Democratia s-a nascut din ideile iluministe. N-a existat vot universal in zorii democratiei. Tocmai pentru ca Iluminismul era constient de faptul ca esenta regimului democratic, votul, va fi denaturata daca alegatorul n-are discernamint educat sa distinga intre stinga si dreapta, intre binele public si binele privat. Educarea acestui discernamint urma sa fie misiunea noului sistem scolar introdus in societate de iluministi: invatamintul a fost trecut din subordonarea Bisericii in subordonarea statului. Votul universal urma sa fie introdus cind si femeile vor fi fost cuprinse in noul sistem al educatiei nationale si vor fi devenit cetateni (adica purtatoare de discernamint in privinta binelui cetatii). S-a ajuns, dupa un timp, la acest nivel de educatie sociala si, rind pe rind, societatile democratice au universalizat votul.
Dar se mai intimplase ceva in societate in acest timp si, din pacate, n-a mai existat un nou Iluminism care sa discearna ce anume se intimplase. Educatia scolara n-a putut fi universalizata in calitatea ei si, cu siguranta, nu va putea fi universalizata niciodata. Doar o minoritate a cetatenilor se ridica pe scara educatiei pina la nivelul cerut de sofisticarea ideologica a noii societati democratice. Cei educati mai precar, majoritatea, deveneau prada, virtuala la inceput, reala mai tirziu, a sofisticarii demagogice, iar sofisticarea demagogica se putea intoarce oricind impotriva principiilor iluministe ale democratiei – ceea ce s-a si intimplat, in chip tragic, in bolsevism si in nazism.
Inca dinainte de Primul Razboi Mondial apareau carti care trageau semnale de alarma: democratia isi pierde autenticitatea, democratia nu si-a atins idealul egalitatii reale in fata urnelor, din cauza ca nu si-a putut atinge idealul egalitatii de discernamint, iar diferentele de calitate a discernamintului cetatenesc erau in crestere, nu in scadere. Aceste carti nu au fost in masura sa formeze un nou Iluminism sau n-au fost incurajate in acest sens. Ele constatau ca votul universalizat era acordat unor societati tot mai prost educate in masa majoritatii lor cetatenesti, din pricina ca educatia insasi nici nu putea fi generalizata in calitatea ei, nici nu tinea pasul cu sistemul deja manipulatoriu al presei (institutie care luase deja locul educatiei nationale in societati).
Democratia devenise deja, zicea cineva, in 1910, doar un ecran des­partitor intre puterea aparenta (cea a partidelor) si puterea reala (dar oculta) a marilor financiari. Criza din 1929 n-a putut deveni un prilej de constientizare masiva a acestui ecran, dat fiind ca s-a incheiat cu un razboi.
Criza din 2008 (aceeasi, dar in alte conditii) duce, iata, la o rapida constientizare a locului marii nedreptati: sistemul financiar (deja global). In Europa, lider al acestui proces de constientizare este premierul ungur Viktor Orban. Masurile sale de taxare a sistemului bancar si a multinationalelor n-au trezit indignarea altor lideri europeni pina cind guvernul maghiar (bucurindu-se de o incredere a populatiei de peste 60%) nu a luat decizii in epicentrul problemelor: banca nationala urma sa fie scoasa din subordinea Bancii Centrale Europene si pusa in subordinea guvernului maghiar. Ratingul de tara al Ungariei a fost imediat coborit, iar Orban a fost obligat sa se intoarca in genunchi la poarta FMI. Revolutia ungara din 2011 a fost infrinta.
La noi, tocmai s-a pornit una fara leadership. Ce vrea ea? In esenta (dar neexprimat in clar), ea vrea ce a vrut si Orban: nota de plata a crizei sa o plateasca si bogatii, si saracii, nu doar marea masa paupera a populatiei.
Pariem ca are sa apara si la noi un Orban care sa preia acest mesaj neplacut sistemului bancar?