Scriitorul Fanus Neagu a murit
    POZA:
 
 

Scriitorul Fanus Neagu a murit

Din data: 24 Mai 2011 ora : 09:11:04
"Astazi, eu vorbesc despre Adrian Paunescu, maine, va vorbi altul despre mine!", spunea Fanus Neagu in noiembrie 2010, la inmormantarea lui Adrian Paunescu. Marti dimineata, in jurul orei 3.30, scriitorul si dramaturgul s-a stins din viata la Spitalul Elias din Capitala, la varsta de 79 de ani, dupa o indelunga suferinta. Avea cancer la prostata in faza terminala, cu multiple metastaze. De altfel, ultimele luni din viata si le-a petrecut in spital.
Fanus Neagu s-a nascut pe 5 aprilie 1932, in Gradistea-de-Sus, judetul Braila, si a fost povestitor, memorialist, nuvelist, romancier si dramaturg. A studiat primii cinci ani de scoala primara in satul natal, continuandu-si studiile, intre anii 1944-1948, la Liceul Militar din Iasi. A urmat apoi scoala Pedagogica nr. 2 din Bucuresti, iar in 1952 a devenit cursant al scolii de literatura "Mihai Eminescu", pana in anul 1953, fiind coleg de generatie cu Nicolae Labis, Radu Cosasu etc. Intre anii 1954 si 1957 a urmat cursurile Facultatii de Filologie din Bucuresti, dar nu si-a incheiat studiile. In anul 1954 debuteaza cu povestirea "Dusman cu lumea", in revista Tanarul scriitor, iar in anul 1960 are loc debutul editorial, cu volumul de povestiri "Ningea in Baragan", retiparit in 1964 sub titlul "Cantonul parasit", noteaza Mediafax. In anul 1960 publica "Somn de la amiaza", iar in 1962, "Dincolo de nisipuri", in anul 1967 publica "Vara buimaca", iar piesa "Scoica de lemn" este pusa in scena la Teatrul Nottara din Bucuresti. Publica ulterior, in anul 1979, "Cartea cu prieteni", in anul 1981 - "Insomnii de matase", in anul 1985 - "A doua carte cu prieteni". In anul 1985 i se joaca piesele "Echipa de zgomote", la Teatrul Majestic, si "Olelie", la Teatrul National din Bucuresti. Printre volumele pe care le-a scris se mai numara "Intamplari aiurea si calatorii oranj" (publicistica), romanul "Scaunul singuratatii", nuvelele "Dincolo de nisipuri", iar in anul 1993 se pune pe scena la Teatrul National din Bucuresti si la Teatrul National din Timisoara piesa "Casa de la Miezul Noptii sau Paiata soseste la timp". A primit, printre altele, premiul Uniunii Scriitorilor din Romania, pentru volumele "Cantonul parasit", "Frumosii nebuni ai marilor orase", "Echipa de zgomote", "Casa de la Miezul Noptii sau Paiata soseste la timp". In perioada decembrie 1993 - 1996, Fanus Neagu a fost director al Teatrului National din Bucuresti.
de Maia Popescu - 1586 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi