Cu fiecare demers jurnalistic este tot mai aproape de publicul roman. Isi practica meseria doar din pasiune si din convingerea ca va reusi sa schimbe destinul multor oameni aflati la granita dintre bine si rau. De fapt, chiar in timpul interviului, jurnalistul de investigatii si prezentatorul principalului buletin de stiri de la Kanal D, Christian Sabbagh, a fost asaltat de mesaje prin care oamenii simpli ii cereau disperati ajutorul: „As dori sa stiu cum pot lua legatura cu dl Sabbagh. Am un prieten care a fost batut fara niciun motiv“, suna unul dintre aceste mesaje.
Christian Sabbagh continua sa se implice in lupta contra crimei organizate, dar si impotriva infractiunilor informatice care au luat amploare in ultima perioada. Mai mult decit atit, vedeta s-a alaturat campaniei „Un apel pierdut, o copilarie pierduta“, lansata de Kanal D si Asociatia Telefonul Copilului, devenind astfel ambasadorul copiilor neajutorati din Romania.

De aproape doi ani sinteti la pupitrul stirilor Kanal D. Nu simtiti lipsa adrenalinei de care aveati parte urmarind infractorii, din vremea cind realizati 112 Politia in actiune?
Chiar daca prezint stirile, nu am abandonat vechea meserie, aceea de jurnalist de investigatii. Pentru ca prima dragoste nu se uita, inca ma implic in investigatii despre tot ce tine de crima organizata, trafic de droguri, proxenetism si prostitutie cu retele transnationale. Acum lucrez si la un nou film documentar despre o retea care se ocupa de infractiuni informatice, o moda extrem de banoasa in rindul infractorilor, care se va difuza pe micul ecran cit mai curind.

Este Politia Romana suficient de pregatita pentru a contracara astfel de infractiuni informatice?
Este extrem de pregatita si v-o spun in calitate de persoana care participa la foarte multe astfel de actiuni ale Politiei Romane. Chiar am fost laudati de FBI sau de Ministerul Justitiei american datorita acestor profesionisti care, pe linga fraude informatice, au reusit sa prinda oameni urmariti international, traficanti de arme care vindeau chiar si submarine si lansatoare de racheta. Cu toate acestea, acesti eroi nu vor ca astfel de cazuri sa fie mediatizate, invocind secretul operativ, al datelor etc.

In meseria dvs. vi s-a intimplat sa primiti si amenintari. Care a fost cea mai terifianta situatie?
Nu doar ca am fost amenintat, dar s-a trecut si la fapte. In meseria de jurnalist de investigatii cochetezi permanent cu pericolul si iti faci dusmani. Mi s-a in­timplat sa fiu pindit in fata casei si sa primesc tot felul de apeluri anonime cu mesajul „stim unde locuiesti“ sau „iti cunoastem familia“. De altfel, imi amintesc de o situatie prin care am trecut, in urma cu ceva timp, cind am fost pindit, ore bune, de niste indivizi, dupa care m-au acostat ca si cind le-as fi facut ceva. Au scos un cutit si au incercat sa ma omoare. Norocul meu a fost ca atacul se intimpla iarna si purtam o haina groasa, iar cutitul s-a oprit in materialul respectiv. Cind au vazut ca nu au reusit sa ma raneasca, au vrut sa imi taie tendoanele de la piciorul drept, dar, printr-o putere pe care cu greu mi-o pot explica, am reusit sa ma apar. Apoi o batrina care trecea strada a vazut scena si a inceput sa strige: „Sariti, ca il omoara pe domnul Sabbagh“, iar tipii s-au urcat intr-o ma­sina si au disparut. Dupa citeva zile au fost prinsi. Culmea era ca aveam si pistolul la mine, pentru ca urma sa merg in poligon. Or, eu, de regula, nu obisnuiesc sa port la mine arma, si de aceea cred ca am luat-o doar de doua-trei ori pina acum.

Si de ce nu ati folosit-o?
Desi tineam pistolul la spate, nu am putut face uz de el, deoarece loviturile erau foarte rapide si nu am avut timp sa reactionez, pentru ca trebuia sa incerc sa ma apar cumva. Plus ca era destul de anevoios, avind in vedere faptul ca trebuia sa dau jacheta jos ca sa pot scoate pistolul.

Ar trebui, in ziua de azi, sa purtam arme pentru o mai buna siguranta?
Desi sint un pasionat de arme, militez pentru detinerea ei acasa, pentru a-ti proteja proprietatea. Spun asta pentru ca romanii inca nu au cultul armelor si nu se tine cont de faptul ca, indiferent de cit de frumoase sau utile pot fi acestea, au si un defect: de a ucide. Or, la noi, la orice colt de strada sau intr-o intersectie, cind se cearta doi soferi, unul dintre ei scoate pistolul si incepe sa traga. Atit timp cit noi nu intelegem ca o arma o cum­param doar sa ne aparam si nicidecum sa o folosim la nervi intr-o cearta cu vecinul, e mai bine sa renun­tam la idee.

Stim ca fiul dvs. isi doreste sa devina procuror. Dar fiica?
Ma bucura decizia lui si il voi sustine, pentru ca este o meserie frumoasa, avind in vedere ca lucrezi in slujba legii. Fiica mea este inca mica, dar cred ca va tinde spre televiziune. Fereas­ca Dumnezeu sa se faca fotomodel sau manechin! Sper sa isi vada de treaba si sa in­tareasca rin­durile jurnalistilor.

Printre pasiunile dvs. se numara masinile, ultima achizitie fiind un Maserati ultimul tip. Ce mai urmeaza?
Cita vreme nu joc la cazinouri, nu ma droghez si nu comit infractiuni, am si eu, ca oricare om, micile mele placeri si mai imi cumpar, din cind in cind, cite o „jucarioara“. Mi-e greu sa ma stapinesc cind vine vorba de masini, si cei care imi cunosc slabiciunile profita. Spun asta pentru ca mi se intimpla sa fiu sunat de catre unii sa imi prezinte fel si fel de superoferte la cite o masina extrem de costisitoare. Daca spun ca vor sa imi faca si reducere, atunci… m-au prins, desi, pe moment, spun ca nu ma intereseaza. Nu trece o zi ca ma si prezint la negocieri, chiar daca, de cele mai multe ori, rezultatul este insesizabil. Arta de a negocia este, in schimb, esenta. In alta ordine de idei, de cite ori simt nevoia de o schimbare sau sint deprimat, cel mai la indemina imi este sa schimb masina. Apropo, vine luna cadourilor: stau si ma gindesc, oare ce cadou sa imi fac?!...

Anul trecut, de Craciun, fiul dvs. isi dorea un iPhone. Oare anul asta vrea o „jucarie“ de-a tatalui?
Mie nu mi-a luat tata masina nici in timpul facultatii si eram chiar mihnit din cauza faptului ca toti colegii veneau cu masinile, iar eu cu tramvaiul. Aceeasi politica o voi avea si fata de copiii mei, pentru ca, daca le-as oferi totul inca de la virsta majoratului, nimic nu i-ar mai ambitiona sa aiba o cariera solida. De mici trebuie sa se obisnuiasca cu munca si sa stie sa aprecieze valoarea banului.

Ati mai fost in Liban? Le vorbiti copiilor despre originile arabe?
Originile sint o mindrie pentru mine. Chiar vreau sa ii invat limba araba, pentru ca ar fi pacat sa nu cunoasca limba tatalui lor. Nu i-am dus pina acum acolo pentru ca Libanul traverseaza o perioada tulbure si nu vreau sa ii expun pericolului.