Ioana Maria Moldovan a implinit, deja, opt ani de Povestiri adevarate. A petrecut aici jumatate din anii postului, care sarbatoreste 16 ani pe 2 februarie a.c. Partenerul ei de prezentare, Dan Cruceru, este mai nou, ce-i drept, in „istoria postului Acasa”, dar impreuna formeaza un duo charismatic, reusind sa „treaca” dincolo de micul ecran datorita emotiei transmise telespectatorilor.

Pentru a afla povestea celor care ne-au obisnuit sa ne incante trairile cu povestirile celorlalti, am poposit intr-o zi la sediul din Pache Protopopescu, pentru a sta la o cafea si la o discutie cu cei mai populari si mai indragiti prezentatori la ora actuala...

Cum ati colaborat? Prima intalnire cum a fost?
Dan: prima intalnire a fost undeva in martie. Am cunoscut-o cu cinci minute inainte de a intra in platoul Povestirilor adevarate, pentru probe. La machiaj.

Ioana: Il stiam de la televizor, dar n-am stat sa discutam. Venise sa dea o proba.

Dan: Proba a durat jumatate de ora, 40 de minute cel mult. Dincolo de partea de citit de pe prompter, cei de la Acasa au vrut sa vada si cum se potrivesc vocile... A fost o simulare de interviu in care noi doi o aveam invitata in emisiune pe Andreea Marin. In rolul vedetei era o colega de la Acasa.

Ioana: Dan aflase cu cinci minute inainte cine este personajul pe care trebuia sa-l intervieveze.

Dan: Era foarte important sa ai mult background, sa incerci sa scoti alte lucruri de la presupusa Andreea Marin, decat ceea ce afli in fiecare zi de la ea. Fiti convinsi ca acea Andreea Marin a fost chiar mai dura fata de cum este vedeta in realitate.

De curiozitate, ce intrebari i-ai pus?
Dan: Nu mai tin minte. Luase la un moment dat un credit de la banca. La acea vreme se apucase sa construiasca un bloc in regim de “vip”, cazuse piata imobiliara si avea probleme… se vehicula ca nu a mai returnat creditul.

Care au fost povestile care v-au retinut atentia in mod deosebit de cand sunteti gazdele acestei emisiuni?
Ioana: Primii ani Acasa au fost campanii sociale. Au fost foarte multi oameni pe care i-am ajutat prin intermediul telespectatorilor si atunci iti dai seama ca perioada respectiva a fost destul de grea pentru ca nu ne ocupam de monden, ci de cazuri sociale, oameni bolnavi, cei in suferinta si nevoi. Am intrat in contact cu diferiti oameni care au ajuns la noi in platou pentru ca aveau probleme. A fost o perioada in care chiar eu m-am incarcat cu acele probleme si am remarcat ca viata nu este atat de frumoasa, asa cum mi se intampla mie. In momentul in care am trecut pe partea de monden, lucrurile s-au schimbat si atunci am trecut si noi de partea vremurilor.

Dan: Acea perioada de social eu nu am prins-o. Poate ca e mai bine. Ma doare sufletul de fiecare data cand vad copii fara parinti sau batrani la azil. Romania este intr-o situatie foarte trista. Fiecare dintre noi incearca sa ajute, la nivel personal, anumite cazuri, anumiti copii. Numai ca e mai bine sa existe si subiecte mai relaxante, pentru ca ei cauta si acest gen de subiecte. Povestirile sunt strict ca in viata, te uimesc. Si un om de pe strada este interesant. Spre exemplu, exista un anumit personaj, Alex Belea, care este fanul numarul 1 a lui Alex Velea. El are o gasca intreaga de prieteni - toti sunt preocupati de fizicul lor, de mersul la sala. Au ratat bacul de vreo doua-trei ori, ba ca nu s-au trezit, ba ca aveau program la fitness. Dar asta, pentru ei, nu e o problema, ba chiar o mandrie. Acei oameni anonimi sunt uneori fabulosi. De cealalta parte, este foarte interesant cand reusesti sa aduci o personalitate la camera, care sa-ti povesteasca alte lucruri, sa o vezi in alta ipostaza decat de obicei. Aici au fost reportajele realizate de Ioana cu actori cunoscuti, cu unele personaje politice facute de mine. Este un prestigiu si la nivel personal.

Ioana: Noi mai comentam materialele si in spatele camerelor de luat vederi. Sunt operatorii cu care muncim, nu suntem doar noi doi in studioul Povestirilor. Am putea sa mai facem inca un material cu noi, cei care comentam de pe margine.

Dan: Ar fi interesant sa-i invitam pe cei din spatele camerelor in fata lor. Si ei au o serie intreaga de povesti. Ceva absolut fenomenal din toate punctele de vedere. Ei sunt primul filtru al nostru. Daca lor le place, daca ei se amuza, daca ei critica, atunci e clar ca povestea e buna. Important e ca aceasta poveste sa nu te lase indiferent.


Ioana Maria Moldovan: “Sunt oameni care iti fac rau fara niciun motiv, fara sa castige nimic”

Multi spun ca televiziunea e o jungla… Care este “povestea adevarata”?
Ioana: Nu televiziunea mi s-a parut o jungla, ci Bucurestiul. Asta am simtit eu cand am ajuns acum zece ani in Capitala. Eu sunt din Ardeal, de la Targu-Mures. Iti dai seama ca orasul este foarte mic, oamenii se cunosc intre ei, acolo totul este foarte simplu, aici totul e complicat. Masinile sunt mai putine decat in Capitala. Pe mine m-a speriat Bucurestiul si nu o data am incercat sa ma intorc acasa. Fiind si singura la parinti, mi-a fost foarte greu aici. Nu aveam niciun prieten, nu stiam pe nimeni. Dar atunci cand iti doresti ceva si vrei sa faci ceva, simti ca iti gasesti locul, merita orice efort. Ma gandesc mereu ca o sa ajung sa ma intorc la Targu-Mures, la batranete. E o alta lume si probabil ca simt asta si pentru ca acolo sunt parintii mei. A fost greu, si Bucurestiul asa l-am perceput, ca pe o jungla. Prietenii pe care mi i-am facut atunci mi-au spus ca trebuie sa fiu atenta la tot pasul ca sunt oameni care iti fac rau fara niciun motiv, fara sa castige nimic… Nu am intalnit foarte multi, acum, de ce sa nu recunosc. Am avut norocul sa cunosc la momentul potrivit niste oameni care mi-au deschis niste usi la momentul respectiv. Nu a fost usoara acomodarea, si eu, dupa zece ani de Bucuresti, nu m-am acomodat. Spre exemplu, am avut masina de la inceput, dar nu am avut curajul sa conduc. Ma feresc sa iau taxiul, pentru ca nu se stie peste cine dau, si atunci circul cu metroul. Si acum prefer sa merg cu metroul cand e nebunie in oras. Problema era ca trebuia sa ajungi in anumite locuri foarte repede si ajungeai si in locuri unde nu circula metroul. Atunci, mi-am pus eu, asa, in plan, in luna ianuarie, ca trebuie sa circul cu masina. A fost greu la inceput pentru ca traficul e cum e si respectul in trafic la fel.

Dan Cruceru: ”Nu mi-am dorit sa fiu soldat in viata”

Inceputurile sunt interesante. Existau lucruri care nu-ti placeau in televiziune?
Ioana: Televiziunea mi-a placut. Nu mi-a placut Bucurestiul. Haosul. Se spune ca in Bucuresti se da ora exacta, si daca nu esti aici, atent la ora exacta, ai pierdut trenul. Pentru un ardelean e foarte greu. Iar un bucurestean nu poate intelege de ce acesta nu se acomodeaza. Tocmai pentru ca mi-a placut televiziunea am ramas aici. Mi-a placut ceea ce fac.

Dan: Eu sunt din Focsani. Nu m-as intoarce acolo pentru ca nu am unde sa merg. Nu intri bine cu masina in oras, ca se si termina (rade). Bucurestiul este orasul cu cele mai multe oportunitati. Cred ca daca vrei sa reusesti, aici trebuie sa vii. Cred ca performanta si vizibilitate ai aici. Tocmai de aceea am venit. Am cautat sa-mi fac o cariera in televiziune - jurnalism. Am avut tentativa de a pleca de acasa inca de la 14 ani - am facut Liceul Militar la Breaza.

De ce ai vrut sa pleci?
Dan: Pentru ca era foarte multa armata pentru niste pusti. Sa faci trezirea la sase dimineata…

De ce ai ales Liceul Militar?
Dan: Pentru ca am crezut si cred ca, in Focsani, nu exista niste licee cu adevarat competitive. Am plecat la Breaza pentru ca nu-mi permiteam un internat la Bucuresti sau in alte orase si am plecat la un liceu militar pentru ca acesta mi-a fost oferit gratuit. Știam ca se face multa carte acolo. In plus, ma atragea uniforma militara, ma visam chirurg militar la acea vreme. Ulterior, mi-am dat seama ca, de fapt, iubesc comunicarea și televiziunea.

Ioana: Am multi colegi, prieteni bucuresteni, care spun: “Da, voi toti spuneti ca Bucurestiul e o jungla, dar totusi veniti aici”.

Dan: Da, pentru ca aici sunt oportunitatile. Daca trebuie sa suport rautatile, aglomeratia si sa fiu departe de cei dragi, pentru asa ceva…
Ioana: Le pui in balanta.

Dan: Momentan, mi-am adus in Bucuresti si familia si nu m-as intoarce in Focsani, nici la varsta pensionarii. Atunci mi-ar placea o cabana la munte sau sa am o crasma undeva in Spania, sa ne bucuram de soare, sa jucam table si sa am o batranete frumoasa. Cati dintre tinerii de azi isi mai inchipuie o batranete frumoasa? Sunt prea multe probleme si multi nu ajung la varsta pensionarii.

Ioana Maria Moldovan:”Eu am o vorba care-mi place foarte mult. Sa fii in gara potrivita si sa urci in trenul potrivit”

Cum au fost primii ani de jurnalism politic, pentru tine, Dan?
Dan: Cel putin in primii ani, veneam primul, plecam ultimul.

Ioana: Era program pentru incepatori (rade).

Dan: Multi vin incepatori, putini rezista. Pentru ca ei au venit, de fapt, sa apara pe sticla. Cum il pui sa stea in fata guvernului cu orele sau acolo unde e apa pana la brau?  Ce sa caute el acolo? Vrea la televizor. Ce-l intrebi pe cutare? “Aaa, buna ziua. Cum va simtiti?”.
Ioana: Conteaza sa ai si ceva noroc in viata, ca in orice meserie. Eu am o vorba care-mi place foarte mult. Sa fii in gara potrivita si sa urci in trenul potrivit.

Simtiti ca v-a ales meseria pe voi?
Dan: Mai alegi si singur, in functie de ceea ce iti doresti.  E foarte important sa te gandesti “Dau la facultatea de jurnalism sau nu dau?. Fac si facultatea de limbi straine” in paralel ca sa am o formare? Vrei televiziune? De acord. Te duci si incepi sa bati la portile respective. Meseria te imbratiseaza odata ce exista si materialul genetic in interiorul tau, ca sa faci asta. Ti se ofera sanse. Uneori nu. Aici trebuie sa ai norocul de care zice Ioana. Dar si daca ti se ofera si dai chixuri…

Ioana: Dumnezeu iti da, dar nu iti baga si in traista.

Dan: Si sunt niste ani in spate.

Ioana: Eu cred ca am ales meseria. A fost dragoste la prima vedere intre noi. A plecat totul de la un casting. Sunt convinsa ca sunt foarte multe fete frumoase care au terminat jurnalismul.

Dan: Eu pot sa spun, ca sunt colegul ei. Odata ce a fost aleasa, a fost cea mai buna.

Ioana: Normal. Dar au fost foarte multe fete.

Dan: Cate?

Ioana: 150.

Dan: Ganditi-va ca la nicio facultate nu exista concurenta de 150 pe un loc. Nu exista nici la Oxford aceasta concurenta.

Ioana: Dupa ce terminam interviul iti fac cinste (rade). Acum, lasand gluma la o parte, dorinta mea de a intra in trustul Pro a fost foarte mare. Eu ma uitam la Florin Calinescu, la Andreea Esca. E minunat ca mai apoi am ajuns sa-i cunosc, sa ma intalnesc cu ei la machiaj, la diferite emisiuni, sa fiu colega cu ei.

Dan Cruceru: ”Eu nu m-am insurat cu politica”

Si au aparut invidii…
Ioana: Da, in orice meserie exista invidii si rautati gratuite. Normal ca te dor anumite lucruri care, de cele mai multe ori nu sunt adevarate. Dar mergi mai departe. Mama mea are o vorba: “Nu toata lumea trebuie sa te placa. Daca insa tu esti impacat cu tine si seara pui capul pe perna linistit, totul este in regula.

Dan, ai renuntat la jurnalismul pe politica pentru ca sotia ta este politician? Ai vrut sa elimini discutiile despre conflictul de interese?
Dan: Eu acasa nu sunt insurat cu deputatul, sunt cu Cristina (n.red. Cristina Pocora, deputat PNL), cu mama fetitei mele. Si cam asta e. Nu ai sa ma vezi exprimandu-mi pareri politice. Pentru ca unii m-ar putea acuza de parti-pris-uri. A fost o schimbare brusca, simteam ca vreau o astfel de schimbare, si hai sa zicem ca este foarte bine ca am facut asta. Nu cred ca este o mare diferenta intre politica si monden. Mai ales la genul de reportaje pe care-l facem noi. Nu ma intereseaza activitatea de parlamentar, se ocupa altii de asta. Ma intereseaza omul si fiecare are o poveste de zis. Trebuie sa fii foarte smecher sa o afli. Daca o afli primul, este foarte bine, se numeste exclusivitate. Da, poate ca, pe monden, nu trebuie sa mai cunosti toate legile. Si acum trebuie sa citesc foarte mult. Marea calitate a jurnalistului este “curiozitatea”. Nu conteaza daca iti place sau nu o anumita vedeta, trebuie sa stii totul despre ea. N-am sa suport niciodata jurnaliștii care le pun colegilor intrebari de genul “Cine e asta?”, “Ce a facut el?” si a fost stire in trei patru ziare, un subiect care s-a dezbatut toata saptamana.

Te-ar tenta sa te angajezi in politica, mai tarziu?
Dan: Nu vreau sa ajung sa lucrez intr-o institutie de stat. Imi place munca in zona privata, in care exista concurenta, profesionalism 100% si in care cel mai bun castiga pana la urma. Spre deosebire de institutiile de stat unde mai apar si probleme de a fi angajati si altii, nu mereu cei mai buni.