De ce iubim femeile

INTRO
Pe Via Cappello, la numarul 23, in curtea celei mai cunoscute case din Verona, o statuie din bronz e pipaita zilnic de miile de vizitatori. Oameni din toate colturile lumii, de toate formele, toate marimile și toate culorile stau intr-o aglomeratie de nedescris ca sa atinga, fie și cu varfurile degetelor, pieptul de cupru și plumb al Julietei. O legenda locala cu mare trecere printre turiști spune ca oricine pune mana pe invelișul dur care ascunde inima jumatatii feminine a celui mai cunoscut cuplu de indragostiti din istorie va avea noroc in afacerile sentimentale ale propriei inimi. Și oamenii se inghesuie, intind bratele ca și cum ar cauta un miracol, iși lasa amprentele pe bustul rece al Julietei și pleaca mai departe cu superstitia asta dupa ei, retragandu-se in cafenelele cochete ale orașului in așteptarea norocului ce va sa vina. In urma, pe coridorul ingust și intunecat care leaga Via Cappello de curtea interioara a vilei medievale de la numarul 23, raman mii de stick-ere colorate agatate pe peretii laterali de turiști. Sunt inimioare, mii de inimioare peste tot, unele scrijelite direct in piatra, dar fiecare mai gasește macar un centimetru pentru a lasa acolo posteritatii dovada ca s-a intalnit cu iubirea.

Inima și normele sociale
E, cumva, ironic ca toata procesiunea aceasta perpetua, indiferenta la anotimpuri și la vremuri, se produce in jurul eroinei lui William Shakespeare. In secolul care a consumat tragic dragostea dintre Julieta și Romeo nu prea era loc de pasiuni necontrolate și iubiri traite liber. Inimile se manifestau doar in raport cu legea clanului, fiind strict controlate de regulile și de presiunile comunitatii. La drept vorbind, doar poetii erau liberi in a-și manifesta idealurile sentimentale. Iubirea mai mult se canta, decat se traia. Ori, precum in cazul Julietei, mai mult se murea. Pacatul de a da intaietate inimii in raport cu normele sociale ale epocii era aproape de neiertat. Oamenii iubeau, dar mai mult decat atat iubeau ce li se dadea voie sa iubeasca.

Julieta n-a avut noroc in dragoste, dar asta nu conteaza, barbatii și femeile se strang astazi in curtea casei sale din Verona in cautarea propriului noroc. „Independent de ceea ce ni se intampla sau nu, numai așteptarea este magnifica“, scrie poetul francez Andre Breton. „Viata nu e decat o clipa. Și totuși, de cate ori ne-am așteptat iubitele a fost o eternitate“, noteaza și cehul Jaroslav Seifert intr-una dintre poeziile sale. Și e chiar așa: ne incolonam pe culoarul ingust care duce in curtea Julietei, iar acolo, sub balcon, ne sadim așteptarea unei iubiri fulgeratoare. E un surogat, dar e și un semn in asta: semnul ca suntem, toti și fiecare in parte, in cautarea unei iubiri eliberate așa cum eliberezi o printesa adormita. Incercam s-o trezim pe Julieta din somnul ei de bronz ca sa ne spuna reteta fericirii?

Intr-un dosar special, revista VIP incearca sa gaseasca ingredientele, raspunzand celei mai grele intrebari dintre toate: de ce iubim femeile?

SEDUCTIA
Absenta de semnificatie a iubirii i-a adus la disperare pe mai toti ganditorii și filosofii din istoria umanitatii. La drept vorbind, care poate fi finalitatea emotiilor noastre? Unde vrem, mai exact, sa ajungem iubind o femeie sau o alta? De ce o facem? Cele mai multe raspunsuri au legatura cu o varietate incalculabila de lucruri, de la gustul cafelei matinale și mirosul cearșafurilor conjugale pana la amintirea unei pasiuni din adolescenta. Exista insa un soi de numitor comun al tuturor raspunsurilor posibile: el este de gasit pe traseul seductie – relatie – despartire. Adica, indiferent de motivele particulare pentru care iubim femeile, o facem pentru ca suntem undeva pe drumul dintre aspiratie (seductie), implinire (relatie) și eșec (despartire).

Unul dintre cei mai buni poeti romani din noua generatie, Dan Sociu, o spune dintr-o bucata, lasand deoparte epitetele inutile: „Trebuie sa iubești pe cineva ca altfel te ia mama dracului“. Și ca sa iubești trebuie mai intai sa intri pe prima portiune a traseului imaginar expus mai sus: seductia. Iar seductia e o mașina de triat. Iubim oare femeile și pentru ca ne obliga mereu sa alegem, lasandu-ne in același timp impresia ca sta exclusiv in vointa noastra sa alegem pe cine vrem?
Ca sa ne lamurim, l-am intrebat pe Horia Ghibutiu care-i treaba. Horia este redactorul-șef al uneia dintre cele mai importante reviste de pe piata dedicate publicului masculin. Vinde, cu alte cuvinte, iluzii, aspiratii și tot felul de tehnici de seductie – de la ultimele modele de mașini și gadget-uri la sfaturi privind alegerea vinului potrivit la o cina romantica. Horia spune ca tocmai suma tuturor acestor lucruri ne inarmeaza, in particular, cu armele seductiei.

„E mișto sa fii barbat“. Așa scrie pe frontispiciul revistei la care lucrez.

Și tu ce zici? O fi așa?
E mișto, in general, sa fii barbat. Și in particular, fiindca poti iubi femeile. E legal, moral și acceptat de societate.

Crezi ca de asta ne-apucam de o iubire sau alta? Ca ne permit normele sociale?
Dupa ce a scris Cartarescu pe tema asta, e complicat și pentru barbati sa mai spuna de ce iubesc femeile.

Și daca seductia e chiar o mașina de triat, Horia a recuperat din propria experienta urmatoarele reguli ale jocului, valabile de la 14 la 94 de ani, si uneori chiar peste. De ce iubim femeile? „Pentru ca ne fac sa ne aruncam bezmetici spre poarta adversa, in curtea școlii, sperand ca ele, viitoare femei, ne vor aprecia efortul de la geamul clasei, in timp ce privesc visatoare, iar noi nadajduim ca ne urmaresc. Pentru ca le putem zice neted colegelor de gimnaziu, la intalnirea aniversand 31 de ani de la absolvire, ca ne-au placut. Pentru ca ne-au starnit cu nesfarșitele apeluri telefonice, cu inflexiunile vocilor, cu fustitele plisate de sub care infloreau genunchii frumoși ca magnoliile. Pentru ca se lasa seduse cu versurile lui Blaga, inc-o data, iar și iar / a iubi e primavara. Fiindca pot deveni mai apropiate decat orice prieten imaginar. Și pentru ca fara ele n-ar fi atat de mișto sa fii barbat“.

RELATIA
Giacomo Casanova, cel mai mare amant cu norma intreaga din cati s-au știut, se știu și se vor ști vreodata, spunea fara remușcari ca a iubit femeile la nebunie, dar a preferat intotdeauna libertatea. Și francezul Pascal Bruckner, care a scris un volum de peste doua sute de pagini despre cum relatiile sunt fondate, de fapt, pe un soi de tiranie a iubirii și pe pretentia dependentei intr-o lume tot mai centrata pe ideea independentei, credea ca pasiunea sentimentala și libertatea sunt imposibil de conciliat. Prima e inrobitoare. A doua tradeaza insași nevoia de dependenta care se instituie intr-o relatie. Iar relatia e pasul natural care urmeaza seductiei, urmatoarea borna pe traseu. Iubim femeile și pentru ca ne fac imposibila alegerea intre dragostea care aduce laolalta și libertatea care separa?

CHIAR NE-AR LUA MAMA DRACULUI
Liviu Mihaiu, om de radio și activist civic roman, crede ca reconcilierea se produce natural, prin insași firea lucrurilor. „Iubim femeile pentru ca nu putem concepe sa ne iubim intre noi. Va dati seama ce-ar insemna o lume de barbati care se iubesc pana la moarte? Probabil ca am disparea chiar daca ne-am inmulti in eprubeta“, zice Mihaiu. Apoi, se intreaba mai mult pe sine, speriat parca de propria profetie: „Va dati seama cam ce-ar fi poezia fara femei?“. Ne-ar lua mama dracului, vorba lui Dan Sociu.

Mihaiu mai introduce o nuanta atunci cand vorbește despre motivele care ne imping sa iubim femeile intr-atat incat sa schimbam emotia seductiei și a flirtului cu rutina relatiei. O mica incursiune in istorie, inainte de toate: exista o teorie potrivit careia emanciparea relatiilor dintre sexe s-a produs incepand cu secolul al XVIII-lea gratie capitalismului. Pe șleau, revolutia sentimentala a avut loc pentru ca o alta revolutie, cea industriala, a precedat-o. Aceasta din urma a adus, odata cu statutul de salariat, și posibilitatea eliberarii de sub tutela traditiilor, normelor, religiei ori familiei. Independenti financiar, oamenii și-au permis luxul propriilor alegeri și in chestiunile inimii. Iar acum intorc capitalismului inapoi, cu varf și indesat, serviciul.

Cel putin așa indica vorbele lui Liviu Mihaiu. „Femeia este principalul motor al economiei, al educatiei, al copulatiei, al existentei populatiei. E principalul motor al ieșirilor noastre in oraș, al plecarilor noastre din oraș. Este fabulos cat de multe lucruri facem pentru femei“, arata realizatorul de la Radio Guerrilla.
Și continua in registru liric: „Daca femeia te ridica și femeia te coboara, pe semne ca nemaiexistand femei vom ramane incremeniti in dorul de ea, fara acest elevator al barbatului. Legatura pe care o ai cu o femeie nu o poti reproduce cu nimeni, iar ea este mama și gena unui popor. Este cerul pe care cad stelele, este cel mai frumos și mai misterios cadou al Creatorului pentru toti Adamii acestei lumi“.
Concluzia lui Mihaiu e fara recurs: “Cred ca nu femeia este problema noastra, ci chiar barbatul”.

DESPARTIREA
La mijlocul lunii decembrie 2013, paginile electronice ale cotidianului american New York Times gazduiau comentariul unui domn, Costica Bradatan, despre beneficiile eșecului. Reporterul care semneaza randurile de fata a simtit tot dreptul sa fie curios: cine e acest Bradatan caruia i s-au deschis portile audientei globale prin publicarea intr-unul dintre cele mai importante ziare din lume? Un absolvent de filosofie plecat acum mai bine de un deceniu din tara, Bradatan traiește astazi in Texas și este in prima linie de intelectuali romani cu vizibilitate in spatiul public occidental. Și chiar de-acolo, din statul american care a reinventat cowboy-ul și industria petroliera, Bradatan face ultima oprire pe traseul incurcatelor ite ale inimii: la borna despartirii.

Daca eșecul e parte a vietilor noastre și, intr-un fel, chiar motor al existentei, de ce suntem atat de infricoșati inaintea suferintei din dragoste? Nu e și eșecul unul dintre motivele principale pentru care iubim femeile? Nu cumva iubim și pentru ca putem astfel sa inmagazinam toate lucrurile și amintirile care ne fac viata sa merite?
„Promisiunea progresului continuu și a imbunatatirilor perpetue este atragatoare. Dar ea ascunde totuși și o capcana periculoasa – aceea ca, intr-un viitor din ce in ce mai perfectionat, eșecul va deveni o chestiune demodata“, avertizeaza Bradatan. Chiar și in cea mai emancipata dintre lumile posibile, insa, tot va mai fi loc pentru un eșec – cel in dragoste. Progresul poate fi obtinut intr-o sumedenie de domenii, de la drepturile femeilor pana la prelungirea vietii oamenilor, dar el e imposibil de atins cand vorbim despre pasiunile inimii. In mod normal, asta ar trebui sa sperie. Și daca totuși iubim femeile și pentru ca putem trai alaturi de ele imperfectiunea despartirii?

EȘECUL CARE ADUCE CEVA DEMNITATE
„Sa experimentezi eșecul inseamna sa incepi sa vezi crapaturile existentei, iar momentul coincide mai degraba cu o binecuvantare“, crede Bradatan. De ce? „Pentru ca abia atunci realizezi miracolul ca exiști, extraordinarul din spatele acestei intamplari. Sa știi asta iti ofera ceva demnitate“.
In plus, eșecul are și functie terapeutica. „Cei mai multi dintre noi sufera de o ajustare deficitara la conditiile existentei. Ne imaginam mult mai importanti decat suntem in realitate și ne comportam de parca lumea n-ar exista decat de dragul nostru. Eșecul poate fi un leac impotriva arogantei noastre,
oferindu-ne umilitate“, considera Bradatan.

In loc de concluzie, sta o realitate pe care multi prefera s-o dea la o parte: in dragoste, perfectiunea strica, iar progresul e inutil. Lucrurile incep și se termina dupa o dinamica imposibil de surprins, care iși urmeaza doar propriile reguli. In ultima instanta, iubim femeile și pentru ca ne scapa de visul naiv al amantului care crede ca, peste toti ceilalti, el este versiunea desavarșita. Niciunul dintre noi insa nu-i recapituleaza in viata femeii iubite pe cei care l-au precedat. Exista povești de dragoste din tinerete care au parut la vremea lor niște culmi de perfectiune. Eșecul lor ne face pe fiecare ceea ce suntem astazi.

FINAL
Imperativul lui Proust
In 1922, Marcel Proust trimitea o replica unui ziar al vremii care avertiza, citand un savant american, ca vine sfarșitul lumii. Din cele cateva paragrafe scrise atunci de autorul francez, deja celebru in cercurile literare, se poate desprinde ingredientul principal dintr-o eventuala reteta a fericirii. „Cred ca viata ne-ar parea deodata minunata daca ne-am confrunta cu amenintarea mortii”, scria Proust. “Ganditi-va doar cate proiecte, calatorii, amoruri – o viata intreaga – amanam continuu”, le spunea francezul contemporanilor.
Interbelicilor, Proust le dadea trei sfaturi pentru a condimenta cotidianul și rutina: sa viziteze Luvrul, sa iubeasca și sa calatoreasca in India.

Dosarul VIP despre motivele pentru care iubim femeile s-ar putea opri chiar aici, dupa recomandarile lui Proust, valabile oricum indiferent de timp și de timpuri. Prinși undeva pe traseul dintre flirt, relatie și despartire, barbatii n-au nevoie de inventarul motivelor pentru care iubesc femeile. Dragostea, pur și simplu, se intampla, cu accentele ei de ridicol și sublim. Și de oricate explicatii ar beneficia, ea ramane, in ultima instanta, un lucru inexplicabil. Motivele pentru care iubim o femeie sau alta ne pot ramane necunoscute. Efectele insa pot fi vizibile celorlalti. Iubim femeile, in ultima instanta, și pentru ca asta ne face mai buni. A spus-o chiar violonistul Alexandru Tomescu: „Iubirea este unul dintre ingredientele care ne metamorfozeaza. Omul care iubește devine mai bun, devine altfe“.

Epilog. Mircea Cartarescu,
„De ce iubim femeile“
Pentru ca au sanii rotunzi, cu gurguie care se ridica prin bluza cand le e frig, pentru ca au fete cu trasaturi dulci ca ale copiilor, pentru ca au buze pline, dinti decenti și limbi de care nu ti-e sila.
Pentru ca merg pe strada drepte și nu raspund privirii tale cand le fixezi ca un maniac.
Pentru ca au obsesia pentru subtirime a lui Giacometti.
Pentru ca-ti spun te iubesc exact atunci cand te iubesc mai putin, ca un fel de compensatie.
Pentru ca sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia lumii.
Pentru ca pana și cea mai dura business woman poarta chiloti cu floricele și dantelute.
Pentru ca daca nu e supus niciunei hormonizari embrionul se dezvolta intotdeauna intr-o femeie.

de Vlad Stoicescu - 7349 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi