Diversificind predominant filmul de familie, tablourile cinematografice pastelate de Elisabeta Bostan invoca cel mai entuziast complexitatea universului copilariei, careia regizoarea i s-a dedicat total si perseverent. Abordarea acestui tip de film este inspirata de propria copilarie a regizoarei, in micul tirg moldovean Buhusi, unde s-a nascut. Pe atunci, Buhusiul avea urme medievale si era un „carusel“ de natiuni, al fabricii de postavuri, unde au venit de la Cernauti si parintii ei, pe care ii chema Popov, tatal fiind inginer constructor de masini pentru industria textila, iar mama casnica.
Pasiunea de cineast s-a cristalizat inca din copilaria viitoarei celebre regizoare, in incercarile de punere in scena a jocurilor. Apoi, pe cind invata la Colegiul National „Calistrat Hogas“, din Piatra-Neamt, a inceput sa puna in scena unele piese de teatru clasice romanesti. Multe amintiri ale tirgului parintesc s-au trans­mutat mai tirziu in filmele ei, ca de pilda o scena de lupta a papadiilor cu personajele din Veronica, inspirata de cimpia Buhusiului, cu valuri de iarba si papadii galbene.
Iubirea parintilor si bucuria jocului dau culoare amintirilor regizoarei, cum ar fi cea despre ceata de copii pe care ea o organiza si care, intr-o zi, a vrut sa zboare de pe casa, folosind o batista drept parasuta! Fiind cu totii urcati pe coama casei, „sefa“ a exclamat: „Toti dupa mine!“. Noroc cu tatal ei, care i-a vazut si a strigat: „Stati acolo, ca vin la voi si zburam cu totii!“. Parintele nascocitoarei de jocuri teribile a urcat cu spaima in sin si le-a zis: „Dar cu asa ceva nu se poate zbura… coborim la mama sa ne dea un cearsaf, sa facem o parasuta mare“. Copiii s-au lasat amagiti, insa planul lor a fost dejucat.
Cind mergea la bunici, alerga la portita sa intimpine Regimentul de la Cernauti, care trecea in pas de defilare, cintind, spre Sadagura. Cea mai mare parte a copilariei a petrecut-o insa la Buhusi. „Dupa ce m-am stabilit la ­Bucuresti, o singura data m-am intors in locurile copilariei -se destainuie doamna Bostan. Nu am regasit nimic din ceea ce avusesem, mi se parea totul urit, foarte schimbat fata de ce traisem cind eram mica sau diferit de ce imi imaginam ca voi revedea. N-am mai avut niciodata dorinta sa ma intorc acolo!“.

Stefan Ciubotarasu, mai Ion Creanga decit Creanga insusi
La Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica, Elisabeta Bostan a avut sansa intilnirii cu mari cineasti, precum Victor Iliu sau Jean Georgescu. Desi a facut patru ani de actorie cu Marcel Angelescu si Maria Sadova, chemarea ei a fost catre regie de film. Dar i-a iubit si respectat pe actori. Unul dintre acestia a fost Stefan Ciubotarasu. Odata, la o filmare pentru Amintiri din copilarie, in mahalaua Ticaului, marele actor s-a machiat, apoi a mers in cimitir, la mor­min­tul lui Ion Creanga. Iesind de acolo, a trecut ulita, la o circiuma, unde a dat bautura de pomana, pentru sufletul povestitorului humulestean si, desigur, si-a dat si siesi. Intr-un tirziu, Ciubotarasu a revenit la bojdeuca, adus de catre sofer si urmat de o liota de copii. Actorul nu mai era Stefan Ciubotarasu, ci Ion Crean­ga. Pe poarta parca intrase Ion Creanga, nimeni altcineva! Atunci, regizoarea nu a mai putut spune „motor“, ci a strigat: „Trageti, filmati, ma, fil­mati…!“. Astfel a iesit o secventa de film cu un Ion Creanga mai natural decit Creanga insusi.

O viata de cineast, de referinta in lumea internationala a ecranizarilor
 Elisabeta Bostan este o cineasta fara incercari de aliniere intr-o ierarhie a valorii, pe baza propriilor actiuni de intrare cit mai in fata. Prin evaluarile specialistilor si spectatorilor, dar si prin selectia timpului, a ajuns un nume emblematic al filmului romanesc pentru copii, mentor al citorva generatii de regizori romani. A obtinut nenumarate premii nationale si internationale. Este fondatoarea, in 1996, a Festivalului International de Film Studentesc CineMAiubit, primul si cel mai important de acest gen, la care s-au lansat multi cineasti romani. Tot Elisabetei Bostan i se datoreaza si reluarea Festivalului de Film pentru Copii si Tineret de la Piatra-Neamt, precum si infiintarea Festivalului International de Film si Carte pentru Copii „Dream Fest Cinema“, de la Slatina. A trait intreaga viata in mirajul lumii filmului ca profesoara de regie, membra a Uniunii Cineastilor din Romania, a Consiliului de Administratie al Centrului National al Cinematografiei, decan al Facultatii de Arta Teatrala si Cinematografie. In anul 2010 a lansat o colectie de DVD-uri, continind o suita de sapte filme digitalizate: Veronica, Amintiri din copilarie, Mama, Saltimbancii, Campioana, Tinerete fara batrinete, Zimbet de soare.
Oricind, realizarile ei s-au racordat la pulsul activ al universului filmului, iar daca acum ii lipseste ceva, acesta este rivnitul timp liber. Este continuu prinsa intr-o diversa gama de preocupari. In luna mai 2011, la Trondheim, in Norvegia, a avut loc premiera filmului Rock’n Roll Wolf, o versiune moderna a peliculei Mama, realizata in 1977, ce ruleaza in prezent la Oslo, Bronchain si Bergen. Mai inainte, in Germania a avut loc premiera filmului Tinerete fara batrinete si viata fara de moarte. In perioada urmatoare, regizoarea este invitata la Montréal, la o retrospectiva Elisabeta Bostan, ce se va desfasura in citeva dintre marile orase canadiene.
Viata personala sau cea de cineast a Elisabetei Bostan, cum singura marturiseste, este o partitura asemanatoare cu o simfonie, in care nu exista locuri pentru excluderi sau completari, numai ritm si muzicalitate de secvente care compun intregul. Casatoria ei cu documentaristul Ion Bostan a durat cinci ani. Celui de-al doilea sot, doctorul Sandu Stoi­chita, i-a fost alaturi pina in ultima clipa de viata. Impreuna au o fiica adoptiva, Izabela, pe care au intilnit-o in timpul filmarilor de la Deva, pentru Campioana. Avea atunci 12 ani si fusese selectionata pentru un rol in aceasta pelicula. Mama Izabelei, care locuia la Hunedoara, era divortata si avea o situatie materiala grea, dar a inteles ce este mai bine pentru copilul ei. Astfel, intr-o zi, regizoarea a vorbit cu ea, apoi a intrebat-o pe Izabela daca vrea sa vina la Bucuresti. „Pentru cite zile?!“, a intrebat „campioana“. „Pentru totdeauna!“. „Izabela si-a schimbat expresia fetei si a fugit ca o caprioara“, isi aminteste Elisabeta Bostan. Peste un timp a revenit, a zimbit si, printr-un limbaj al gesticii miinilor si expresivitatea ochilor, a sugerat ca da, va fi bine! Pentru regizoare, Izabela a insemnat atunci si va insemna intotdeauna copilul daruit de Dumnezeu. Sotul ei a iubit-o, si el, nespus. Izabela il insotea pretutindeni; la receptii, la concerte, la teatru, „la tot ce nu mai puteam cuprinde ca timp“, marturiseste regizoarea.
„A fi cineast a insemnat pentru mine bucuria de a exista, asa cum mi-am dorit“, reflecteaza Elisabeta Bostan. Aceasta reflectie exemplifica intreaga viata, coordonatele remarcabile ale unei regizoare celebre.