ReVIsta Presei: Capricii de sfarsit de toamna in lumea mondena...
    POZA:
 
 

ReVIsta Presei: Capricii de sfarsit de toamna in lumea mondena...

Din data: 18 Noiembrie 2013 ora : 07:42:24
Premiul luat de Alexandra Dariescu in Marea Britanie, campania inedita lansata de cantareata Alexandra Stan, dar si deciziile categorice ale Simonei Halep si Tinei Turner au fost doar cateva dintre evenimentele cele mai interesante in care au fost implicate personalitatile de la noi si din strainatate.
Descoperiti si alte evenimente interesante din viata personalitatilor in randurile de mai jos.

Saptamana culturala:
Mircea Diaconu isi lanseaza luna aceasta primul roman
In cadrul Targului de Carte Gaudeamus 2013, actorul Mircea Diaconu isi va lansa primul roman,"La noi, cand vine iarna", scrie Adevarul.ro. Personajul central al operei lui Mircea Diaconu este un pusti, care locuieste intr-un sat din perioada obsedantului deceniu, ce devine naratorul-personaj al unui roman, iar tragismul epocii este anulat de situatiile comice create de naivitatea perspectivei acestuia. Fiorul primei iubiri pentru o fetita din vecini infloreste intre castele imaginare si aventuri in natura, locul in care traieste este un colt de paradis, iar lucruri marunte, precum o pijama noua, pantalonii largi „de oameni mari” sau bomboanele fondante, sint cele mai mari bucurii ale vietii. Totul se schimba insa cand tatalui i se insceneaza o infractiune, iar baietelul, fratele mai mare si mama lor devin persoane indezirabile.
Volumul editat de Polirom va fi lansat, duminica, 24 noiembrie, de ora 13.00. La lansarea moderata de Lucian Dan Teodorovici vor participa, pe langa autorul cartii, Bianca Burta-Cernat si Ovidiu Simonca.

Alexandra Dariescu, singura romanca premiata la Women of the Future Awards
Pianista de origine romana Alexandra Dariescu se numara printre castigatoarele editiei din acest an a Women of the Future Awards, o competitie nationala desfasurata anual in Marea Britanie, care premiaza cele mai talentate femei tinere, ce reprezinta un model pentru generatiile viitoare, informeaza Mediafax. In cadrul ceremoniei de decernare a premiilor care a avut loc miercurea trecuta, la Londra, Alexandra Dariescu a fost desemnata castigatoarea sectiunii Art and Culture, fiind singurul artist nominalizat anul acesta din afara Marii Britanii.
Alexandra Dariescu a devenit in vara acestui an, la numai 27 de ani, prima pianista din Romania care a urcat pe scena Royal Albert Hall, pentru a concerta alaturi de Orchestra Filarmonicii Regale din Londra, la eveniment fiind prezenti si membri ai Casei regale a Romaniei.

Alex Stefanescu: „Cea mai mare dorinta a mea era ca Dumnezeu sa ia Romania cu totul si s-o mute cat mai departe de URSS”
Alex Stefanescu, critic literar cu un umor caruia ii rezisti cu greu, un profesionist si un om pe care nu ai cum sa nu-l indragesti, a vorbit pentru adevarul.ro despre prima intalnire cu bunicul sau, in adolescenta, despre probleme cu Securitatea din cauza unui pamflet, dar si despre Nichita Stanescu si obiceiurile sale...

„Pe bunicul dumneavoastra l-ati cunoscut, in adolescenta, peste Prut. Cum s-a intamplat?
Cu tatal sau, inainte de admiterea la facultate Tatal meu, in momentul cand s-a stabilit ca o parte din nordul tarii trece la rusi, conform pactului Ribbentrop-Molotov, facea armata la Marina, pe un vas fluvial, pe Dunare. Comandantul l-a chemat si i-a spus: „Din acest moment, Herta ramane la URSS. Mai e o perioada de gratie de trei zile, in care care poti sa hotarasti daca ramai acolo sau in Romania“. „Raman in Romania, pentru ca Romania este tara mea si cu timpul o sa incerc sa-mi aduc si parintii.“ Prin scrisori erau cenzurate, cu mare greutate, au stabilit o legatura. Tata s-a inteles cu bunicul meu sa vina intr-o anumita localitate pe malul stang al Prutului, iar tata sa vina pe partea romaneasca, sa se vada peste rau, asistati de graniceri. Granicerii din Republica Moldova erau foarte amenintatori, erau cu armele indreptate asupra batranului. Tatal meu gasise mai multa ingaduinta la granicerii romani si m-a luat si pe mine. Cu mine de mana, a aparut in fata tatalui lui, care era la o distanta foarte mare. Au povestit, in cateva fraze, ce face fiecare, cum o duce. Tata plangea. Batranul mi-a zis mie: „S-ajungi sa conduci tara, sa faci ceva pentru ca pamantul asta sa se intoarca la Romania!“. Mai impresionant este ce mi-a povestit Grigore Vieru: biserica din satul unde era el nascut fusese transformata de sovietici intr-un depozit de materiale. Nu mai aveau biserica, nu mai aveau preoti. La Paste, cand voiau sa sfiinteasca pasca si cozonacul, femeile asteaptau sa bata clopotul la o biserica romaneasca de peste Prut si ridicau in vazduh bucatele, pentru ca sunetul clopotului sa le sfiinteasca. Ma mir ca va intereseaza astfel de lucruri. De obicei, vine o noua generatie care are alte preocupari
(...)
In timpul facultatii ati fost anchetat de Securitate, dat afara din UTC, pentru pamfletul „Taran si secretar“, dupa „Imparat si proletar“ al lui Eminescu.
Acea parodie a fost de unica folosinta. Am scris-o pentru un chef la caminul studentesc. Eu nu eram un luptator anticomunist, eram un tanar naiv, venit de la Suceava, care nici nu stia ca exista Securitatea. Aveam insa niste reactii de bun-simt la ceea ce vedeam in jurul meu: vedeam ca taranii o duc mult mai prost in Gospodaria Agricola Colectiva decat atunci cand lucrau individual pamantul. Apoi, am vazut ca bunica mea a fost obligata sa intre in Gospodaria Agricola Colectiva, altii au fost amenintati, batuti sau chiar omorati. Asadar, ce am facut eu n-a fost o politica anticomunista, cum mi-ar placea acum sa fi facut.
(...)
Nu i-ati spune „disidenta“?
In niciun caz. Pentru ca nu aveam constiinta opozitiei mele politice. M-am nascut in 1947, cu o luna inainte de a fi alungat Regele. Mi-am trait viata numai in interiorul comunismului. Nu aveam nici termen de comparatie. Cei care traisera si inainte de razboi se aflau intr-o situatie dramatica, fiindca puteau sa compare. Reactiile mele erau de bun-simt, nu aveau nimic subversiv. Daca m-ar fi luat cineva deoparte si mi-ar fi spus ca suntem o tara care a pierdut razboiul, ca am fost ocupati, ca trebuie sa incercam sa traim si asa, ca nu avem de ales, poate m-ar fi convins. Cea mai mare dorinta a mea era ca Dumnezeu sa ia Romania cu totul si s-o mute cat mai departe de URSS. Dar nu aveam o constiinta politica. Eram un adolescent, citeam Dostoievski, Tolstoi, eram cu gandul la univers, cu privirea dupa fetele frumoase din jurul meu.
(...)
Ce nu l-ati intrebat niciodata pe Nichita Stanescu?
L-as intreba cum suporta invidia celor din jur. Nichita Stanescu a trezit o gelozie literara cumplita intrucat succesul lui nu era un succes obisnuit. Era un succes spectaculos. Era adorat, era o admiratie mistica fata de el. El nici nu avea adresa, dormea la locuintele femeilor care-l iubeau. Parca era un zeu nordic atunci cand mergea pe strada. Chestia asta nu era usor suportata de alti poeti, care incercau sa-l minimalizeze, sa-l acuze, dar el era deasupra tuturor acestor rivalitati. Am vazut odata un film cu un print care e urmarit de inamici. Cand isi da seama ca nu mai are scapare, scoate o punga cu bani de aur si o arunca. Asa facea Nichita Stanescu: dadea tot, risipea tot. Toti banii, premiile literare, totul impartea prietenilor. Erau el si poezia pe lume, atat. Ii declara geniali pe altii, ii imbratisa, ii sarbatorea, numai ca sa fie lasat in pace.

V-a scris o poezie, „Silex“, pe care ati ars-o, la indemnul lui, ca sa ramana doar intre dumneavoastra si el. Nu va pare rau?
Nu-mi pare rau, pentru ca a ramas acest gest extraordinar de frumos. M-a intrebat: „Alex, iti place poezia?“. „Da.“ „Atunci sa-i dam foc, ca sa ramana numai a noastra!“ N-am fost unul dintre prietenii apropiati ai lui Nichita, dar am fost simpatizat de el. Am si scris o carte despre Nichita Stanescu”.
Interviul integral il puteti „savura” aici.

Ce mai fac personalitatile?
Alexandra Stan se implica in lupta impotriva violentei in familie
Alexandra Stan care, in vara acestui an, a fost agresata de managerul ei, Marcel Prodan, a lansat, martea trecuta, la Colegiul National de Arte "Dinu Lipatti" din Capitala, campania impotriva violentei in familie, intitulata "Nu bate! Mai bine canta!", informeaza gandul.info. Cantareata a declarat ca va promova mesajul campaniei si in alte licee, afirmand ca este "foarte important ca tinerii sa fie primii informati".

Mihaela Radulescu, implicata activ in ultramaratonul „No finish line”
Amabasdorii Wings for Life World Run, Mihaela Radulescu si Toma Coconea, dau startul ultramaratonului „No finish line“, ce se desfasoara la Monaco intre 19 si 24 noiembrie a.c., pentru a-i ajuta pe copiii africani, anunta adevarul.ro. Organizat anual, in scop caritabil, de catre printul Albert de Monaco, ultramaratonul inseamna sapte zile si sapte nopti de alergare, fara o linie de oprire. Fiecare participant alearga cat poate pentru o cauza nobila, iar fiecare kilometru parcurs si inregistrat pe chip inseamna un euro, banii urmand sa ajunga la micutii africani.

Dan Bittman a fost audiat intr-un dosar de coruptie al Monicai Iacob Ridzi
Dan Bittman de la Holograf a fost audiat, ca martor, in dosarul de coruptie al fostului ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, informeaza ziarulring.ro. Din spusele sale a rezultat ca artistul a fost solicitat personal de fostul demnitar pentru filmarea unui spot si sustinerea unui concert cu ocazia evenimentelor de Ziua Tineretului. La iesirea din sala de judecata, Dan Bitman a declarat ca spera ca judecatoarele din complet sa se numere intre fanele sale si a precizat ca trupa Holograf este cu toate taxele la zi. Intrebat ce a cantat la acel concert, solistul a raspuns: "Sigur s-a cantat inelul, «Ti-am dat un inel», sper sa nu se considere mita".

Alexandru Arsinel: „Daca abia la 75 de ani mi s-a reprosat ceva, inseamna ca oamenii nu au avut ce sa imi reproseze pana acum si nici nu vor avea ce de-acum incolo”
Dupa perioada neagra din viata actorului Alexandru Arsinel, acesta se reface incet, dar sigur, incercand sa uite complet si de atacurile la adresa lui venite de la reprezentantul ONG-ului, care l-a amenintat cu plangerea penala, din partea colegului de breasla Mihai Bendeac, dar si de la Radu Banciu sau Lucian Mandruta, dezvaluie ziarulring.ro. "M-am detasat de acel haos si nu imi doresc sa reintru in el. M-am eliberat de o doza de naivitate pe care am avut-o la un moment dat si ma simt deja recuperat. Nu ma mai intereseaza povestile. Pentru mine conteaza ca sambata si duminica, atunci cand am jucat, publicul m-a primit extraordinar. Mai intotdeauna la bine se raspunde cu lovituri. M-am obisnuit deja ca asta sta in firea oamenilor, aceasta doza de ipocrizie. (…) Daca abia la 75 de ani mi s-a reprosat ceva, inseamna ca oamenii nu au avut ce sa imi reproseze pana acum si nici nu vor avea ce de-acum incolo. Am fost un om care, in mare masura, o viata intreaga si-a ascuns suferintele, pe care le-a purtat cu stoicism. Nu m-am lamentat. Din toate timpurile am incercat sa fiu actorul care transmite putina speranta, asumandu-mi lucruri destul de curajoase pe care le-am spus in perioade mai dificile", a explicat directorul teatrului “Constantin Tanase”.

International:
Tina Turner renunta definitiv la cetatenia americana
Tina Turner a inceput demersurile pentru a renunta la cetatenia americana, aceasta prezentandu-se la ambasada americana din Berna in 24 octombrie pentru a semna documentele prin care renunta la cetatenia americana, dezvaluie evz.ro. Ea s-a mutat definitiv in Elvetia din 1995 si detine cetatenia acestei tari si nu are "intentia sa se intoarca pentru a locui" in aceasta tara. Tina Turner s-a casatorit in luna iulie cu partenerul ei de viata, Erwin Bach, un producator muzical german in varsta de 57 de ani, in cadrul unei ceremonii discrete, organizata pe malul Lacului Zurich, in localitatea Küsnacht.

Demis Roussos refuza sa vorbeasca cu cineva inainte de concerte
Inainte de fiecare concert, celebrul cantaret Demis Roussos are un ritual aparte, de care tine cont inainte de fiecare data: nu vorbeaste, scrie realitatea.net. Celebrul artist a declarat ca refuza sa le spuna oamenilor mai mult de cateva cuvinte, cu intentia de a-si proteja vocea, astfel incat totul sa se desfasoare „ca la carte”.

Intreaga activitate a actritei Sharon Stone premiata la Marrakech International Film Festival
Actrita americana Sharon Stone va primi un premiu pentru intreaga cariera la editia din acest an a Marrakech International Film Festival, informeaza mediafax.ro. Premiul pe care Sharon Stone urmeaza sa il primeasca la acest festival vine in completarea unor alte distinctii pe care actrita le-a primit in ultima perioada. Sharon Stone a fost recompensata de mai multi laureati ai premiului Nobel pentru pace reuniti la Varsovia cu Premiul pentru Pace (Peace Summit Award), pentru implicarea sa in lupta contra maladiei SIDA.

Saptamana sportiva:
Sergio Ramos ia in primire rolul de tata din 2014
Sergio Ramos, fundasul formatiei Real Madrid este in culmea fericirii, dezvaluie mediafax.ro. Ieri, fotbalistul  a dezvaluit lumii intregi printr-o postare pe celebra retea de socializare Twitter ca va deveni tata pentru prima oara, prezentatoarea TV Pilar Rubio fiind insarcinata.

Atletii anului 2013 sunt Usain Bolt si Shelly-Ann Fraser-Pryce
Usain Bolt si Shelly-Ann Fraser-Pryce, multipli campioni de origine jamaicana au fost desemnati atletii anului 2013, de catre Federatia Internationala de Atletism (IAAF), sambata, la Monte Carlo, informeaza ProSport.ro. Daca pentru Fraser-Pryce este prima distinctie de acest fel, Usain Bolt se afla la a cincea distinctie, el fiind desemnat atletul anului in 2008, 2009, 2011 si 2012.

Gino Iorgulescu nu renunta la functia de presedinte LPF
Dupa 17 ani in care Dumitru Dragomir a condus Liga Profesionista de Fotbal, joia trecuta, cu un scor covarsitor, 11 la 7 voturi, Gino Iorgulescu a preluat sefia Ligii Profesioniste de Fotbal, anunta onlinesport.ro. La putin timp dupa alegerea sa, el a fost chemat la DIICOT, fiind acuzat de delapidare, evaziune fiscala si spalare de bani dupa ce a transferat cinci jucatori la Poli Timisoara in 2006. Astfel, s-a pus problema demisiei sale din princina dosarului existent, o demisie pe care Iorgulescu nu o ia in considerare, cel putin nu in viitorul apropiat.

Simona Halep nu mai colaboreaza cu Adrian Marcu
Simona Halep, locul 11 in clasamentul WTA, a recunoscut vinerea trecuta ca a renuntat la colaborarea cu antrenorul Adrian Marcu, asta dupa ce in luna octombrie, Halep s-a despartit de antrenorul Andrei Mlendea, informeaza Hotnews.ro.

Care personalitati din peisajul monden national si international vor iesi in evidenta saptamana viitoare, ce evenimente merita trecute in revista, aflati din editia online a publicatiei noastre – categoria „Articole”, rubricile „ReVIsta Presei” si „De vorba cu...”.

de Redactia - 939 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi
 

Alte evenimente

Arhiva Ultima Ora