In mentalul colectiv, desi „detine“ multi specialisti, BNR se identifica, in primul rind, cu guvernatorul Mugur Isarescu. Considerat vector de imagine al Bancii Nationale, consilierul Adrian Vasilescu stie mai bine ca oricine ce inseamna valoarea banului. Fiecare discutie cu Adrian Vasilescu este o lectie pentru cine are urechi sa asculte, in prezenta unui asemenea om orice jurnalist simtindu-se ca inaintea unuia dintre cele mai grele examene. Cei 50 de ani de activitate jurnalistica, apoi cursurile universitare tinute la ASE, Universitatea Bucuresti ori la Scoala Superioara de Jurnalism si-au spus cuvintul: folosind cuvinte simple, Vasilescu spune lucrurilor pe nume, in asa fel incit sa le inteleaga aproape oricine. Apropiat de noua generatie, consilierul BNR isi iubeste sotia ca la inceput, are un fiu stomatolog si un nepotel, in clasa I, pe care, de asemenea, ii iubeste. Ii place sa calatoreasca, singurul sau „business“ fiind… scrisul: carti, comentarii in ziare si reviste. Cu modestie, adauga: „Am publicat, recent, o noua carte, cititorii pot spune daca e buna“. In continuare vom incerca sa-l „citim“ mai bine…

Coleg de redactie cu Ion Cristoiu, invatacel al unor colaboratori ca Zaharia Stancu, Sadoveanu, Moisil, Nenitescu
Cind ati inceput sa cochetati cu jurnalismul?
Am inceput jurnalistica inca din timpul studentiei, in ’62, la Scinteia tineretului. Era o redactie burdusita de creiere. Citiva mari scriitori, intre care Fanus Neagu, Baiesu, Mazilu, isi incepeau acolo cariera jurnalistica. Printre colaboratori se numarau si academicienii Moisil, Nenitescu, Miron Nicolescu sau scriitori celebri ca Mihail Sadoveanu si Zaharia Stancu. Redactia in ansamblu avea o compozitie interesanta.

Jurnalismul specializat este unul dintre cele mai pretentioase tipuri de jurnalism. Cu atit mai mult cel economic... Ati ales sa faceti jurnalism economic din prima clipa?
Nu. Pe vremea aceea domina in presa ideea jurnalistului total. Specializarile au inceput mult mai tirziu. Sigur ca si atunci redactia era impartita in sectii de specialitate, se scriau analize politice si economice, dar si cronici culturale, de carte, de film, de teatru. Am cochetat si eu cu ideea jurnalistului total, in timp ce ma angajasem in marea batalie pentru reportaj. Mai tirziu s-a dovedit ca aceasta conceptie nu era fericita. A venit nevoia de specializare, nu dintr-odata, ci treptat. Astfel de idei nu veneau nici la comanda, nici printr-o pocnitura din bici. Era nevoie de ani intregi: aparea ideea, apoi preocuparea pentru a pune ideea in practica si, in sfirsit, incepeau sa se contureze specializarile.

Cu ce jurnalisti ati avut placerea sa colaborati in trecut?
La Scinteia tineretului am fost coleg cu Ion Cristoiu, cu Mihai Coman, astazi decanul Facultatii de Jurnalism si Comunicare de la Universitatea Bucuresti, cu profesorul Costi Stan, cu scriitorul Dan Fruntelata, cu Horia Alexandrescu, cu Dan Dumitrescu. Cu ultimii doi am fost coleg si la Curierul National, alaturi de Ralu Filip, de Marius Tuca… si lista nu se sfirseste aici...

Este adevarat ca, inainte de 1989, existau liste de cuvinte interzise, care ingradeau oarecum libertatea de exprimare in scris?
Nu era chiar asa. Veneau, intr-adevar, anumite directive, unele ridicole. De pilda, venea de la Sectia de presa a Comitetului Central al Partidului o lista de cuvinte care sa nu se foloseasca… Au fost vremuri in care „cibernetica“ era un cuvint ce nu putea fi folosit. Sau nu puteai sa scrii despre o singura carte, trebuia sa analizezi cel putin doua. Cum nu puteai sa scrii despre un singur actor, muncitor, inginer… Era obligatoriu sa scrii despre cel putin doi. Ca sa evitam „individualismul“.

Cum vi se par jurnalistii de astazi, comparativ cu oamenii pasionati de care aminteati?
Sint si astazi jurnalisti pasionati. Daca ma refer la domeniul economic, pot spune ca s-a format o clasa a jurnalistilor economici, greu, dar pina la urma s-a inchegat si e bine ca exista. Ei sint imprastiati la ziare, posturi de radio, televiziuni. Astazi presa trece prin momente grele, foarte multe ziare au disparut sau au ramas doar pe online, dar clasa ziaristilor economici e un activ ce ar trebui ocrotit.

Pentru jurnalistica si pentru carte, un rol important il vor avea din nou cartea scrisa si ziarul tiparit
Ce parere aveti despre „schimbarea la fata“ a mass-mediei romanesti?
In afara unor ziare care au trecut de pe print pe online, au aparut si unele doar pe online. Sigur ca acesta e mai mult decit o moda, e o preocupare vibranta. Foarte multi tineri s-au dez-obisnuit sa mai citeasca pe hirtie si citesc numai pe ecran. Parerea mea este ca lucrurile nu vor merge asa. Se vor schimba multe. Sa va dau un singur exemplu: unul dintre fondatorii informaticii, Bill Gates, isi obliga copiii sa nu stea mai mult de o jumatate de ora in fata ecranului calculatorului. Foarte multi parinti din toata lumea, mai putin de la noi, incep sa le interzica propriilor copii sa mai petreaca ore intregi in fata televizorului si a calculatorului. Contactul cu ecranul nu este unul dintre ­cele mai sanatoase. Eu cred ca internetul are in continuare un viitor mare, dar pentru jurnalistica si pentru carte un rol important il vor avea din nou cartea scrisa si ziarul tiparit.

Credeti ca digitalul, in toate formele sale, va reusi sa se impuna, indiferent ce se intimpla in jur?
Sigur, sint foarte multe forme noi, dar unele se vor dovedi a fi trecatoare. Ginditi-va la un singur lucru: la un moment dat, s-a crezut ca poate fi inlocuit cu un computer si profesorul din clasa. Cumplit! S-a vazut insa ca, in primul rind, elevului ii lipseste feedbackul cel mai important: ochii profesorului care il privesc, il admira, il admonesteaza. Acest feedback este de neinlocuit in dialogul profesor-elev. Cind a aparut computerul in locul profesorului, feedbackul a disparut, iar elevii si-au pierdut interesul. Pina la urma s-a renuntat la aceasta idee nastrusnica de a pune in clasa o masinarie in loc de profesor.

BNR este o scoala: aici se cerceteaza, aici se invata
Cum ati ajuns la BNR? Il stiati dinainte pe Mugur Isarescu?
Nu, nu-l cunosteam. L-am cunoscut dupa ce a devenit guvernator al BNR. I-am luat citeva interviuri, iar in ’96 m-a invitat sa-i fiu colaborator.

Aveti 15 ani de cind sinteti angajat al BNR… Ati reusit sa va imprieteniti cu Mugur Isarescu sau nu s-a depasit niciodata linia profesionala de colaborare?
Sigur, Mugur Isarescu este guvernator, eu sint consilier, dar relatiile noastre sint foarte apropiate. In general, la BNR este o atmosfera de lucru cordiala si civilizata.

BNR se bucura de o mare incredere in rindul populatiei… Cum se explica aceasta?
Aici lucreaza o echipa care transmite incredere. O echipa care s-a format in timp si care a ramas - guvernator, viceguvernatori, ceilalti membri ai Consiliului de Administratie al BNR, directori, consilieri, experti; oameni foarte bine prega­titi, cu doctorate in tara si in strai­natate, cu preocupari pentru studiu si pentru cercetare. BNR este si o scoala, pentru ca aici se cerceteaza, aici se invata. In acelasi timp, BNR este o institutie care indeplineste toate functiile bancii centrale.

Legende si adevaruri
La un moment dat, cind s-au facut sapaturile in Centrul Vechi al Bucurestiului, unde este situata si BNR, s-a spus ca muncitorii au ajuns la tezaurul Romaniei. Chiar asa de simplu sa fie sa ajungi la tezaur?
Ei, e doar o legenda! Tezaurul BNR ­este departe de strada Lipscani, unde s-au facut sapaturile. Chiar foarte departe. Cineva cu imaginatie a gindit asa ceva, povestea a placut si s-a raspindit repede.

Au existat zvonuri potrivit carora s-au incercat atacuri concertate la adresa monedei nationale. Ce este adevarat si ce nu in legatura cu acest incident?
Unul singur a fost. In toamna lui 2008, cind a inceput criza. Atunci erau foarte multe institutii financiare mari care credeau ca in criza poti da lovituri puternice si au incercat o lovitura asupra leului. N-a iesit - si de atunci nu s-a mai repetat.

N-a iesit pentru ca BNR a primit informatii din timp sau pentru ca au avut „doritorii“ ghinion?
N-a iesit pentru ca sistemul de aparare de la BNR a fost foarte bun...

Despre criza, lacomie si nesabuinta, de la Ana Pauker la Dominique Strauss-Kahn
Anul acesta a fost unul de cumpana pentru economia romaneasca. Cum credeti ca ne vom descurca anul viitor?
Nu pot face previziuni, pentru ca nu depinde de noi, romanii. Ce ni s-ar putea intimpla nu va mai fi din vina noastra, ci din cauza turbulentelor externe. Daca se agraveaza criza pe plan mondial, in America, in vestul Europei, noi nu avem cum sa fim ocoliti.

La un moment dat, dvs. ati spus ca aceasta criza a pornit de la prea multa lacomie si nesabuinta. Asa sa fie?
Sa va dau un exemplu, in termeni foarte usor de inteles… Eu am facut liceul la Buzau. Un nod de cale ferata. Toate drumurile de la Bucuresti la Moscova treceau pe acolo. Cu trenurile acelea calatoreau foarte multi sefi ai timpului, oameni din conducerea partidului, care se duceau la Moscova. Desigur, chemati. De fiecare data, pe noi, elevii de la Liceul „Hasdeu“, ne scoteau sa mergem la gara sa-i in­tim­pinam. Intr-o zi, din tren a coborit Ana Pauker. Tin minte ca i s-a intins un covor rosu. Dintr-odata, in gara, am auzit un murmur: „Are ciorapi de sticla!… Are ciorapi de sticla…“. Noi, copiii, am plecat de acolo crezind ca intr-adevar avea ciorapi de sticla… A doua zi, m-am prezentat la laboratorul de stiinte naturale, la profesorul Olaru, un dascal caruia, atunci cind doreai sa afli ceva, puteai sa-i bati la usa cu toata increderea. Am batut, asadar, la usa lui, am intrat si l-am intrebat: „Domnule profesor, ce inseamna ciorapi de sticla?“. A ris. Apoi mi-a explicat: „Mai baiete, am auzit si eu nastrusnicia asta. Numai ca nu erau din sticla, erau ciorapi din fire sintetice. Erau ca de sticla. De unde atita matase pentru atitea doamne din lumea asta care vor sa poarte ciorapi fini? S-a trecut de la matase la fire sintetice“. Acesta a fost inceputul: fibrele sintetice. Le-am imbracat apoi cind am mers la facultate. Noi le spuneam camasi de nylon. Erau frumoase si elegante, de un alb stralucitor si se spalau usor, lucru important mai ales in studentie, cind ne spalam singuri camasile. Mult mai tirziu, am aflat cit de nocive erau… A urmat apoi mincarea sintetica, si mai nociva. Pina la urma s-a ajuns chiar si la bani sintetici. De ce s-a ajuns aici? Pentru ca nu mai ajungeau: nici mincarea, nici imbracamintea, nici banii pentru atita amar de lume. Malthus spusese, cu doi ani inainte de a intra in secolul al XIX-lea, la 1798: „La banchetul naturii nu mai e nici un loc“. Atunci, pe lume inca nu erau inca un miliard de suflete... Anul acesta s-a ajuns la sapte miliarde de suflete… De unde hrana, im­braca­minte, bani pentru atita omenire?! Sinteza chimica s-a dovedit a fi o solutie. Daca e o solutie buna sau rea, numai timpul o va arata.

Acum tabloul cu lacomia si nesabuinta pare ceva mai clar…
Nu, nu este clar, nu aici se manifesta lacomia. Americanii au facut un film ­care arata exact cum este cu lacomia, Inside Job, un film in care apare urmatoarea expresie a fostului director al FMI, Strauss-Kahn: „Participam la o receptie cu secretarul trezoreriei (n. red. - Henry Paulson, secretarul trezoreriei americane). Erau acolo mai multi bancheri si unul dintre ei i-a spus secretarului trezoreriei: <Domnule, faceti-ne reguli, pentru ca noi sintem lacomi>. Ei bine, ideea din film este urmatoarea: cind au vazut „alchimistii financiari“ ca se pot face bani din nimic, nu i-a mai putut opri.

Dragostea e la fel de vie si acum
Cum v-ati cunoscut sotia? Cum au fost inceputurile?
Se intimpla acum patru decenii. Ne-am cunoscut pe un culoar, la Casa Scinteii. Ea lucra la Romania libera, eu la Scinteia tineretului. E un subiect de-spre care nu vorbesc in public.

A fost dragoste la prima vedere sau erati deja prieteni?
Posibil sa fi fost si dragoste la prima vedere, dar cert este ca dragostea e la fel de vie si acum. Si asa va fi cit vom trai.

Ce pasiuni are Adrian Vasilescu?
In primul rind, as vrea sa va spun ca eu nu sint nicidecum un personaj monden. In afara treburilor mele de zi cu zi, imi place foarte mult sa calatoresc. Din pacate, acum calatoresc foarte putin. Cit am fost jurnalist am fost plecat foarte mult, in tara si in lume.

Unde v-ar fi placut sa traiti daca nu va nasteati in Romania?
Nu stiu ce sa raspund. Fiecare plecare in strainatate imi producea o emotie puternica, dar imediat ce ajungeam intr-o tara incepeam sa numar zilele pina la intoarcerea acasa. Acum insa, privind inapoi, imi dau seama cit de mult am invatat. Fiecare calatorie era inca o scoala absolvita.

Sot, tata si bunic
Despre Adrian Vasilescu, omul, nu stim mai nimic… Aveti copii, nepoti?
Da, am un fiu, care este medic stomatolog, si un nepotel, Matei, de sapte ani, care a intrat in toamna la scoala.

Fiul dvs., Mihai, este stomatolog. De cind lucreaza, mai mergeti la alt stomatolog?
Este un medic foarte bun. Are o mina teribila. Dar, cind eu sau sotia mea mergem la el, la cabinet, pentru ca doar acolo mergem, apeleaza la un coleg. Nu poate sa lucreze. Stiu ca fiul meu este un foarte bun profesionist, dar cred ca ii ­este mai greu cu parintii lui. E aproape o regula in relatia medic-familie.

Cum vi se pare ca se descurca nepotelul Matei la scoala? Este la o scoala de stat?
Da. E la o scoala din sistemul public si invata foarte bine. Sper sa continue tot asa. Are si o invatatoare foarte buna.

A simtit criza pe propria-i piele...
Locuiti la bloc?
Da.

De citi ani?
De cind am terminat facultatea. Am locuit in mai multe apartamente, in mai multe blocuri, dupa imprejurari…

Cum e viata la bloc? Aveti vecini rau-platnici din cauza carora s-a oprit caldura sau apa calda?
Locuiesc intr-un bloc vechi, cu sapte etaje, construit inainte de ’89. Se opresc si apa, si caldura, si electricitatea, dar nu din vina noastra. Intotdeauna reteaua e de vina. Reteaua publica.

Cit va costa intretinerea iarna?
Mult. Factura este destul de usturatoare.

Chiar si pentru dvs.?
Sint si eu un salariat, nu sint vreun bancher.

Nu va intreb cit este salariul dvs., pentru ca nu mi-ati raspunde… Totusi, v-a afectat taierea salariilor?
Salariul e confidential; asa este regula in toate bancile centrale. Deci si la BNR. Da, si la BNR s-au taiat salariile.
Normal ca m-a afectat. Cum sa nu ma afecteze?

Sinteti cunoscut ca un fin consumator de opera, opereta, teatru si film. Cum se impaca economia cu artele?
Nu stiu daca sint un fin consumator, dar imi place sa merg la teatru, la expozitii. Dar nu ajung de cite ori mi-as dori. Am o viata profesionala destul de incarcata… Sotia mea este, intr-adevar, un consumator fin de arta. Si un critic prin vocatie. Intotdeauna, cind sintem impreuna, ea iese in evidenta.

Legaturi de rudenie ­cu taranistul Ion Diaconescu
Sotia dvs. este nepoata lui Ion Diaconescu?
Da. Mama sotiei mele si Ion Diaconescu au fost veri. Familia lui Ion Diaconescu a avut de suferit de pe urma sistemului comunist, din motive politice.

A avut de suferit si familia sotiei dvs.?
Din cauza lui, nu. Ion Diaconescu iesise din inchisoare inca din 1964. Din alte cauze, da. Pe mama sotiei, care a fost profesoara de limba romana, n-au primit-o in partid, desi avea recoman­dari foarte bune. Era nascuta in Ludesti-Dim­bovita si facea parte dintr-o familie de preoti si invatatori taranisti. Un unchi al soacrei mele si bunicul ei fusesera senatori taranisti. Tatal soacrei mele fusese deputat liberal. El a avut necazuri: la un moment dat a fost nevoit sa-si ingroape jurnalul personal, pentru ca mereu avea parte de perchezitii.

Cind l-ati vazut ultima data pe Ion Diaconescu?
Pe catafalc, la inmormintare…

Singurul business: scrisul
Recent ati lansat o carte… Cum a fost receptata de public?
Am publicat, la Editura Curtea Veche, o carte intitulata Biletul de iesire din criza. Cartea a fost lansata in cadrul Tirgului Gaudeamus. Tot ce a existat la tirg s-a vindut. Cartea a ajuns acum si in librarii, iar cititorii vor fi aceia care vor decide cit este de interesanta…

Care a fost precedenta?
Volumul lansat anterior a marcat sfirsitul unei epoci. Titlul: Cum sa mus­cam azi din piinea zilei de miine. ­De­scriam un sfirsit de epoca dominat de preocupari pentru bunastarea pe datorie. Actuala carte descrie inceputul unei noi epoci, in care noua normalitate e dominata de bani mai putini si mai scumpi si, in general, de austeritate.