Radu Serban, un prieten drag mai presus de uitare
    POZA:
 
 

Radu Serban, un prieten drag mai presus de uitare

Din data: 06 Februarie 2014 ora : 19:06:01
O fila de calendar imi aminteste ca azi, 6 februarie, s-au implinit 30 de ani de cand Radu Serban, compozitorul si iubitorul de frumos, a trecut in lumea umbrelor. ”A trecut” este doar un fel de a spune, pentru ca un om de harul si de frumusetea sufleteasca a lui Radu Serban nu poate sa ne paraseasca niciodata. Deloc intamplator, Fanus Neagu, alt om minunat, frumos bantuit de dorul de inaltimi, l-a caracterizat asa: ”Omul acesta nu a putut sa aiba dusmani”. Am avut privilegiul - fiindca privilegiu se numeste o asemenea intalnire - sa il cunosc pe nenea Radu si, daca nu exagerez, sa ma bucur de simpatia sa, inca de pe cand, fiind un student proapat venit in Bucuresti, i-am trecut pragul casei de langa Ateneu.

Eram doar concetateni - spre cinstea sa nenea Radu nu si-a ascuns niciodata orbarsia caracaleana-, iar prietenia pe care o legasem cu fiul sau, Raducu – George Valcu pe numele sau de poet - el insusi prea devreme plecat dintre noi, precum si cu nepotul sau, Mircea, fiul doamnei Nineta, sora compozitorului, atarnau greu in balanta. Peste toate astea, la acea vreme, subscrisul se mai legana, inca, in iluzia ca va fi compozitor (de muzica usoara, desigur), pasind, astfel, pe urmele magistrului. Asta de vreme ce avusesem aceeasi profesoara de pian, pe doamna Sofia Dinu, o femeie absolut minunata si, pe deasupra, sotia singurului general in rezerva din Caracal, domnul Grigore Dinu.
Ca, treptat-treptat, visele mele adolescentine de a face mare branza intru ale compozitiei s-au risipit, asta nu a fost catusi de putin o pricina spre a ma indeparta de nenea Radu. As spune, chiar ca dimpotriva! Si, cu cat ma opinteam mai vartos sa scriu la gazeta, cu atat aveam mai multe motive sa ma aflu, fie si pentru scurt timp, in vecinatatea unui om de nobila alcatuire sufleteasca a lui nenea Radu Serban.  

Tolba cu amintiri pastreaza intr-un loc aparte numeroase intamplari cu sau despre Radu Serban si, recunosc, imi este foarte greu sa aleg. Ma incumet, totusi, sa povestesc doua dintre ele.
Prima, pe care am aflat-o chiar de la nenea Radu, este una despre aventura zbuciumata a uneia dintre primele sale piese de succes, „Lina Catalina”, o melodie vioaie pe motive folclorice. Numai ca, ghidus de felul sau, nenea Radu a imprimat cantecului niste inflexiuni de jazz. Fapta grava care, dupa cum avea sa se vada numaidecat, a deranjat anumite urechi vigilente… din punct de vedere ideologic. S-a convocat de urgenta o sedinta la care „faptasul” sa fie zdravan mustruluit, daca nu chiar si sanctionat pe motiv ca „inhama folclorul nostru national la carul de razboi al jazzului decadent al imperialismului american”. Intamplarea, mai bine spus norocul, a facut ca la sedinta cu pricina sa fie prezent si un musafir de seama venit direct din marea Uniune Sovietica, compozitorul Soloviov Sedoi, bine cunoscut, azi, noua, pentru capodopera sa „Serile in imprejurimile Moscovei”. Ilustrul oaspete aterizase la sedinta de „infierare” dupa niste tratatii indelung stropite cu votca, asa ca adormise de-a binelea in prezidiu. Bestelit in fel si chip, infierat ”cum manie proletara”, nea Radu pierduse orice speranta.

Atunci cineva, se pare ca bunul sau prieten, Vasile Veselovschi, el insusi un nume de referinta al muzicii noastre usoare, a propus ca, pana la taierea capului, faptasul sa cante melodia pacatoasa. Sa stie oamenii de ce si pentru ce il sanctioneaza! Asa incat, nenea Radu a mers pe mana dictonului „ce-am avut si ce-am pierdut”; s-a asezat la pian si a facut jazz fara perdea. Asta se intampla prin 1954, iar peste cativa ani, intr-un potpuriu, tot un fel de jazz mascat, Jancsy Korrossy, pianistul de geniu, a verificat banuiala.
Si, cum canta mai cu foc nenea Radu, uite ca se trezeste Soloviov Sedoi si, fara alta introducere de politete, se aseaza la pian. Si apoi, sa te tii jazz la patru maini: Radu Serban si Soloviov Sedoi! Iar, pentru ca totul sa fie ca la carte, cand au terminat de cantat, Soloviov il imbatiseaza si exclama: „Frumoasa melodie! Strasnic baiat! Vreti sa ii dati Premiul de Stat?”.
Si  uite asa a luat nenea Radu „Premiul de Stat” pentru melodia „Lina Catalina”!

Cea de a doua amintire, este una pe care am trait-o ca sa spun asa „in direct”. Dupa ce melodia sa, „Iubire absurda”, in intepretarea de exceptie a Margaretei Paslaru, luase un mare premiu tocmai la Tokio, l-am invitat pe nenea Radu la clubul ”Universitas”. Conform graficului, intalnirea sa cu studentii Almei Mater bucurestene era programata dupa o dezbatere la care fusesera invitati doi mari profesori ai Universitatii: matematicianul Grigore C. Moisil si fizicianul Valeriu Novacu. Reactia lui nenea Radu a ramas absolut memorabila! „Nu se poate - a fost replica sa - nu am cum sa mai apar si eu pe scena in aceeasi seara pe care au onorat-o prin prezenta lor aceste doua mari personalitati”. Drept pentru care am reprogramat intalnirea, iar nenea Radu a cerut un sigur favor: sa participe si el la dezbaterea sustinuta de cei doi academicieni.

Acestea ar fi doar doua amintiri pe care le-am pastrat, peste timp, despre inegalabilul Radu Serban, al carui nume pentru multa vreme va ramane asociat cu melodia „Prieten drag”, capodopera a muzicii noastre usoare. Spre cinstea lor, inimosii nostri caracaleni au dat numele lui Radu Serban unui prestigios festival de muzica usoara care este o adevarata rampa de lansare a tinerilor interpreti, asa dupa cum Centrul cultural din Caracal ii poarta numele si i-l cinsteste printr-o efervescenta activitate.
Acesta fost si acesta va ramane Radu Serban, un prieten drag mai presus de uitare…

de Serban Cionoff - 12980 afisari
 
         
 
4.8 - 12 voturi
 

Alte evenimente

Arhiva Ultima Ora