Cristian Andrei:  "Stiu bogati care tinjesc dupa iubire  si criminali care simt lucruri frumoase"
    POZA:

Cristian Andrei: "Stiu bogati care tinjesc dupa iubire si criminali care simt lucruri frumoase"

Supranumit si „doctorul de suflete“, Cristian Andrei este gata oricind sa te asculte. In discutiile cu el pot fi abordate numeroase alte subiecte, nu doar cele care tin de temerile si angoasele fiintei. Specialist in neuropsihiatrie, preocupat de dezvoltarea, adaptarea si consilierea relatiilor interumane, acesta „radiografiaza“ societatea noastra „isterizata de mass-media“ si nedezvoltata din punct de vedere democratic. Critica vedetismele si exponentii sai si reevalueaza iubirea, intr-un prezent sufocat de aspiratii materialiste.

Ce reprezinta un „VIP“, in opinia dvs., si cui acordati acest statut?
O persoana nu este importanta pentru sine, ci pentru ceilalti. Cind devii un VIP, trebuie sa fi facut destul de multe lucruri intense, incit ceilalti sa nu te uite; si cind zic lucruri intense, ma refer atit la faptele bune, cit si la cele rele. Mai mult decit atit, oamenii nu-si permit sa te piarda, sa te supere sau sa te ignore. In peisajul autohton si oriunde in lume, VIP este cel care nu te lasa sa dormi, care-ti accelereaza pulsul si fara de care nu poti trai.

Chiar daca ati fost o prezenta constanta pe micile ecrane, nu v-ati dorit niciodata sa fiti considerat vedeta. De ce?
Vedeta este un mercenar al imaginii. Participa la evenimente mondene si traieste din admiratia celorlalti. Eu sint medic si traiesc din asta; sint milioane de lucruri pe care le fac si care nu vor fi cunoscute niciodata...

Ar trebui sa mergem la psiholog?
Psihologul se ocupa cu normalitatea functiilor psihice, in timp ce medicul psihiatru se ocupa, in general, cu bolile psihice. Ambii pot avea functie de psihoterapeut, adica de specialist in metode nemedicamentoase, care pot reface echilibrul psihic al unei persoane aflate intr-o dificultate temporara. Pe linga spri­jinul in situatii dificile, acesti specialisti te pot ajuta sa-ti dezvolti personalitatea, sa te orientezi in viata, sa atingi performante etc.

Cu ce mentalitati si prejudecati v-ati confruntat, in acest sens?
In societatea actuala de la noi, preconceptiile sint numeroase. Iata citeva dintre acestea: barbatul nu are nevoie de sprijin emotional, victimele nu au niciun rol in suferinta care le-a fost provocata, un om trebuie sa se bizuie doar pe el insusi ­pentru a iesi din necaz si asa mai departe.

Un exercitiu de imaginatie: daca Romania ar fi pacientul dvs., ce diagnostic i-ati da?
Romania este infantila si usor isterica. De asemenea, are tendinte autolitice, adica de a-si face rau singura. Ca sa-i treaca, ii trebuie „medici austrieci“, adica ministri tehnocrati, angajati din alte tari.

Care sint insusirile structurii de personalitate a romanului din zilele noastre?
Cind am diagnosticat metaforic Romania, am vorbit, de fapt, despre romani, pentru ca o tara nu consta in teritorii geografice, ci in valori umane coerente. In concluzie, romanul este nedezvoltat democratic, este isterizat de mass-media si se autodiscrediteaza in stil mioritic.

Cum vedeti problema politico-sociala a inchiderii unor spitale, pe motiv de ineficienta? Credeti ca aceste masuri pot duce la revitalizarea sistemului de sanatate, in rindul populatiei?
Cred ca primii care trebuie sa se „faca bine“ sint medicii. Observ ca aceste masuri radicale incep sa aiba efecte benefice, la care putini s-au gindit. De exemplu, exista comunitati care au luat hotarirea de a sustine, prin forte proprii, serviciile medicale din urbea lor. Sint convins ca actuala criza este un adevarat catharsis pentru o societate precum cea romaneasca.

Sinteti si coordonatorul unei crese, care nu functioneaza doar pe ideea ocuparii timpului copiilor de sase luni, ci si prin programe de educare a simturilor si emotiilor. De ce credeti ca un astfel de proiect ar putea avea succes in Romania?
Cred in conceptul de cresa Little School pentru ca, in calitate de medic pediatru (la origine), stiu foarte bine ce inseamna dezvoltarea timpurie a mintii copilului. Pe parcursul primilor trei ani de viata se intiparesc atitudini esentiale: initiativa, comunicarea emotionala, perceptia polisenzoriala etc. Aceste atitudini vor fi valabile toata viata si vor constitui parti esentiale ale personalitatii. In comunitatile urbane din Romania, acest lucru a fost inteles si tot mai multi intelectuali vor sa ofere copilului sanse timpurii de a se dezvolta intr-un mediu controlat de medici si specialisti in educatie. In felul acesta, parintii se pot ocupa de cariera, cuplul, vocatia lor...

Care sint subiectele ce fac, in prezent, obiectul studiului dvs.?
Ma intereseaza structura fractala a constiintei umane, mecanismele de interpretare a realitatii si psihologia teritoriilor virtuale. De ce? Pentru ca unul dintre rosturile vietii unui om este ­cunoasterea.

In calitate de psiholog, sinteti invitatul permanent al emisiunii Nora pentru mama. Care vi se pare a fi cuplul perfect de acolo? Dar din showbizul autohton?
Sa ne fie limpede: acesta este un show-concurs, nu o comunitate de cupluri adevarate. Pentru mine, participarea intr-o emisiune de acest gen este o ocazie de a transmite mesaje educative unei anumite categorii de populatie, dar si un mediu in care pot face observatii comportamentale. In ce priveste cuplurile din showbiz, ele sint atit de deformate de mass-media si atit de superficiale, incit nu pot fi evaluate.

Irina Columbeanu a devenit un exemplu de studiu de caz, in ce priveste psihologia copilului. Ce repercusiuni poate avea asupra sa scandalul dintre cei doi parinti?
In mod normal, divortul poate exista intre parteneri, dar nu si intre parinti si copiii lor. Asta inseamna ca fetita aceasta poate ramine la oricare dintre parinti, daca are acces si la celalalt parinte. Din pacate, cei doi fosti soti au multe de invatat despre rolul de parinte – mai ales tatal. In aceste luni, copilul Columbenilor traieste intr-o atmosfera de abuz emotional si incertitudine, iar aceste lucruri pot duce la dezvoltarea unei personalitati instabile emotional.

„Un om care iubeste poate fi lichea in alta parte“
In lucrarile dvs., ati atins subiecte din ce in ce mai controversate, pentru zilele noastre: iubirea, dar si femeia. Ce valente capata iubirea, intr-o realitate in care banii si pozitia sociala sint cele mai rivnite lucruri?
Iubirea isi cauta rostul chiar si pe un teren contaminat cu bani. Stiu oameni bogati care tinjesc dupa iubire si cunosc criminali care simt multe lucruri frumoase. De asemenea, contrar mentalitatilor, un om care iubeste poate fi o lichea in alte locuri si cu alte persoane.

Din punctul dvs. de vedere, cum este femeia-model, la care se pot raporta, in special, tinerele?
Femeia-mentor este rarisima azi. In afara unor personaje feminine din filme, fetele nu prea mai vad modele pe care sa le cunoasca in detaliu si pe care sa le urmeze. Din pacate, femeile corecte si inteligente sint nefericite azi, asa ca nu prea au cum sa devina modele (nu top-modele).
de Mirabela Gucea - 1823 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi