In ultima vreme m-am reintors la preferintele si dorurile cinematografice iconoclaste, asa ca urmatoarea perioada in care va voi face recomandari ar putea fi acaparata de o categorie de filme mai obscure si mai vechi, dar indeajuns de valoroase incat sa fi supravietuit descoperirilor tehnice din lumea filmului si a trucurilor virtuale, fara sa capete un aer vetust sau sa dea impresia de subiecte prafuite. Fara sa neg sau sa subestimez vigoarea, forta si nervul revolutionar al lui Dark Knight Rises, de exemplu (am ezitat intre a va vorbi de un film bun si extrem de popularizat si unul special, dar uitat de vremuri si inclus doar in colectiile pasionatilor), astazi am sa va povestesc despre Black Moon al lui Louis Malle. Reprezentant al Noului Val francez, Malle si-a inceput cariera asistandu-l pe Bresson si ulterior pe Jaques Yves-Cousteau in calitate de cameraman subacvatic. Cariera lui l-a adus in spatele camerelor, lucrand cu Brooke Shields si fiind unul dintre cei care i-au promovat si lansat cariera lui Susan Sarandon. Aveam 12 ani cand am vazut Damage, filmul sau care ii avea ca protagonisti pe Jeremy Irons intr-o forma excelenta alaturi de Juliette Binoche si tin minte pana acum starea, tensiunea psihologica si erotica a povestii. Colectia Criterion a lansat acum ceva vreme Black Moon, una dintre aventurile lui extrem de personale si obscure. Caracterizat ca un Alice in Tara Minunilor apocaliptic (excelent tagline care ar atrage multe categorii de varsta), filmul e povestea bizara despre devenirea umana in cadrul adolescentei (tema adorata de Malle) intr-un cadru fantastic. O tanara inocenta (Cathryn Harisson) fuge din calea unui razboi intre sexe - barbatii si femeile se ucid literalmente in guerille sangeroase si scene de executie de o cruzime la care probabil cenzorii de acum ar tusi putin - si ajunge la un conac izolat. Aici locuieste o batrana care peroreaza intr-o limba fantasmagorica, tine legatura cu lumea si campul de lupta printr-o masinarie radio si se cearta tandru cu un sobolan (vechi amic), doi frati (sora este interpretata de superba Alexandra Stewart, mama copilului lui Malle), care canta opera sublim, dar nu vorbesc niciodata. Razboiul se mai face simtit din cand in cand, iar fata ajunge sa se integreze aproape organic in paradisul galagios si ciudat. Intesat de imagini, gesturi si momente spectaculoase, firul narativ e complet subsumat „mood“-ului si cautarii intelegerii de catre protagonista. Aici ramane la gustul si dorinta fiecaruia de a-si extrage metafora favorita si de a intelege filmul prin filtrul propriei adolescente. Sunt convinsa insa de puterea si frumusetea exercitate de film.