Andrei Calarasu s-a nascut in 1922 la Botosani, intr-o familie de evrei, purtand numele Bernard Gropper. In timpul pogromului de la Iasi din 1941, in care si-au pierdut viata mii de evrei, printre care tatal si fratele sau, a ajuns cu unul dintre “trenurile mortii” la Calarasi, oras de la care isi va lua si numele, fiind “botezat” de regizorul Alexandru Finti, cu care a lucrat la Teatrul Armatei.

A ajuns regizor de teatru si film, a fost cel mai important regizor de comedie din primii ani ai comunismului romanesc. In filmele sale nu o sa vedeti ode aduse partidului, dar ii puteti vedea pe Puiu Calinescu (tanar) sau pe Grigore Vasiliu Birlic (trecut deja de prima tinerete) sau pe neobositul Mircea Crisan.  In 1965, dupa mai multe episoade contondente cu Securitatea, fiind si incarcerat “preventiv”, a reusit sa emigreze, cu sprijinul ambasadorului Israelului la Bucuresti, la cererea expresa a lui Shimon Peres, care avea sa conduca ulterior statul israelian. Acolo a pus pe picioare televiziunea, iar in Romania s-a intors abia in 1980, pentru realizarea unui documentar. Are, in prezent, 91 de ani, vine in fiecare vara la Sinaia, unde a fost realizat si interviul acesta, inceput insa inca din vara, la Tel-Aviv, interviu de altfel mult mai amplu si care urmeaza sa devina o carte despre viata regizorului,  carte care va fi publicata in Israel, dar si in Romania. Dintre filmele sale, Vacanta la mare, Doi baieti ca painea calda,  Portretul unui necunoscut, Vultur 101, si Ilie face sport, Alo, ati gresit numarul, doar ultimul ruleaza, cand si cand, la televiziunile din Romania. Este cea mai mare durere a maestrului nonagenar, dupa o viata din care durerile n-au lipsit,  ba dimpotriva.

Ce a insemnat pentru dumneavoastra plecarea in Israel?
Cand am plecat in Israel era o zi in care trebuia sa fiu la Giurgiu sau nu mai stiu unde cu o echipa de amatori. Eram intr-o comisie care cauta tinere talente si m-am dus la aeroport cu autobuzul, ca nu aveam bani de taxi. Si acolo m-am intalnit cu o tovarasa din comisia asta: “Badie Andrei, ne vedem diseara la Giurgiu?”. Era pe la doispe ziua, trebuia sa ne vedem acolo la cinci seara. “Da, sigur ca da”. Am ajuns la Baneasa, eu, sotia mea si parintii ei. Eu am fost iubit, domnule. Chiar si pe aeroport erau oameni carora nu le venea sa creada ca plec! Odata am fost cu avionul din Spania in Germania, cred ca aia de Est. Si la Berlin mi s-a pierdut bagajul si cum nu mai aveam bagaje am vrut sa ma duc sa fac cumparaturi dintr-un magazin, si cineva, un roman de-acolo, i-a spus vanzatorului: “Asta-i regizorul Andrei Calarasu!”. Si mi-a dat haine, iar banii sa-i dau dupa aia.

Ce v-a dat?
Mi-a dat o suba, ca era frig, mi-a dat o pereche de pantofi. Intre timp nevasta-mea vede o trupa de teatru si imi spune: “Uite, e un teatru din Romania aici”. Si era Teatrul Municipal, Bulandra. Pe scena era o repetitie. Era Leni Caler, era tanti Dina Cocea, oameni pe care nu-i mai vazusem de atata timp. M-au vazut, s-au bucurat! Au venit sa ma pupe. Pe scena era si un tip care, cand m-a vazut, s-a intors.

Cine era?
Cine era acest tip care s-a intors? Cand faceam eu odata un film, a venit la mine Mircea Muresan, care mi-era asistent, si mi-a spus ca are un baiat, tanar, actor, talentat, de prin partile Sibiului. Acesta era Ion Besoiu. Si acest Besoiu i-a spus lui Muresan: “Ma, vorbeste cu Calarasu, sa-mi deie si mie doua vorbe intr-un film, sa fac si eu film. Toata lumea face, de-acum, film. Eu la teatru spun o replica acolo, o replica acolo, e putin”. “Ada-l”, am spus, cu atata bunatate. Mi l-a adus si cum l-am vazut am devenit prieteni, i-am dat de toate. Acest om a fost turnatorul meu. Eu i-am facut un bine si el ma turna in toate partile, pe unde putea ma turna.

Si n-a vrut sa va vada?
Da, l-am vazut ca era acolo, s-a intors si a parut ca nu ma vede. Eram odata in Romania si ma cauta de la o televiziune ca vor sa faca o emisiune cu mine. “Cu toata dragostea”. “Bine, dar o facem saptamana viitoare, pentru ca saptamana asta il avem invitat pe Ion Besoiu”, “Sigur ca da”. Dau telefon a doua zi: “Ce a spus Besoiu?”. “A spus ca v-a cunoscut”. “si altceva?”. “S-a strambat si a spus: a facut si el si Ilie face sport!”. “si altceva?”. “N-a mai vrut sa vorbeasca despre dumneata”. “Imi pare rau ca e asa, eu l-am iubit foarte mult. Atunci vom realiza emisiunea saptamana viitoare?”. “Nu, nu o sa mai am timp. Alta data”. si asa a ramas —pe alta data. Bineinteles ca n-am mai facut nimic. Ma suna odata Geo Saizescu si imi zice sa vin in Romania ca mi se acorda un premiu pentru humor. Si mi s-a acordat si s-a publicat in presa din Israel. Au scris despre mine ca am luat premiu pentru humor! Asta am fost eu. Si cand am venit, m-a pus Saizescu intr-un juriu. Nu mi s-a dat nicio consideratie, stateam ca un catel intr-un colt. Era pe Lipscani, la un teatru, la etaj, a trebuit sa urc si toate scarile acelea. Si mi-a zis Saizescu ca, daca tot sunt in juriu si mai stau, sa vorbeasca sa mi se dea un premiu pentru intreaga activitate sau cam asa ceva. A vorbit cu Andrei Blaier: “Il cunosti pe Calarasu?”. “A,a”. “Ti-a fost profesor, cum a fost —bun, rau?”. “A, a”. M-am dus a doua zi peste el, pe Magheru, parca.

Si ce i-ati spus?
I-am spus: “Andrei Blaier, ti-am fost profesor, de ce nu vorbesti tu despre mine?”. “Ai plecat de aici”. “Si de aia nu ai tu cuvinte despre mine? Saizescu cum a vorbit de mine?”. “Eh, cu Geo era altceva, eu trebuia sa fac filme”. Si am auzit ca si el a fost turnator. Gheorghe Vitanidis… asta mi-a fost asistent. Dupa ce am plecat si-a insusit un film pe care il facusem eu. si i-am spus: “Mai Vitanidis, asta e filmul meu!”. “Da, dar am crezut ca nu te mai intorci!”. Am lasat-o asa.

Cum, si Vitanidis?
Si el. “Si tu, Vitanidis, furi gandire de om”? “Lasa, ma, maestre”. Ce sa mai las? Am vazut ca toata lumea m-a furat.

Mai mergeti inca la cinema. Ce filme va place sa vizionati?
Eu am facut comedie, dar nu merg la comedii, pentru ca regizorii de azi nu mai fac deloc comedii! Astia se stramba, e o rusine, nu e comedie!
Eu faceam comedie de situatie, cum facea Chaplin, pentru ca el nu voia ca lumea sa sufere. Era tot un evreu, el era din Anglia. Mare actor! Merg la filme de actiune. Noi am avut actori mari, dar trebuiau dirijati in fel de fel de chestii.

Ce film v-a placut dumneavoastra cel mai mult?
Filmele de actiune imi plac! Bani aruncati, milioane aruncate, nimic nu e adevarat, avioane in aer, elicoptere luand foc. Asta-mi place mie cel mai mult, chiar daca stiu ca totul e trucaj. Asta ma tine in viata. Sotia mea nu stie si crede ca acolo e sange. “Coca, nu e sange, e vopsea rosie”. Ea nu vrea sa vada asa ceva, vrea comedie. Comedii nu se mai fac. Faceau candva englezii.

De ce nu se mai fac azi comedii?
E foarte greu. Trebuie tu sa simti in tine ce este comedie. Americanii aveau niste poante extraordinare. Pentru ca un scenariu sa mearga, trebuie sa ai si poante, si regizori, si actori cu mimica. Uite, Stan si Bran! Mari! Atunci exista si public. Pentru tineret, conteaza sa fie un barbat frumos si o fata frumoasa in film.

Ati fost aproape sa fiti impuscati in toate razboaiele pe care le-ati prins in Israel, in ultimii 50 de ani?
Nu. Am fost impuscat in Romania, in 1941.

Ati venit si la Revolutie, in 1989, sa filmati. Si nici atunci nu v-au calcat cu tancul, la Bucuresti.
Pai, daca m-am ferit!

Trebuia totusi sa iesiti, sa filmati.
Aveam grija, filmam de sus, de pe geam.

Ati prins si baricada de la Inter din 21 decembrie?
Tot am prins! Dar de sus. La hotel erau multi care mancau rahat despre noi, ca suntem jidani. Lumea nu ne inghitea, erau invatati ca jidanii dau bacsis. Eu nu am sa inteleg niciodata pentru ce e treaba asta.

Ce ati vrea sa le transmiteti tinerilor? Ce i-ati invata sa faca, sa ajunga la varsta dumneavoastra, sa nu ajunga?
Tinerilor?

Da. Lor.
Sa ajute oamenii, sa se iubeasca intre ei si sa se inteleaga. Romania a intrat acum in Uniunea Europeana, eu vreau sa fie un model, ca Romania a fost candva un model. Lumea sa stie si sa faca din Romania un loc extraordinar. Eu nu ma amestec in treburile politice, n-a fost meseria mea. Eu iubesc Sinaia, eu iubesc regele, iubesc monarhia. Pe vremea regelui, aveam si noi o fata europeana, o fata pentru toata lumea. Pacat ca Regele Mihai a imbatranit, ca e mai batran decat mine, dar este fiica lui, Margareta, in putere. si cred ca, daca s-ar instaura din nou monarhia, Romania ar fi o tara extraordinara.

Ce s-a pierdut fata de cand erati dumneavoastra tanar si veneati aici, la Sinaia?
Cand veneam eu aici, erau oameni unul si unul. Era Sadoveanu, era Arghezi...

I-ati cunoscut bine?
Sigur ca da, eram toti impreuna.

Si cum erau?
Oameni mari. Eu nu prea ma amestecam cu ei. Existau aici oameni care iubeau artistii. Stateam la Pelisor, noi, oamenii de arta, de cultura, acolo lucram. Si cand terminam, plecam la Bucuresti. Munca era munca. Pacat ca s-a pierdut.

Ce va place in Israel si nu intalniti in Romania? Ce ne lipseste?
Cred ca Israel e o tara in care stau foarte multe popoare de origine evreiasca. Ei s-au chinuit sa vina sa locuiasca acolo, in tara lor. Fiecare a visat sa vina in tara asta. Toata lumea a vrut sa fie aici. Sunt unii cum sunt eu, care, cand pleaca in concediu in tara de unde au venit, spun ca acolo e tara lor. Aici, la noi, in Romania, e treaba asta cu datul bacsisului, ne-a intrat in sange, si eu spun ca nu e bine, dar nu avem ce face.

Credeti ca israelienii isi iubesc mai mult tara decat romanii?
Nu, nu cred asta. Oricum, intotdeauna se vorbeste frumos despre Romania in Israel. In Romania, sunt oameni care vorbesc de rau Romania, lucru care nu prea se intalneste in Israel.Nu stiu de ce e asa, probabil din cauza partidelor politice, care baga zazanie. Nu stiu. Oricum, nu se poate sa fie un singur partid care sa ii multumeasca pe toti. Era odata un om, mulgator de oi, il chema Gigi Becali. Si acest Becali care mulgea oi a facut bani si a cumparat palatul lui Max Auschnitt. Castiga bani, toata lumea e innebunita, dar acum e la puscarie. Asa e viata.

Ce credeti ca mai urmeaza? Vine viata vesnica? Sau aici se termina tot?
Eu nu stiu daca am o viata vesnica sau nu, dar ma rog la Cel de Sus sa nu ma chinuie, ca am suferit deja foarte mult in viata asta. Aici acea putere divina sa ma ajute, daca ma ajuta si aici, jos palaria! Sa dea Dumnezeu sa fie bine, ca nu mai tine mult. Vorbiti, va rog, sa imi dea filmele, nu pentru mine, pentru actorii mari care joaca in ele!