ReVIsta Presei: Vise spulberate pentru sportivii romani
    POZA:
 
 

ReVIsta Presei: Vise spulberate pentru sportivii romani

Din data: 08 Aprilie 2013 ora : 09:05:31
Esecul echipei feminine de handbal Oltchim Ramnicu Valcea in primul meci din semifinale, cel al Romaniei in cadrul Cupei Davis, dar si ratarea Monicai Niculescu, posibila prezentare a filmelor lui Corneliu Porumboiu si Nae Caranfil la Cannes 2013, povestea celui de-al doilea fiul al lui Tome Jones, precum si ameliorarea starii de sanatate a presedintelui sud-african Nelson Mandela au fost doar cateva evenimente importante ale ultimelor sapte zile.

Saptamana culturala:
Corneliu Porumboiu si Nae Caranfil si-ar putea prezenta peliculele la Cannes 2013
Corneliu Porumboiu si Nae Caranfil se numara printre regizorii care si-ar putea prezenta filmele la editia de anul acesta a Festivalului de la Cannes, care se desfasoara intre 15 si 26 mai, scrie publicatia de specialitate Cineuropa, citata de wall-street.ro. Cu sanse reale sa prinda un loc intr-o sectiune de pe Croazeta se detaseaza «Un interval de noua minute», de Corneliu Porumboiu, Romania sperand si la un loc in celelalte sectiuni de la Cannes: "Closer to the Moon", de Nae Caranfil, "Lupu", de Bogdan Mustata, "Evadarea", de Andrei Gruzsniczki, si "Roxanne", de Valentin Hotea.

Dan Chiorean a obtinut premiul pentru Cel mai bun actor la Vilnius
Actorul clujean Dan Chiorean a obtinut premiul pentru Cel mai bun actor la Festivalul International de Film din Vilnius, capitala Lituaniei. Potrivit juriului, actorul a facut un rol de exceptie in pelicula Rocker, semnata de Marian Crisan. Filmul prezinta viata unui tata, interpretat de Dan Chiorean, care incearca din rasputeri sa-si ajute fiul, membru al unei trupe rock de garaj, sa scape de dependenta de droguri si sa-si gaseasca un drum in viata, mai scrie citynews.ro.

Festivalul International de Film de la Bucuresti aduce in cinematografe productii de Oscar
In perioada 15-21 aprilie, cea de-a IX-a editie a Festivalului International de Film Bucuresti, destinat exclusiv lung-metrajului, aduce sapte filme ce vor concura pentru trofeul Bucuresti IFF, anunta evz.ro. Unul dintre ele, „Alba ca Zapada”, cu Maribel Verdu in rolul principal, este filmat in alb/negru si nu are dialoguri.
„Alba ca Zapada”, filmul lui Pablo Berger, o reinterpretare a basmului clasic, cu actiunea plasata in lumea toreadorilor anilor 20, pare sa aiba cele mai multe sanse la premiu. Pelicula ce a fost prezentata la mai toate festivalurile de anul trecut, a castigat zece premii Goya si a fost propunerea Spaniei la Oscar-ul de film strain.

Ce mai fac personalitatile?
Jonathan Berkery, fiul lui Tom Jones: „Nu cred ca am realizat decat tarziu ca am fost un copil suparat, care avea nevoie de tatal sau”
Recunoscut pentru infidelitatile sale, Tom Jones mai are un fiu, desi este casatorit cu aceeasi femeie, Melinda, din 1957, cu care are un fiu, Mark Woodward, Tom Jones (72 de ani), dezvaluie mediafax.ro. In 1987, in urma unei relatii pe care a avut-o cu modelul Katherine Berkery, Tom Jones a mai avut un fiu, Jonathan Berkery. Jonathan Berkery, acum in varsta de 24 de ani, sustine ca a devenit traficant de droguri din cauza faptului ca nu l-a avut pe tatal sau aproape. "Totul s-a petrecut din cauza tatalui meu. Nu cred ca am realizat decat tarziu ca am fost un copil suparat, care avea nevoie de tatal sau", a declarat fiul lui Tom Jones.

Mai mult, tatal sau nu a dorit sa-l recunoasca, desi a fost obligat de justitie, pe baza testului ADN, sa-i plateasca pensie alimentara, scrie Daily Mail. In prezent, Jon Jones a reusit sa-si invinga dependenta si s-a mutat din nou impreuna cu mama sa, care este agent imobiliar, si este hotarat sa urmeze o cariera in muzica, "pentru a-i demonstra tatalui" ca poate.

Celia isi pune pirostriile anul acesta
Aflata intr-o relatie cu Deli, un roman crescut in Australia, Celia se pregateste de nunta. Evenimentul va avea loc in vara acestui an, dupa ce aceasta a fost ceruta in casatorie in urma cu patru luni, anunta agentiadepresamondena.com.

Adrian Despot: „Muzica a ajuns o forma de joaca careia i se atribuie merite”
Intr-un interviu acordat emisiunii „Digicult” de la Digi24, solistul trupei Vita de Vie, Adrian Despot, a atacat industria muzicala romaneasca, fiind nemultumit de drumul gresit pe care multi il aleg. „Atat timp cat, in momentul de fata, oricine are un calculator la indemana poate deveni membru UCMR, in calitate de compozitor, muzica a ajuns o forma de joaca, daca vrei, careia i se atribuie merite”, a declarat Despot conform evz.ro.

Mihai Gainusa: „Mi-am dat seama ca nu pot sa fiu un prostovan toata viata si am inceput sa studiez jurnalismul”
Un „ tip obisnuit” si nu „o vedeta”, carcotasul Mihai Gainusa nu vrea sa se uite lumea la el pe strada, pentru ca il jeneaza. Prefera insa sa il priveasca la televizor. Pana a ajunge insa la ipostaza de „tip obisnuit” si nu „o vedeta”, Gainusa si-a pierdut patru ani in centrala telefonica din Drumul Taberei, practicand o meserie din care nu a invatat nimic, dupa cum spune, insa tot raul a fost spre bine. „E bine ca am pornit de jos si stiu cum se munceste in ture, si sambata, si duminica, si de revelion“, isi aminteste el de vremea in care repara relee. Aceea a fost si perioada in care a incercat sa intre la ASE, dar s-a lasat pagubas, dupa ce a picat cu 2,80 la examen si a inteles ca trebuie sa puna punct. „Mi-am dat seama ca nu pot sa fiu un prostovan toata viata si am inceput sa studiez jurnalismul. Dintotdeauna am fost autodidact si in trusa de scule imi luam zilnic foi cu termeni in limba franceza, pe care ii invatam la munca“, a adaugat acesta. Pana la urma el a renuntat la ASE pentru litere si jurnalism...
Interviul integral il puteti citi aici.

International:
Starea de sanatate a lui Nelson Mandela s-a ameliorat
Laureat al Premiului Nobel pentru Pace in 1993, fostul presedinte sud-african Nelson Mandela (94 de ani) a fost externat sambata, dupa noua zile de spitalizare, informeaza Libertatea.

Noul Papa vrea sa inchida Banca Vaticanului
Papa Francisc vrea ca Biserica Catolica sa fie un model de austeritate si onestitate si ar putea restructura sau chiar inchide Banca Vaticanului, potrivit unor surse de la Vatican, decizia survenind scandalurilor in care a fost implicata banca si lipsei de transparenta, anunta Adevarul. Alt oficial de la Vatican, care nu este prelat, a afirmat ca banca va fi mai degraba "restructurata puternic" decat inchisa. Banca administreaza banii Vaticanului, institutiilor catolice internationale, precum si fondurile ordinelor religioase.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a primit premiul Bafta onorific
Regina Elisabeta a II-a a fost recompensata cu un premiu Bafta onorific, joia trecuta, pentru sprijinul acordat cinematografiei britanice si industriei televiziunii de-a lungul vietii sale. Ceremonia a avut loc la Castelul Windsor, premiul fiindu-i inmanat mornarhului de actorul Sir Kenneth Branagh, informeaza ziare.com.

Halle Berry este insarcinata in trei luni
Actrita Halle Berry si partenerul sau de viata, actorul Olivier Martinez, asteapta primul lor copil, potrivit purtatorului de cuvant al artistei, citat de accesshollywood.com, dezvaluie gandul.info. Actrita in varsta de 46 de ani este insarcinata in trei luni si se pare ca va naste un baietel, potrivit tmz.com. Halle Berry mai are o fiica, Nahla, in varsta de cinci ani, cu fostul ei partener de viata, modelul canadian Gabriel Aubry.

Fiul cel mare al lui Michael Jackson este intr-o relatie cu o printesa kuwaitiana
In varsta de 16 ani, fiul cel mare al megastarului Michael Jackson are o relatie cu Remi Alfalah, o printesa kuwaitiana, informeaza realitatea.net. Potrivit presei americane, cei doi adolescenti s-au intalnit miercuri si au mers impreuna sa joace bowling, miercuri, in San Fernando Valley din California.

Saptamana sportiva:
Gyor ETO a invins Oltchim Ramnicu Valcea in semifinale
Oltchim Ramnicu Valcea nu a reusit sa se impuna in meciul tur din semifinalele Ligii Campionilor la handbal impotriva celor de la Gyor, scor 22 – 24. „Am incercat sa facem tot ce putem, dar din pacate n-am reusit sa intram mai bine in joc”, a declarat Adina Meirosu potrivit hotnews.ro. Avand in vedere esecul echipei feminine de handbal, riscul ca Oltchimul sa se desfiinteze este mult mai mare, iar accederea in finala este esentiala, dupa cum a precizat Ioan Gavrilescu la Sport Total FM, citat de gsp.ro. Returul va avea loc pe 11 aprilie, la Veszprem, de la ora 20:00.

Cupa Davis: Olanda a spulberat visele tenismenilor romani
Romania este condusa de Olanda, cu scorul de 3-0, dupa meciurile disputate vineri si sambata in cadrul intalnirii de la Brasov, din turul doi al Grupei I, Zona euro-africana a Cupei Davis, romanii ratand accederea in barajul pentru Grupa Mondiala. Dupa doua ore si sase minute, perechea Victor Hanescu/Marius Copil a fost invinsa, sambata, cu scorul de 6-4, 7-5, 6-4, de cuplul Robin Haase/Jean-Julien Rojer, scrie mediafax.ro.
Inainte de meciul de dublu al intalnirii de Cupa Davis Romania-Olanda, fostii jucatori Ilie Nastase, Ion Tiriac, Florin Segarceanu si Andrei Pavel au primit, sambata, la Brasov, Premiul Devotamentului din partea ITF.

Monica Niculescu nu s-a calificat in finala turneului de la Monterrey
Tenismena Monica Niculescu, locul 51 WTA, a ratat, sambata, calificarea in finala turneului de la Monterrey (Mexic), dotat cu premii in valoare totala de 235.000 de dolari, noteaza prosport.ro. Niculescu a fost invinsa in semifinale, cu scorul de 3-6, 6-2, 6-4, de sportiva rusa Anastasia Pavliucenkova, cap de serie numarul 5.

Sandu Ion este noul presedinte al Federatiei Romane de Atletism
Fostul sportiv Sandu Ion a fost ales, vineri, in functia de presedinte al Federatiei Romane de Atletism, el primind mai multe voturi decat contracandidata sa, Gabriela Szabo, anunta Cotidianul. Sandu Ion a primit 113 voturi, in timp ce Szabo a fost votata de 89 de membri. Patru voturi au fost anulate.

Care personalitati din peisajul monden national si international vor iesi in evidenta saptamana viitoare, ce evenimente merita trecute in revista, aflati din editia online a publicatiei noastre – categoria „Articole”, rubricile „ReVIsta Presei” si „De vorba cu...”.

de Redactia - 3052 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi