George Enescu, nume conspirativ: "Enache"
    POZA:
   
 

George Enescu, nume conspirativ: "Enache"

Din data: 20 Septembrie 2013 ora : 11:50:54
Vi se pare ciudat? Si totusi asa este: la 1 august 1955, Directia I-a din Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Populare Romane hotaraste sa deschida „dosarul de studiu preliminar pentru GEORGE ENESCU cu numele conspirativ „ENACHE”.

Dar marea surpriza abea acum vine! Fiindca sub acest nume ultra banal-ENACHE-  trebuia sa il ascunda George Enescu, marele compozitor, violonist si dirijor care in 1946 parasise Romania si acum locuia la Paris.

Dar, precum in tara lui Caragiale – alt emigrat de geniu al romanilor!- tot la 1 august 1955 , aceeasi Directie I-a din Ministerul Afacerilor Interne, hotaraste „inchiderea dosarului de studiu preliminar pentru GEORGE ENESCU si predarea lui la arhiva.”Motivul? „Analizand materialul din dosarul lui George Enescu am gasit  ca nu mai prezinta interes pentru munca informativa deoarece la data de 4 mai 1955 George Enescu a incetat din viata.”

Dincolo de avatarurile acestei teribile stupizenii in traditia lui I.L. Caragiale si, deopotriva , a lui Urmuz si Eugene Ionesco, exista, insa, o lunga si incalcita poveste, un paienjenis de urzeli, de ispite, de tentative mai mult sau mai putin voalate sau diplomatice ale autoritatilor politice ale vremii in scopul de a se folosi de prestigiul lui George Enescu si chiar de a-l momi pe acesta sa accepte onoruri si recunoasteri oficiale.

Aceasta ar fi, in datele sale esentiale, materia incitantului studiu al lui Ladislau Csendes „ George Enescu- un exil supravegheat?”, subintitulat „eseu despre ultimi  ani ai Maestrului (1946-1955)”, aparut la Editura Casa Radio in anul 2011 si reeditat cu prilejul editiei din acest an a Festivalului International „George Enescu”.

Intrebarea pe care si-o pune si ne-o pune Ladislau Csendes este pe cat de suprinzatoare pe atat de ligitima: „Cum il privim azi ?(pe George Enescu.n.n) Ca pe un monument „nemuritor si rece” ori, mai degraba, ca pe un cunoscut pe care nu prea stim de unde sa-l luam?” Si continua, ceva mai departe:„Marginalizat in tara si contestat de cei din exilul politic, el(George Enescu n.n.) traieste (si dupa moarte) numai prin ceea ce da lumii-prin mizica sa. Enescu nu a fost nici exilat(de nimeni) nici emigrant in Franta. (Sau, poate, amandoua?)”

Ne aflam, asadar, in fata uneia dintre cele mai pasionante povesti in care incercarile de seductie din partea autoritatilor, mesajele cele mai mieroase si ispititoare veneau catre Maestru din partea lui Petru Groza, primul ministru instaurat, cu pumnul in masa, la 6 martie 1945 de catre comisarul sovietic A. I. Vasinski, se impleteau, perfid  si cu o diabolica insistenta, cu activitatea informativa, de flilaj, prin care autoritatile de la Bucuresti erau permanent informate despre situatia materiala si morala a lui George Enescu si a familiei sale.  Miza reala a acestor demersuri este cu un cutremurator cinism enuntata intr-un document oficial in acesti termeni: ”Problema readucerii in tara a maestrului ENESCU credem ca intereseaza mult viata culturala artistica a tarii noastre. Readucerea lui in tara ar constitui intr-adevar un succes politic care ar lovi nu numai in reactiunea romana din strainatate dar chiar pe scara mai larga.”

Rand pe rand, in fata ochilor nostri se perinda si se confrunta o galerie de personaje, fiecare avandu-si povestea sa, asteptarile sale, interese, cautari, deziluzii si, cateodata, mari pete si grave tare morale. Treptat, nume despre care stiam cate ceva  doar diverse carti de istorie sau de memorialistica, prind viata, se unesc sau se confrunta, devenind , in acest fel, personaje vii ale unei teribile „comodii a vremii”: Mihai Jora sau Constantin( Bazu) Cantacuzino, Mihail Andricu sau Nina si Sergiu Shapira, Romeo Draghici, dar mai ales odiosul cuplu Radoi acestia din urma  fiind specimene tipice de „turnatori” infiltrati in chiar intimitatea caminului sotilorGeorge si Maria (Maruka) , printesa Cantacuzino.

Citesti documentele din masiva sectiune aparte a cartii si te cutremuri: George Enescu si sotia sa sunt obervati si consemnati din cele mai variate perspective, de la lipsurile materiale in care se zbat la rezerva pe care marele compozitor o avea fata de emigratia romana din Franta, atat de  dezbinata si de conflictuala, la vanitatile si instabilitatea umorala a Marukai,ajungand, pana la urma, intr-un chip dureros , la diversele afaceri ce se urzeau pe seama operei enesciene si a mostenirii sale, cata mai era...

Iar in toata aceasta vreme, chinuit de boala, de mari lipsuri materiale, dar si de ingratitudinea unor pigmei, George Enescu isi compunea cantecele sale de lebada. A caror descifrare o face, Ladislau Csendes, in cartea sa, cu o remarcabila finete si cu o impresionanta proiectare a travaliului sau analitic pe un fundal de peoca tulbure, apasatoare, acolo  unde care arta si evenimentul se intrepatrund intr-o ecuatie incarcata de talcuri aparte.

De aici, din acest senariu foarte inteligent pus in pagina de catre Ladislau Csendes, avem multe si dureroase lucruri de invatat si de tinut minte.

Dar mai presus de toate si dupa ce am intors ultima fila a acestei lucrari, de o remarcabila densitate a ideilor, ne va urmari, sunt sigur, pentru multa vreme rascolitorul mesaj al lui George Enescu: „Cuvantul arunca lumina vie asupra sentimentelor, descriindu-le, precizandu-le in chip plastic. Gratie cuvantului, gandirea se poate formula. Muzica, revarsandu-se in adancimile sufletului, patrunde, misterioasa, in cele mai tainice unghere ale simtirii.”

In tot, cartea lui Ladislau Csendes „GEORGE ENESCU, un exil supravegheat”, este o admirabila carte de invatatura.

Sursa foto: Cinemagia

de Serban Cionoff - 3578 afisari
 
         
 
4.7 - 6 voturi
 

Alte evenimente

Arhiva Ultima Ora