Ma apropii de ea si privesc cit mai adinc in zona usor umeda, care ma face sa tremur instantaneu, acum, cind pentru prima oara iau cu adevarat contact cu ea. Intru timid in zona asta calda, vulnerabila, dar atit de expresiva, inconjurata de citeva fire de par foarte scurte, discret aranjate, care ma im­braca cu o caldura nemasurabila: ochii ei. Privesc cit mai adinc in ei si, ramas de mult fara cuvinte, ii spun, ca un amator:
- Buna, ce faci aici asa singura?
- Buna... Bine, astept pe cineva sa ma ia, mi-a raspuns total confuza si putin din reflex.
Inca incerca sa vada ce-i cu mine. Statea imbracata intr-un palton, pe un fotoliu, cu o geanta pe genunchi si cu telefonul in mina dreapta.
- Vad ca trebuie sa pleci curind. Imi lasi numarul tau de telefon, sa vorbim si in alte conditii?
Se vedea clar pe fata ei ca inca nu stia exact ce sa creada si cum sa reactioneze. Dar ma privea fix si asta imi placea.
- Nu prea... nu stiu... Da, bine,
ti-l dau, daca tu crezi ca o sa-l folosesti vreodata.
Tastam pe telefon cele zece cifre ale codului secret care imi permitea sa o mai vad. Ma prinsese pe loc repaus, cu garda jos si nu eram pregatit sa ma indragostesc. Dimineata, cit incercam sa ma hotarasc ce haine sa ma reprezinte azi, ma gindeam doar la ceea ce aveam de facut. In niciun caz, sa imi schimb viata complet nu era pe lista mea. Nu azi. Acum citeva sute de ani, as fi luat cel mai rapid porumbel, sa-i trimit o scrisoare de dragoste. Acum citeva zeci de ani, as fi facut zeci de drumuri pina la posta, sa-i trimit vederi. Acum citeva minute, i-am trimis un mesaj pe telefon. Am ajuns cu cinci minute mai devreme la intilnire. Eram scump parfumat, imbracat in sacoul cistigator, cu emotiile intr-un buzunar si sperantele in celalalt. Intr-un alt buzunar, pe care nu-l gaseam niciodata, era teama ca n-am s-o cuceresc. Trebuia sa o fac acum, la intilnirea asta. Este finala, nu e tur-retur si nu am decit o sansa.
- Ce faci, brunetule?
Sint saten, dar nu tin la asta asa de mult. Ea poate sa zica si sa se ia de parul meu cum vrea. Chiar si sa traga de el.
- Bine, zino, tu? Ceva broaste pe ziua de azi?
A ris cu pofta si volum. Avea, pe sub sacoul maro, un tricou pe care scria: „Daca te sarut, print te fac“. 1-0, o facusem deja sa rida! O masa cu doua pahare si o sticla aproape goala de vin stateau intre noi. Sacourile stateau si ele pe spatarele scaunelor si, odata cu ele, usor-usor, ne daduseram jos si niste scuturi de autoaparare. Deveneam sinceri. Nu unul cu altul, ci cu noi insine. S-a ridicat, s-a scuzat ca merge pina la baie, dar nu si ca mi-a dat lumea peste cap complet. M-am ridicat si eu repede, m-am uitat pe geam, dar nu gaseam nimic pe strada. Nicio taraba sau o florarie. Am oprit un chelner si i-am cerut un pix si o hirtie, una mai mare decit cea pentru nota de plata. Priveam mereu ba spre baie, ba spre chelner. Speram sa nu se intoarca Diana asa repede. In sfirsit, am primit pixul si o hirtie rupta dintr-o agenda mare. Am inceput sa desenez grabit, cu negru pe alb. Acum se asaza si Diana.
- Poftim, pentru tine, proaspete, si i-am intins bucata de hirtie.
- Ai innebunit, ce-i asta? De ce ai desenat flori?
- Nu vad nicio florarie pe-aici, ca sa-ti cumpar citeva. Plus ca… sint foarte speciale. Sint singurele flori din lume care traiesc doar daca nu sint udate. Culmea, nu? Altfel s-ar sterge si ar muri. Si, serios acum, unde ai mai vazut tu flori alb-negru? Poti sa le colorezi mereu, diferit, in functie de starea ta.