E primul roman medaliat cu aur la Londra, iar stirea este „detonata” precum o salba de artificii. Imediat, incepe goana dupa informatii, mai ales ca Alin nu aparea printre „favoritii” la medalii, care intre timp s-au pierdut pe drum. Nu era o vedeta, in adevaratul sens al cuvantului, ci un baiat „la locul lui”, care practica un sport, din pacate, deloc mediatizat. Telefoanele suna ca un pluton de executie, laptopurile se blocheaza in cursa pe Internet… Ulterior, aveam sa aflam cu totii ca Alin George Moldoveanu s-a nascut la Focsani, practica tirul din copilarie, este casatorit cu Crina, o superba tanara, inginer de profesie, mama sa lucrand la banca, iar el a suferit drama vietii la numai 23 de ani, cand tatal sau a parasit aceasta lume, dar mai ales auzisem ca este un tip retras, „necomunicativ”. De altfel, refuza sa discute despre pierderea tatalui, dar se eschiveaza elegant: „Sa vorbim despre clipele care ne aduc bucurie si jur ca nimic nu se compara cu momentul in care, ca sportiv, urci pe podium!”. Presa din provincie si televiziunile nu rateaza momentul, insa e loc pentru toata lumea… A doua zi dimineata sunam la Focsani, la doamna Ionelia Moldoveanu, mama proaspatului campion. Prima reactie: „Va rog, vreau ca tot ce spun sa apara fara modificari tipic jurnalistice!”. O asiguram pe doamna Moldoveanu de corectitudinea noastra, dar imediat se aude telefonul fix. Este un alt ziarist, in cautare de exclusivitati… „Sunati-ma peste cinci minute”, se aude replica interlocutoarei in celalalt aparat, iar „rivalul” nostru „sare din schema” pentru cateva minute.

Campion la tir cu centura albastra la karate
Apoi, dansa continua: „Ce vreti sa stiti despre Alin? Din copilarie, a fost mereu ambitios, studios, dar mai ales curios. «De ce asta functioneaza asa, de ce rezulta asta?», ma intreba. I-a placut sa inteleaga tot ce vedea, sa aiba preocupari diverse. Ideea de a face sport a pornit de la mine, din datoria de a-mi forma copilul si de a-l pregati pentru societate. L-am canalizat catre limbi straine, activitati la  «Casa Pionierului», cum era pe vremuri, l-am incurajat sa faca sport si sa-si mentina conditia fizica, din convingerea ca Alin trebuie format pentru viata de la o varsta frageda. E degradant sa-ti indrumi copilul spre sporturi care se axeaza pe castigul financiar, cum ar fi fotbalul. In Romania, fotbalul e o afacere mizerabila, degradanta, din care generatiile viitoare nu au ce invata, iar capetele care accepta asemenea compromisuri trebuie sa inteleaga ca lucrurile pot sta si altfel in viata. Putini stiu, dar, pana la tir, Alin a practicat gimnastica si karate, unde a obtinut centura albastra. La gimnastica a fost pregatit de antrenorul Mirel Batca, iar la karate a lucrat cu domnul George Aurel”, ne dezvaluie doamna Moldoveanu. Mama sportivului nostru nu a vazut, in direct, finala de la tir, dar a aflat vestea victoriei de la o prietena. „Nici pana la ora asta n-am reusit sa vizionez intregul moment al premierii oficiale, am vazut doar franturi la emisiunile de stiri, dar sper sa am si eu parte de o inregistrare, sa ramana in arhiva familiei”, zambeste aceasta. Ionelia Moldoveanu n-a putut merge la Londra, sa-si priveasca „pe viu” baiatul, urcand pe prima treapta a podiumului, din motive simple: „N-am putut sa-mi iau concediu (n.red. - lucreaza in domeniul bancar) si nici n-as fi avut taria de a trai emotiile concursului”.

„Cunostintele de psihologie ma fac sa ma simt in regula”
Facem un salt in spatiu si de la Focsani aterizam in Satul Olimpic de la Londra. Dupa ce am discutat in prealabil cu presedintele Federatiei Romane de Tir si antrenorul campionului, Sorin Babii, Alin raspunde la telefon, dar isi cere scuze pentru cateva secunde de… pauza pentru ca trebuie sa raspunda, intr-o engleza perfecta, felicitarilor primite de la un sportiv strain. Apoi, revine: „Inca nu m-am trezit din vis, nu realizez ce se intampla cu mine. Sincer, nu-mi place sa dau declaratii, iar in acest sport nici nu prea sunt lucruri «senzationale» de dezgropat. Totul inseamna munca. Asa imi place mie sa fiu. Sunt un tip calm, serios si retras. Majoritatea sportivilor care au evoluat in concursul de la Londra sunt de valori egale. Cu totii sunt bine pregatiti, dar niciodata nu stii cine va fi mai bun in ziua de concurs. In tir nu exista garantii…”.
Pasionat de psihologie, Alin demonstreaza ca este un tip nu doar profesionist, ci, mai ales… cu capul pe umeri, la o varsta la care multi dintre noi ne gandim la cu totul altceva. Este aceasta o reteta a succesului? Campionul raspunde: „Nu este vorba despre o reteta. Cunostintele de psihologie ma fac pe mine insumi sa ma simt in regula. Altii nu s-ar potrivi stilului meu de viata si cred ca aceasta «tehnica» de a privi realitatea functioneaza doar in cazul meu”.

Crina Moldoveanu: „Personalitatea si firea lui Alin sunt legate de tir”
Aflasem din presa focsaneana ca pana in clasa a VI-a, cand s-a facut o selectie la scoala, Alin nici nu stia ca in orasul sau functioneaza o sectie de tir. Despre inceputul aventurii sale in acest sport complex ne vorbeste sotia campionului, Crina, pe care Alin a cunoscut-o la majoratul unui prieten, devenit ulterior nasul lor. „Personalitatea si firea lui Alin se leaga destul de bine cu acest sport. Si mie imi place sportul, in general, nu neaparat tirul, dar el este fascinat de aceasta disciplina. Totul i se datoreaza antrenorului Adrian Alaci, care l-a selectionat, acum 16 ani. De atunci, pentru Alin n-a mai existat altceva…”. Crina este inginera, iar Alin politist. „Se leaga bine intre ele, aceste doua meserii”, rade sotia medaliatului cu aur, insa mama lui Alin ne marturiseste: „Fiul meu n-a prea apucat sa-si exercite profesia, din pricina lipsei timpului. Mereu este plecat in cantonamente, iar acest lucru isi pune amprenta”.

Ionelia Moldoveanu: „Fiul meu n-a fost un tocilar!”
Stim, asadar, ca avem de a face cu un tip serios, indragostit de munca sa. Cum era insa elevul Alin George Moldoveanu? Are, din nou, cuvantul mama sportivului: „Alin n-a fost niciodata tocilar, dar datorita dotarii sale intelectuale «prindea» repede. Era studios si nu terminase clasa a III-a ca citise deja toate cartile din Biblioteca Judeteana”. Crina Moldoveanu subliniaza si ea acest aspect: „Sotul meu citeste tot ce prinde, iar in ultima vreme a lecturat toate cartile lui John Grisham. In restul timpului liber, ii place sa se uite la filme de actiune sau la documentare istorice”. Doamna Ionelia Moldoveanu adauga: „In timpul liber, lui Alin ii place sa asculte multa muzica, in special clasica, dar nu ocoleste nici muzica usoara”.

„In cateva saptamani, lumea ma va uita”
Dupa gloria de la Londra, va face fata familia Moldoveanu asaltului de… mondenitati? Cum il va schimba celebritatea pe eroul povestirii noastre? Alin pare sa penduleze intre certitudini: „Incerc sa raman pe cat posibil in anonimat. Peste cateva saptamani, lumea ma va uita, pentru ca vor aparea subiecte mai interesante. Nu reprosez nimic societatii, dar… asta e realitatea. Nu ma simt bine in lumina reflectoarelor si nu vreau sa devin persoana publica!”. Crina Moldoveanu subliniaza spusele sotului sau: „Suntem persoane foarte modeste, cu mult bun-simt. Nici mie nu-mi place sa dau interviuri, dar fac aceasta concesie pentru Alin”. Si lectia de modestie continua. „Insa, ne face placere sa afle lumea despre performantele oamenilor de rand. Banii nu ne scot afara din casa, dar avem o alta scara a valorilor. Nu suntem vip-uri…”, conchide doamna Ionelia Moldoveanu, o mama si o soacra fericita, dar rezervata.

Puterea de a te interioriza
A venit insa momentul decaderii unui mit. Daca Alin declara la Londra ca nu este un tip emotiv si ca isi calculeaza foarte bine reactiile, familia sa ne dezvaluie latura ascunsa a proaspatului campion. Crina: „Sotul meu e tot timpul emotionat, dar se stapaneste. Nu-i place sa arate acest lucru…”. Ionelia Moldoveanu: „Ca orice om, Alin traieste intens, dar are taria de a nu se exterioriza. Nu stiu daca vorbim despre o calitate sau despre un scut, depinde de conjunctura…”. In schimb, Alin nu doreste sa comenteze acest aspect, insa recunoaste ca felul sau realist de a privi lucrurile il impiedica sa aiba chiar si… superstitii. „Daca esti pregatit, n-ai nevoie de asa ceva”, suna replica sa.

Crina vrea o fetita, Alin isi doreste un baietel
Alin si cei dragi lui nu fac un secret din viitorul „obiectiv” al familiei Moldoveanu: familia trebuie sa se inmulteasca, poate chiar anul viitor, cu inca un nou membru. Sau… „doar” cu unul? Crina rade: „Eu vreau sa avem o fetita, Alin isi doreste un baiat. De ce sa nu fie insa doi si amandoi sa aleaga cariere in sport?! Dar in niciun caz sa nu faca tir de performanta, pentru ca ar urma sa stea in cantonamente tot anul… Acesta este regimul de pregatire. Cel putin in ultima perioada, Alin a stat acasa doar doua sau trei zile pe luna. De luni pana sambata, sotul meu era ori in pregatiri, ori in concursuri. Uneori nu ne vedeam nici macar duminica… Acest mod de viata te solicita enorm din punct de vedere psihic. Chiar daca va aparea un copil in viata noastra ne vom descurca impreuna, asa cum am facut-o si pana acum”. Afland cele spuse de sotia sa, Alin zambeste si el, hatru: „Probabil e asa cum spune Crina… Eu sunt un om ascultator si n-o contrazic…”. Si totusi, pedalam pe ideea viitorului copil al familiei Moldoveanu. Ca in sport… fortam un „pronostic”, dar doamna Ionelia Moldoveanu ne ofera o alta doza de intelepciune materna: „Aici depinde de Dumnezeu. Cati copii vor avea, cand se vor naste, toate se intampla cum vrea Dumnezeu, nu cum isi doreste omul. Sa fie ce o fi, dar sa fie un copil dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu!”. Aici, se cuvine o precizare: doamna Moldoveanu marturiseste ca fiul sau este „crescut intr-un spirit profund religios, dar din pacate nu este si un practicant, pentru ca timpul ii permite rareori sa mearga la biserica”…

Campionul nu suporta aglomeratia… de la bloc
Alin este, de profesie, politist, iar intr-un recent interviu marturisea ca traieste din salariul mediu pe economie. Titlul olimpic poate reprezenta un moment de rascruce in viata oricarui om, asa ca, firesc, ne punem intrebarea cum se va schimba viata familiei Moldoveanu dupa episodul Londra. Exista un miraj al Bucurestiului si stim cu totii foarte bine ca, de cele mai multe ori, campionii sau sportivii retrasi (ceea ce nu este insa cazul lui Alin, care se pregateste deja pentru Mondialele de la Rio de Janeiro) prefera sa se mute in Capitala. Doamna Ionelia Moldoveanu neaga insa aceasta posibilitate: „Nu suntem oamenii banului, dar nici fara el nu putem trai. Faptul ca a scris o pagina de istorie cantareste mai mult decat orice pentru fiul meu si nu va asteptati sa-si schimbe viata acum. De altfel, in repetate randuri, Alin a refuzat cu desavarsire Bucurestiul!”. Crina completeaza: „In niciun caz, indiferent de orice propunere, nu vom pleca din Focsani. In plus, lui Alin nici nu-i place aglomeratia. Vreau sa va spun ca din acest motiv nici macar nu locuim la bloc, ci intr-o casa cu curte…”.

De la alergari la antrenamentul mental
Stim multe despre modul de pregatire al fotbalistilor, al gimnastilor sau al handbalistilor. Tirul a ramas, inca, o necunoscuta pentru cei mai multi dintre „profani”, mai ales din pricina slabei mediatizari. Alin povesteste: „Numarul si intensitatea antrenamentelor se stabilesc in functie de perioade si implica mai multe aspecte, de la trageri la pregatirea fizica (bazata in mare parte pe alergari) si la pregatirea psihologica”, iar de la mama sa aflam ca sportivul nostru isi cumpara armele din Germania, „in functie de fondurile disponibile, puse la dispozitie de Federatie”. Nu exista sponsori particulari in acest sport si asa cum ne precizeaza si Crina Moldoveanu, „totul, de la ghete la costumul de concurs, sunt asigurate de Federatia Romana de Tir”.
Este, oare, Alin George Moldoveanu un tanar atipic? Raspunsul vine chiar din partea sa: „Sigur, fara sacrificii nu poti face nimic in viata, dar asta poate parea un sablon. Spuneam despre mine ca imi place sa ma izolez, dar nu pot s-o fac tot timpul. Uite, chiar si acum, in discutia noastra, sunt dispus sa vorbim despre viata mea. In aceasta perioada trebuie sa fac declaratii, sa vorbesc cu oamenii, pentru ca asa este normal si civilizat. Nici macar in Satul Olimpic n-am legat cine stie ce prietenii. Pe multi dintre colegii de delegatie nu-i cunosteam, am dat mana abia la Londra. Apoi, fiecare a mers pe drumul sau. Dupa ce am castigat medalia de aur nu s-a organizat o petrecere in cinstea mea, doar baietii de la polo m-au intampinat, in stilul lor jovial”. Aici, mama campionului ne ofera noi „exclusivitati”. „De la varsta de 13 ani, Alin s-a antrenat timp de 13 ore, zilnic. Iar in restul timpului a invatat. A fost un copil care n-a avut timp sa se joace in curtea blocului si a trecut peste lipsa bucuriilor copilariei, fiind extrem de ambitios. Si-a cladit obiective in viata pe care nu le poti realiza pierzand timpul”.

Medicamentele care au uitat sa vina
Mentionam anterior faptul ca Alin nu se va retrage, dupa modelul altora, odata ce s-a aflat cu sacii in caruta. De asemenea, precizam ca tanarul este fascinat de tainele psihologiei. Cum va decurge viitorul sau, din ambele puncte de vedere, ne-a fost dat sa aflam tot de la Alin, dar si de la cei dragi lui. „Imi place psihologia, dar a preda aceasta «materie» la scoala implica deja prea multe. M-am straduit sa inteleg anumite sensuri pentru mine, nu am pretentii ca as putea sa le impartasesc si altora”, spune campionul, iar sotia sa adauga: „Sotului meu ii place prea mult tirul si nu s-ar lasa de sport pentru nimic in lume”. Ca de obicei, ultimul cuvant ii apartine mamei lui Alin: „Atata timp cat sanatatea ii va permite, el va practica tirul. Aici insa ne aflam in fata unei probleme. In Romania, calitatea umana, pregatirea unui atlet, preventia asupra unor afectiuni de natura medicala nu intereseaza pe nimeni decat pe moment. Apoi, totul se uita. Nu trebuie insa omis ca asemenea performante se obtin cu sacrificii maxime si printr-o vointa de fier”.
Iata-ne, asadar, in fata unui subiect sensibil, grija autoritatilor si chiar a forurilor sportive fata de performeri. Si pentru ca Alin a refuzat elegant discutia (mai ales ca la Londra a fost antrenat si sustinut din toate punctele de vedere de presedintele Federatiei Romane de Tir, fostul campion olimpic Sorin Babii) amanam acest subiect spinos pentru revenirea delegatiei de la Londra. Cu toate acestea, Crina Moldoveanu nu se sfieste sa puna degetul pe rana: „In spatele medaliei se ascunde multa munca si sustinerea lasa de dorit. Din pacate, chiar si Federatia trebuia sa-l ajute pe Alin cu o serie de medicamente sustinatoare pentru efort si cu un program de masaje impotriva durerilor de spate, dar la un moment dat nu s-a mai interesat nimeni de acest subiect”.
Poate parea surprinzator pentru multi, dar idolul lui Alin Moldoveanu nu este Iosif Sarbu, primul campion olimpic din istoria Romaniei, focsaneanul fiind impresionat de un alt tragator: nordicul Ragnar Skanaker. „Nu am un idol, iar aceste lucruri se interpreteaza si de aici se nasc legendele. M-a impresionat suedezul Skanaker, un exemplu de longevitate, care la aproape 70 de ani a tras in finala Cupei Mondiale”, incheie campionul olimpic.

Prietenie si nationalism
Alin George Moldoveanu este un campion atipic pentru Romania care, prin felul sau de a fi, darama barierele. Mai mult, ii inspira si pe cei din jurul sau inspre reflectia fata de noi insine. Imediat dupa ce a cucerit aurul la Londra, tragatorul nostru a intrat sub tirul… bliturilor si a cunoscut presiunea jurnalistilor.
Nu-i place ipostaza de vedeta, dar nu refuza pe nimeni. Isi respecta meseria, astfel respecta meseria tuturor si, involuntar, povestea sa „lucreaza” precum un catalizator si asupra noastra, cei care nu-l cunosteam, dar dupa triumful sau ne-am inghesuit sa apucam o farama din cununa sa cu lauri. Semnatarul acestor randuri s-a aflat departe atat de vulcanul londonez, cat si de Focsani, orasul in care locuieste familia lui Alin. Realizarea unui reportaj sau a unui cover-story cu eroul nostru parea, asadar, imposibila. Chiar daca este de notorietate concurenta din presa, sprintul dupa informatie, secretomania si chiar placerea de a „pune bete in roate” confratilor, iar colegialitatea se manifesta doar in cadrul prieteniilor si a ajutorului reciproc, am redescoperit camaraderia. Primul caruia ii multumesc este colegul Andrei Nourescu, de la Dolce Sport. Prezent la JO, cu tot arsenalul de date, Andrei n-a ezitat sa-mi ofere mobilul oficial al lui Alin Moldoveanu. Apoi, cautand pe internet, am purtat o discutie cu colegul Dan Chiriac, de la Jurnalul de Vrancea. Nu-l cunosteam, dar nici el nu a ezitat sa ma ajute, oferindu-mi contactele familiei campionului nostru. Poate ca si aceasta este o reactie atipica, asa cum atipic este si Alin Moldoveanu, un sportiv serios, care n-a auzit de „bambuisme” si care isi poarta cu sfiala medalia de aur, de teama „sa n-o zgarie”. Bucuria unui campion este atat de rara, dar ea ne uneste pe toti. Daca prin Alin Moldoveanu am redescoperit notiunea de „performer”, prin noi insine am reinventat prietenia, camaraderia din presa romaneasca. Acesta este adevaratul nationalism, al prieteniei, al constructiei impreuna.