O saptamana cu Stalin, Lenin, KGB si Al Doilea Razboi Mondial
    POZA:
 
 

O saptamana cu Stalin, Lenin, KGB si Al Doilea Razboi Mondial

Din data: 07 Mai 2012 ora : 08:01:33
Saptamana trecuta am avut parte de spectacol: atat in presa, unde s-a reflectat situatia politica si sociala din Romania, cat si pe cer, unde superluna a facut show! Astrul s-a aflat in noaptea de sambata spre duminica la cea mai mica distanta fata de Pamant, iar noi l-au putut vedea mult mai mare decat de obicei. Un astfel de fenomen are loc o data la un an, spun expertii, iar Luna a fost pana la 30% mai stralucitoare. Nu-i rau ca, poate asa, multi dintre noi ne-am amintit ca putem sa privim cerul. Suntem liberi sa facem asta.

Si, totodata, suntem liberi sa selectam informatia pe care sa o digeram. Dand la o parte Guvernul Ponta, va prezentam in continuare cele mai importante stiri aparute in presa noastra. Am remarcat, printre altele, o inflatie de stiri despre evenimente si personalitati ce fac parte din istoria zbuciumata a omenirii.

 

RECORD: „Tipatul” lui Munch, vandut cu 119,92 milioane de dolari
Una dintre cele patru versiuni ale tabloului „Tipatul” de Edvard Munch, vanduta miercuri la New York pentru suma de 119,9 milioane de dolari (91 milioane de euro), a devenit cea mai scumpa lucrare din istorie vanduta la licitatie, depasind cele 106,5 milioane de dolari (81 milioane de euro) pentru care a fost adjudecat „Nud, frunze verzi si bust” al lui Pablo Picasso, informeaza joi agentia spaniola de presa EFE, care prezinta primele zece tablouri si sculpturi din punctul de vedere al pretului atins la o licitatie. http://www.citynews.ro/alba/cultura-23/record-tipatul-lui-munch-vandut-cu-119-92-mil-de-dolari-224873/

 

Rosia Montana: Gabriel Resources promite Romaniei 30 de miliarde de dolari
Directorul executiv al Gabriel Resources, Jonathan Henry, a declarat ca Romania ar putea castiga peste 30 de miliarde de dolari, daca proiectul de exploatare a aurului de la Rosia Montana va fi demarat. "In total, Romania va beneficia de peste 30 de miliarde de dolari, ceea ce reprezinta un procent situat intre 70 si 90% din totalul beneficiilor rezultate de pe urma proiectului", a promis Jonathan Henry, la Bucuresti, citat de AFP, citat de ziare.com. Aceasta suma este de sapte ori mai mare decat au promis initial cei de la Gabriel Resources, dar Henry a subliniat ca marirea ofertei este data de cresterea pretului la aur. AFP mai noteaza ca schimbarea de guvern a facut ca pretul actiunilor companiei canadiene sa scada, intrucat Victor Ponta s-a remarcat in trecut ca un critic al exploatarii. "Vrem ca noul guvern sa inteleaga pe deplin ce inseamna acest proiect si cum se va derula", a completat Jonathan Henry. http://www.ziare.com/rosia-montana/gabriel-resources/rosia-montana-gabriel-resources-promite-romaniei-30-de-miliarde-de-dolari-1165323

 

Boris Johnson a castigat cursa pentru fotoliului de primar al Londrei
Johnson a fost reales in functia de primar al Londrei cu 51,5% din sufragii, in timp ce Livingstone a obtinut 48,5% din voturile alegatorilor britanici.  Anuntarea rezultatelor a fost amanata, dupa ce comisia electorala a anuntat ca doua urne de vot "au fost gasite" in Brent si Harrow, relateaza ziare.com. http://www.ziare.com/europa/marea-britanie/boris-johnson-reales-primar-al-londrei-1165462


O sculptura a lui Constantin Brancusi, vanduta la licitatie cu 12,6 milioane de dolari
Sculptura „Prometeu” a lui Constantin Brancusi a fost vanduta miercuri pentru 12,6 milioane de dolari la o licitatie desfasurata la sediul Sotheby’s, din New York. Opera, cu o lungime de 17,7 centimetri, era estimata la 6-8 milioane de dolari, dar a reusit sa atinga pretul final de 12.682.500 de dolari. Sculptura a fost conceputa si turnata intr-o editie de patru bronzuri similare, in 1911. Potrivit site-ului casei de licitatii, sculptura provine dintr-o importanta colectie privata din Europa, anunta Agerpres. http://www.agerpres.ro/media/index.php/cultura/item/119329-O-sculptura-a-lui-Constantin-Brancusi-vanduta-la-licitatie-cu-126-milioane-de-dolari.html

 

Fostul sef al FMI, o noua invinuire: violul in grup
Dominique Strauss-Kahn este vizat de o noua acuzatie. Doua prostituate sustin ca omul politic si trei apropiati ai sai au violat-o in grup in timpul unei vizite la Washington. Instanta de la Lille a cerut, pe 28 martie, un rechizitoriu suplimentar, pentru viol in grup, tinand cont de depozitiile a doua dame de companie. Capetele de acuzare in "Afacerea Carlton" sunt pana in prezent proxenetismul, frauda, utilizarea abuziva a bunurilor publice si spalarea de bani, informeaza Liberation, citat de ziare.com. http://www.ziare.com/dominique-strauss-kahn/viol/dominique-strauss-kahn-o-noua-invinuire-violul-in-grup-1165364

 

Jurnalistul care a anuntat sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, readus in centrul atentiei
Agentia de presa Associated Press si-a cerut public scuze, la 67 de ani dupa ce l-a concediat pe omul care a anuntat lumea ca Al Doilea Razboi Mondial a luat sfarsit, reporterul alegand sa nu respecte un embargo impus de armata britanica si americana. AP spune acum ca decizia reporterului Ed Kennedy a fost una buna. "A fost o zi teribila pentru AP. Evenimentul a fost gestionat in cea mai proasta forma posibila", recunoaste presedintele AP Tom curley, citat de BBC, citat de realitatea.net.
Ed Kennedy a participat la ceremonia de predare a nazistilor, ceremonie care a avut loc la ora 02:41 in data de 7 mai 1945. Jurnalistii din grup s-au angajat ca nu vor anunta nimic inainte de ora 15 a zilei a zilei de 8 mai. Insa, dupa ce a auzit ca un radio german a anuntat predarea nazista, Kennedy a ales sa publice ceva la randu-i. La o ora dupa ce a auzit toate acestea, jurnalistul a publicat articolul. Mai intai a fost penalizat, apoi concediat de AP. "Incercarea de a controla stiri atat de importante este una absurda", avea el sa spuna mai tarziu. Kennedy a murit in 1963, la varsta de 58 de ani, intr-un accident in trafic. Fiica sa, Julia Kennedy Cochran, s-a aratat incantata de scuzele istorice ale agentiei. "Cred ca ar fi insemnat mult pentru el", spune ea. http://www.realitatea.net/ziua-dreptatii-pentru-omul-care-a-vestit-ca-al-doilea-razboi-mondial-s-a-terminat_939472.html#ixzz1u0xyGjoI

 

L-a otravit Stalin pe Lenin? Istoria ar putea fi rescrisa
Cu toate ca starea de sanatate a lui Lenin era extrem de subreda la inceputul anului 1924, in urma unor atacuri cerebrale, Stalin i-a facut felul in urma unei dispute, sustine istoricul rus, potrivit Daily Mail, citat de realitatea.net. Lenin l-a ajutat pe Stalin sa ajunga intr-o functie de putere, insa avea relatii foarte apropiate cu Leon Trotsky. In cateva notite dictate inainte sa moara, Lenin i-a criticat lui Stalin manierele necioplite si ambitia nemarginita. Mai mult, a sugerat ca Stalin trebuia indepartat din functia de secretar general al Partidului Comunist. Potrivit istoricului Lev Lurie, Stalin l-a otravit pe Lenin. Teoria oficiala spune ca Lenin a murit din cauza bolii venerice sifilis. http://www.realitatea.net/l-a-otravit-stalin-pe-lenin-istoria-ar-putea-fi-rescrisa_939248.html

 

Opus Dei, Mafia de la Vatican?
Opus Dei, sau Opera Domnului, in traducere directa, este un nume care incepe sa se auda tot mai des in ultima vreme. Scoasa la lumina de celebrul roman „Codul lui Da Vinci” si, de atunci, considerata de multi drept una dintre cele mai puternice si influente organizatii din intreaga lume, Opus Dei este, in lumea catolica, o grupare misterioasa si controversata.
Din punct de vedere ideologic, Opus Dei este o organizatie trup si suflet catolica, impartasind toate doctrinele acestei biserici, dar se axeaza pe vietile credinciosilor catolici, care nu sunt calugari sau preoti. Doctrina sa vizeaza "chemarea universala la sfintenie" si imbinarea vietii spirituale cu cea profesionala, sociala si de familie, "sa atinga sfintenia unei vieti obisnuite". Doctrina dicteaza ca munca nu duce doar la progresul social, ci ar fi chiar "o cale spre sfintenie", cu atat mai mult cu cat Escriva declara sus si tare credinciosilor catolici: "Sfintiti-va propria munca. Sfintiti-va pe voi insiva. Sfintiti-i si pe altii prin munca voastra". Cititi articolul in intregime pe descopera.ro.  http://www.descopera.ro/cultura/9577225-opus-dei-mafia-de-la-vatican

 

Marilyn Monroe sau Masha de la KGB?
Legendara actrita americana, Marilyn Monroe, a cooperat cu serviciile secrete sovietice. Ea este banuita ca a a intretinut o aventura cu un agent KGB. In birourile KGB-ului, celebra blonda era cunoscuta sub numele conspirativ Masha, conform unei foste angajate a temutului serviciu secret, Lyudmila Temnova. Aceasta a povestit tot ce stia intr-un film documentar ce a fost difuzat in Rusia, la sfarsitul anului trecut, si care va rula si in alte tari, incepand cu aceasta primavara. Un agent sovietic, care lucra sub acoperire la ambasada URSS-ului de la ONU, a intalnit-o pe Monroe in timpul unui dineu. Acest eveniment era destinat aranjarii vizitei lui Nikita Hrusciov in Statele Unite. Prietenia dintre cei doi s-a transformat repede intr-o poveste de dragoste. Cu toate acestea, totul se bazeaza pe zvonuri, asa cum noteaza Panorama Weekly. Filmul nu furnizeaza vreo dovada directa care sa dovedeasca colaborarea actritei cu KGB, iar identitatea agentului nu a fost dezvaluita. http://www.antena3.ro/externe/marilyn-monroe-a-colaborat-cu-kgb-numele-ei-de-cod-masha-165710.html

 

George Clooney il sprijina pe Obama
George Clooney organizeaza un dineu cu scopul de a strange fonduri pentru campania de realegere a lui Barack Obama, pe 10 mai, la resedinta sa din Studio City, Los Angeles, preconizand sa adune in acest scop 12 milioane de dolari, informeaza accesshollywood.com. Potrivit publicatiei The Hollywood Reporter, mai multe vedete si numerosi executivi de la Hollywood - circa 140 de persoane - au platit cate 40.000 de dolari pentru a participa la acest dineu cu Clooney si Obama. In cadrul acestei campanii organizate de Clooney sunt asteptate si donatii care se pot ridica la un total de 6 milioane de dolari. Astfel, in total, Clooney ar putea strange circa 12 milioane de dolari pentru campania presedintelui american Barack Obama. http://www.zf.ro/business-international/george-clooney-strange-12-milioane-de-dolari-pentru-campania-electorala-a-lui-barack-obama-9596301

 

Gica Popescu, omul de afaceri cu un plan de 20 mil. euro pentru un hotel
Fostul fotbalist Gica Popescu, 45 de ani, ale carui castiguri din fotbal au fost estimate intre 10 si 20 milioane de dolari, spune ca pana la sfarsitul lunii mai va demara lucrarile de constructie la hotelul de patru stele pe un teren cumparat in 2007 in apropiere de Primaria Sectorului 1 din Capitala. Proiectul hotelului a fost anuntat in urma cu patru ani, insa in urma cu o saptamana a fost semnat contractul cu lantul hotelier international Marriott, care a aprobat inceperea dezvoltarii acestui hotel sub brandul Courtyard Marriott. "Acum semnalele din piata sunt mai bune. Pot spune ca «soba» este deja calduta, dupa ce in 2009 si 2010 a fost congelata. Este nevoie de timp pana cand soba va deveni fierbinte si sper ca atunci cand vom deschide hotelul, prin 2014, sa ajunga la acest nivel", spune el intr-un interviu acordat ZF. http://www.zf.ro/companii/gica-popescu-omul-de-afaceri-cu-un-plan-de-20-mil-euro-pentru-un-hotel-pot-spune-ca-soba-este-deja-calduta-dupa-ce-in-2009-si-2010-a-fost-congelata-9593017

 

Fost ambasador gay al SUA in Romania: “In primele trei luni de mandat plangeam”
Guest marturiseste ca a fost foarte aproape de a demisiona in primele trei luni ale mandatului sau de ambasador. "Uneori, violenta verbala si grafica a scrisorilor pe care le primeam ma faceau sa plang. La scurt timp de la sosirea mea in Romania, am fost sunat de un suporter republican, care m-a intrebat daca am adus sosetele si lenjeria partenerului meu, pe cheltuiala contribuabililor", scrie Jurnalul.ro. http://www.jurnalul.ro/observator/micheal-guest-ambasador-gay-al-sua-in-romania-611941.htm

 

Fiorentina: Antrenorul Delio Rossi - demis, dupa ce si-a agresat propriul jucator
Scena incredibila la meciul Fiorentina - Novarra (2-2), disputat miercuri seara, in Serie A: in minutul 32, antrenorul gazdelor Delio Rossi l-a inlocuit pe Adem Ljajic. In momentul in care a ajuns pe banca, jucatorul l-a aplaudat, ironic, pe tehnician, moment care l-a facut pe Delio Rossi sa-si piarda cumpatul: a sarit la Ljajic, incercand sa il loveasca in plina figura. Dupa meci, oficialii Fiorentinei l-au demis pe Delio Rossi. http://sport.hotnews.ro/stiri-fotbal-12153866-video-fiorentina-antrenorul-delio-rossi-demis-dupa-agresat-propriul-jucator.htm

 

A murit Adam Yauch, cofondator al grupului Beastie Boys si pionier al hip-hopului
Adam Yauch, unul din creatorii grupului american Beastie Boys, pionier al hip-hopului, a murit vineri, la 47 de ani, dupa o lupta de trei ani cu un cancer la glandele salivare. Pe Internet continua sa curga mesaje de regret din partea multor artisti (Snoop Dogg, Boy George, Lenny Kravitz, Justin Timberlake, cineastul Mathieu Kassovitz) si a fanilor din lumea intreaga, transmite AFP, citat de Agerpress. Artistul suferea de o tumoare a glandelor salivare, boala care a facut grupul sa-si amane un turneu in 2009 si ultimul album, „Hot Sauce Committee Part Two”, lansat in 2011, cu doi ani intarziere. Adam Yauch era cunoscut si pentru luarile sale de pozitie in plan politic. Vegetarian convins, el a militat pentru apararea locuitorilor din Tibet, cauza pentru care a organizat concerte de sustinere, aminteste site-ul Agerpres. http://www.agerpres.ro/media/index.php/life/item/119780-A-murit-Adam-Yauch-cofondator-al-grupului-Beastie-Boys-si-pionier-al-hiphopului.html

 

Lady Gaga s-a despartit de Taylor Kinney
Dupa o relatie de zece luni, Lady Gaga s-a hotarat sa se desparta de Taylor Kinney. Potrivit UsWeekly, cantareata a pus punct legaturii cu actorul din „Vampire Diaries”. Se zvonea ca se vor muta impreuna, unii s-au aventurat chiar sa vorbeasca de casatorie, insa aparentele s-au dovedit inselatoare. Un apropiat al cantaretei spune ca Taylor Kinney era prea egoist pentru ca relatia sa mearga. „Taylor era egocentric, arhetipul actorului, si nu o intelegea pe deplin pe Gaga”, a spus sursa in UsWeekly. „Ei ii placea foarte mult ca a reusit sa fie cu un tip pe care toti il considerau sexi! Era clar insa ca nu avea cum sa dureze”, a adaugat persoana din anturajul lui Lady Gaga. http://www.agerpres.ro/media/index.php/life/item/119469-Lady-Gaga-sa-despartit-de-Taylor-Kinney.html

 

Americanii il desfiinteaza pe Tiriac: "Romanul ajuns milionar peste noapte"
Turneul Masters 1000 de la Madrid, patronat de Ion Tiriac, a avut parte de o promovare ingenioasa pe un zgarie-nori din capitala Spaniei, cand doi alpinisti au simulat un meci de tenis pe fata unui zgarie-nori din Madriddar si de multe scandaluri. Rafael Nadal si Roger Federer l-au criticat pentru decizia de a vopsi zgura de la Madrid in culoare albastra. Portalul ESPN a publicat saptamana trecuta un articol in care ideea lui Ion Tiriac de a schimba culoarea zgurii de la Madrid este sustinuta, dar imaginea romanului este reflectata negativ. Americanii sustin ca Tiriac s-a transformat dintr-un fost jucator intr-un "roman devenit milionar peste noapte care acum distruge icoanele tenisului". "Tot ce trebuie sa stiti despre Tiriac este ca e genul de liber cugetator care are obiceiul de a pune intrebari dificile precum „Unde scrie ca ar trebui sa existe doar patru turnee de Grand Slem”. Mai clar, cu ceva timp in urma a intrebat  „Unde scrie ca intregul turneu de zgura din Europa trebuie disputat pe zgura rosie?", a mai scris sursa citata. http://www.ziare.com/ion-tiriac/stiri-ion-tiriac/americanii-il-desfiinteaza-pe-tiriac-romanul-ajuns-milionar-peste-noapte-1165520

 

Ashton Kutcher, in mijlocul unui nou scandal dupa ce a interpretat rolul unui indian intr-o reclama
Reclama la Popchips a fost interzisa la difuzare dupa ce a fost reclamata de mai multe persoane ca fiind rasista, informeaza BBC, citat de ziare.com. Ashton Kutcher il intruchipeaza in reclama pe Raj, un producator de film de la Bollywood, aflat in cautarea dragostei. Dupa aparitia acuzatiilor de rasism, clipul a fost retras de pe Facebook si YouTube. http://www.ziare.com/vedete/actori/ashton-kutcher-acuzat-de-rasism-dupa-ce-a-jucat-rolul-unui-indian-intr-o-reclama-1165519

 

de Edith Alexa - 2420 afisari
 
         
 
4.0 - 2 voturi
 

Alte evenimente

Arhiva Ultima Ora