca nu «trasesera» asa cum le cerusem la antrenament. Pe vremea aceea, Zalomir, Sireteanu si ceilalti primeau liber sambata si reveneau duminica in cantonament. Nu le-am mai dat permisiunea sa plece acasa. Locuiam cu totii la un camin si, dupa ora 22, cand suna stingerea ca la armata, am mers sa-i verific. Se culcasera, sau cel putin asa am crezut eu... Dupa o ora, s-au ridicat din paturi si s-au strecurat afara din cladire. Mai tarziu, i-am prins jucand carti, pe iarba, in fata caminului. A fost modul lor de a protesta...”.
„De ce noi nu i-am «citit» pe coreeni?”
Referitor la cauzele infrangerii din finala, dar si la discutia referitoare la cantonamentul comun al echipelor Romaniei si Coreei de Sud, de la Izvorani, Iulian Bituca are o parere interesanta: „Baietii nostri au fost pusi la punct tehnic si tactic, iar Covaliu va ajunge unul dintre marii antrenori ai lumii. Din pacate, l-a surprins si pe el agresivitatea coreenilor. Totusi, nu e grav ca ai nostri si asiaticii s-au antrenat impreuna, pentru ca in trei saptamani n-ai timp sa schimbi totul. Apoi, va intreb, de ce nu i-au «citit» si baietii nostri pe coreeni, pentru ca situatia e similara... La fotbal, mai poti schimba ceva in cateva zile, dar la scrima procedeele raman imprimate o viata intreaga!”