George Brailoiu, fericit ca a adus colectia Cioran in Romania
    POZA:
 
 

George Brailoiu, fericit ca a adus colectia Cioran in Romania

Din data: 08 Aprilie 2011 ora : 17:56:59
George Brailoiu este "misteriosul" om de afaceri care a cumparat cele 123 de manuscrise ale filosofului Emil Cioran, licitate joi la Paris. Chiar daca a platit aproape de jumatate de milion de euro pentru colectia Cioran, acesta nu va pastra nimic ca amintire. Ne-a spus doar ca lotul Cioran "va veni in Romania, in proprietatea statului, unde ii este locul, iar asta ma face fericit". 

Domnule Brailoiu, ati uimit  lumea cu  gestul dvs. de a dona tot lotul Cioran statului Roman, dupa ce ati licitat pentru el 406.000 euro. De ce ati licitat? Unde erati cand v-ati decis?
Despre aceasta licitatie am auzit la RFI, postul  de radio din Romania si m-am inscris in ultimul moment. Eram in tara. Am aflat cu o ora inainte de a incepe licitatia.

Sunteti colectionar? Ce alte colectii mai detineti?
Nu, nu sunt colectionar. Este prima data cand licitez pentru acest domeniu. Nu am mai facut-o pana acum.

Atunci ce v-a motivat?
Doream ca fondul Cioran sa nu fie divizat in mai multe fractii. In al doilea rand, am dorit ca acest lot Cioran sa ajunga in proprietatea statului roman. Cand am auzit la RFI ca statul roman nu liciteaza, am intrat imediat in licitatie. Eram aici, in tara. In ultima secunda m-am inscris.

Dar, dupa cum am aflat, la licitatie au mai participat Biblioteca Centrala Universitara si Televiziunea Nationala. 
In acel moment nu avem de unde sa stiu. Statul nu participa. Iar apoi am aflat ca aceste doua institutii au licitat pentru lucruri separate din lot, nu pentru intregul lot.

V-a sunat cineva dintre urmasii lui Cioran? Sa isi exprime recunostinta pentru gestul  pe care l-ati facut, de a aduce opera inaintasului lor in Romania.
Nu vad necesitatea. Nici nu cred ca au numarul meu de telefon.

Nu cred ca asta ar fi fost o problema... Ca dovada, noi v-am gasit...
Nu credeam ca va avea asa un ecou acest gest al meu. Cu atat mai mult cu cat eu am participat la aceasta licitatie ca anonim. Nu mi-am dezvaluit identitatea. 

Si totusi s-a aflat...
Da. Identitatea mea a fost secreta la licitatie. Aseara(n.r. - joi) s-a aflat. Cred ca de la RFI a plecat informatia, noutatea constand in faptul ca tot lotul va veni in tara. Am primit mesaje din toata lumea.

Cand va veni lotul Cioran in tara?
Acestea sunt detalii. Cand voi plati. Cand imi va veni factura. O zi-doua. Cam atat dureaza asemenea  proceduri.

Am inteles ca aceasta este prima licitatie si ca nu sunteti un colectionar de arta. Dar, de asemenea, am aflat ca faceti, de multi ani, actiuni caritabile, tot  pastrand anonimatul...
Da, dar nu-i ajut pe cei care au nevoie pentru  ca as vrea sa se afle. Ii ajut si atat. De fiecare data se intorc la mine atunci cand si-au rezolvat problema si acest lucru este ceea ce conteaza. Multumirea pe care o citesc in ochii lor. Eu nu vreau sa vorbesc despre aceste  actiuni caritabile. Ca si la licitatie, identitatea mea este cunoscuta doar de cei pe care ii ajut, nu de toata lumea. Aceasta este cea mai mare multumire a mea.

Ati platit aproape o jumatate de milion de euro pentru manuscrisele si lucrurile filosofului Cioran si nu veti pastra nimic. L-ati citit?
Da. Tot ce am gasit.

Ce ganduri va incearca acum?
Am castigat licitatia. Va veni in Romania, in proprietatea statului roman, unde ii este locul, iar asta ma face fericit.
de Ella Nica - 2347 afisari
 
         
 
4.0 - 2 voturi