Luminita Gheorghiu: "Iubirea te poate lovi daca nu o dai cu masura"
    POZA:
   
 

Luminita Gheorghiu: "Iubirea te poate lovi daca nu o dai cu masura"

Din data: 19 Februarie 2013 ora : 15:57:22
Tinde spre perfectiune si este extrem de exigenta atunci cand se aduce in discutie meseria ei: actoria. Luminita Gheorghiu este cea care interpreteaza rolul principal in filmul “Pozitia copilului”, regizat de Calin Peter Netzer, castigatorul trofeul Ursul de Aur la editia 2013 a Berlinalei. In 2007, VIP dezvaluia drama acestei actrite, moartea fiicei sale. Saptamana trecuta, Luminita Gheorghiu s-a numarat printre favoritele la trofeul pentru intepretare feminina acordat la Festivalul de Film de la Berlin, alaturi de Paulina Garcia (din "Gloria") si Juliette Binoche (din "Camille Claudel 1915"), asa cum a scris Hollywood Reporter, in timp ce Variety a apreciat, de asemenea, prestatia Luminitei Gheorghiu. Cu aceasta ocazie, am discutat cu actrita despre omul din spatele succesului…

Nu mai este nicio surpriza faptul ca aveti numai critici bune in urma rolurilor interpretate si asta din 2006, cand ati fost declarata la Los Angeles cea mai buna actrita in rol secundar, pentru cel din filmul “Moartea domnului Lazarescu”…
Exista si posibilitatea sa nu onorezi pretentiile pe care, personal, le am fata de mine, Doamne fereste!

Se intampla sa mai aveti temeri de acest gen?
Totdeauna am. Absolut mereu. Mi s-ar parea nefiresc sa nu le am. Nici un succes vechi nu garanteaza unul nou. Trebuie sa fii foarte, foarte atent. Eu muncesc foarte mult. Cu cat mai vine un premiu, cu atat sunt mai atenta.

Este o responsabilitate, oarecum va obliga?
Sigur. Este o responsabilitate in primul rand fata de publicul care incepe sa tina la tine si sa aiba asteptari din ce in ce mai mari. Si atunci trebuie sa le onorez asteptarile. Si am o raspundere si fata de mine insami, de ce sa nu recunosc.

Vorbiti-ne despre rolul pe care-l interpretati. Cel de mama, capabila de orice sacrificiu ca sa-si salveze fiul. V-a fost greu sa intrati in pielea personajului?
Sunt mama si in realitate. Dar asta are si n-are legatura cu mamele pe care le interpretez, pentru ca nu joci din amintiri sau neaparat din experienta personala. In mod categoric, experientele traite in viata au un cuvant important, fac parte din ceea ce reprezinti tu ca om, dar temele sunt diferite de la rol la rol.
Am avut norocul unui scenariu foarte bine scris, care mi-a oferit din start foarte multe amanunte despre personaj. Si ma refer la replicile pe care le contine acesta. Sigur ca scenariul nu a fost lasat cel initial, pentru ca nu am putut face un film de patru ore. Dar a oferit multe amanunte. Si atunci am avut o viziune destul de  clara despre ce personaj este vorba. Ramanea ca eu sa pot sa pun in fata spectatorilor caracterul acestui om.

“Numai viata te invata cum sa actionezi”
Si care este caracterul personajului dvs.? Sunteti o mama grijulie in realitate, nu suportati sa se intample ceva rau familiei…
Personajul meu este o mama a carei iubire o face sa devina victima propriei iubiri. Iubirea, care este lucrul cel mai frumos pe acest pamant, te poate lovi daca nu o dai cu masura. Si ea o da “cu asupra de masura”, cum s-ar zice. Dar are si cui, pentru ca acest baiat al ei se lasa condus, “ocrotit” de aceasta iubire a Corneliei (n.red.-personajul interpretat de Luminita Gheorghiu in “Pozitia copilului”). Este foarte simplu sa spui catre sfarsitul filmului: “Lasa-ma sa-mi iau viata in maini, poate am gresit din cauza voastra, poate ca din cauza mea”. Deci, o paraseste. Ea este cu dragostea la vedere si pare sufocanta, dar are pe cine sufoca, pentru ca el zice: “Faceti voi! Aveti relatii, rezolvati voi”. E simplu sa pui in spatele unui om multi saci pe care trebuie sa-i care. Iti convine sa fii ajutat. Cand te-ai vazut cu sacii in caruta spui: ”Lasa-ma, ca stiu eu ce am de facut”.
Deci aceasta iubire a ei i se intoarce impotriva-i, pentru ca in final ramane singura. Eu o consider victima acestei familii pentru ca si sotul, doctorul, ii spune la un moment dat: ”Dar nu poti sa rezolvi tu?”. Asadar este folosita in aceasta familia ei. E foarte greu sa-i pui cuiva stavila cand rezolva atat de multe lucruri. Atunci, fa-i o lista cu ce are voie sa te ajute si cu ce nu. Ceea ce este foarte greu, mai ales pentru un om puternic care este obisnuit cu problemele. Copiilor pe care-i aducem pe lume trebuie sa le dam iubire si sa-i lasam in voie, la un moment dat, cu riscul ca acestia sa se loveasca de pragul de sus. Sa-i lasam sa se intample si asta. Numai viata te invata cum sa actionezi.
 
Rolurile pe care le interpretati reprezinta si o terapie de descarcare a sufletului dvs., o purificare?
Nu cred ca e vorba de purificare. E vorba de noi amanunte, o informare cu fiecare scenariu. Ce poate sa faca un om, ce trebuie, ce nu trebuie sa faca. Este un lucru pe care eu mi l-am ales atunci cand am vrut sa ma fac actrita. Mi s-a parut ca acesta este lucrul prin care eu ma pot exprima cel mai bine si atunci am ales acest drum, al actoriei de teatru. Nu m-am gandit niciodata ca pot face film. Asa s-a nimerit, sa ma aleaga lumea cinematografiei. Profesoara mea, doamna Elisabeta Bostan, cu care am avut ore in anul III, a fost cea care a intuit si mi-a zis: ”Vei face film!”. Am luat-o ca pe o informatie, am uitat-o, si peste timp s-a nimerit sa fac film…

Spuneati ca viata ne invata cum sa actionam. Sunteti o mama, o femeie puternica, aveti o personalitate deosebita. Ati avut si o perioada mai grea in trecut, pierderea uneia dintre fiicele dvs. …
Da, eu cred in ingeri, in existenta unui noroc, apropo de profesia mea. In viata personala, daca stai sa intrebi pe fiecare, indiferent de profesie, toata lumea are probleme. Asa e viata, cu bune, cu rele…

Iar oamenii deosebiti au probleme deosebite. Sunt mai incercati de soarta…
Din pacate, da. Dar, uite ca sunt si bucurii in viata. Cum a fost acest premiu la Berlin. Si atunci zici: “Hai, mergem inainte”. Si sa ne dea Dumnezeu succes, cum a fost in ultimii ani, cu filmele romanesti care au participat in numar atat de mare, si care s-au intors acasa cu atat de multe premii. Este o mare bucurie.
 
S-a intamplat sa refuzati roluri?
Am lucrat si cu regizori de anul II, care erau studenti. Ma duc atunci cand sunt solicitata, chiar pe partituri mici, pentru ca filmele pe care le-am facut nu au fost asa de “intinse”. Nu refuz niciodata un film al unui tanar regizor, si vorbesc aici de studenti, pentru ca ei trebuie ajutati obligatoriu. Cu toate ca, atunci cand am un scenariu in mana, eu ma gandesc daca pot sa ma ajut singura. E foarte important.
Mi s-a intamplat sa refuz cand filmam in acelasi timp, altceva. Sau eram prinsa in repetitii generale la un spectacol de teatru. Am respins doua roluri principale pentru ca nu stiam daca cel care conduce, “dirijorul”, nu are cumva prea multa incredere in el sau in mine. Si atunci, mai stai putin si te gandesti. Si chiar daca faci putine filme in Romania, fata numarul celor din Occident, poate ca uneori e bine sa zici: “Stop!”. Poate ca acest rol, eu, Luminita Gheorghiu, nu sunt in stare sa-l duc la bun sfarsit. Poate ca teama e prea mare…

Dar rolul de mama vi se potriveste perfect…
Dar ceea ce reprezinta rolurile pe care eu le joc n-as zice ca prima titulatura e cel “de mama”. E “de om”, care intamplator este si mama. Imi spunea regretatul Alexandru Tocilescu: “Hai, ca tu joci toate mamele!”. Mai sunt inca multe mame de jucat. Si practica a demonstrat-o ca asa a fost. Aceasta Cornelia este un om cu o anumita forta, cu un anumit sacrificiu. Ea, ca trasaturi, e speciala. Se foloseste de relatii, de pozitia pe care o are, e un pic obraznica. Dar asta nu se intampla numai in Romania. A te folosi de relatii este un obicei peste tot in lume. Si eu am o vorba. Romania nu este vinovata pentru relele, defectele pe care le are. Ea le-a copiat din alta parte.
Romania are foarte multe lucruri cu care se poate lauda: sportivi olimpici, actori de teatru, de film. Si asta incepand cu perioada lui Ceausescu. Teatrul romanesc era arhicunoscut in lume gratie maestrului Liviu Ciulei. Ceea ce prezinta regizorii nostri in filme sunt niste lucruri dureroase pe care publicul le digera mai greu si accepta mai usor dramele din filmele straine. Pentru ca atunci spun: “A, asta e la ei, nu e la noi”.
Si atunci, sigur, daca privesti catre altii, e mai usor.
 
Cum v-a influentat rolul de mama relatia cu fiicele dvs. Alexandra este foarte grijulie atunci cand vine vorba de sanatatea dvs.
Si Maria este la fel. Amandoua formeaza publicul meu numarul unu. Discut cu ele de multi ani. Si cand joc ceva, in teatru sau in film, parerea lor conteaza foarte tare. Pana la urma, iau deciziile mele, dar tin cont si de ce spun ele. De regula, la teatru e foarte greu sa inviti pe cineva, prieteni, cunoscuti, familie, pentru ca pe ei ii convingi cel mai greu, ei stiindu-te cum esti in viata de zi cu zi.

Cum va schimba viata premiul?
Nici un succes nu-ti schimba viata. Ma bucur pe moment foarte mult, dupa care zic: ”Daca urmeaza altul, oare o sa pot sa-l duc la bun sfarsit?”. Daca insa sunt momente mai grele zic: “Dar adu-ti aminte ce bine a fost la Festivalul X, Y”, dar viata nu mi-o schimba. Raman acelasi om puternic, cu o coloana vertebrala puternica, plang si rad in egala masura. Asa m-am nascut si asa voi ramane.
Imi iubesc copiii, sunt atenta sa nu gresesc la teatru sau pe platoul de filmare, imi place muzica romantica, ca fiecare om care isi vede de treaba. Imi place sa merg sa-mi fac cumparaturile singura, si cele care tin de mancare, si cele care tin de haine. Sunt un om obisnuit!

Credit foto: Alex Janetzko ( Luminita Gheorghiu si Calin Netzer la Berlin) si Cos Aelenei ( imagine din filmul “Pozitia copilului”)

de Anca Lapusneanu - 2153 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi