Nu trebuie sa fii, neaparat, un adept jurat al lui Karl Marx pentru ca sa ii recunosti deplia indreptatire a zicerii sale: ”Omenirea se desparte de trecutul ei razand”. Am facut anume aceasta referinta pentru ca, din pacate, la aproape un sfert de veac de cand ne-am despartit de „gandirea unica” mai sunt unii, deloc putini!, care socotesc umorul ca fiiind o dovada de frivolitate, iar rasul, sanatos si tonic, un mare semn de superficialitate.

Adevarul este ca iti trebuie, musai, o anumita cultura a talcului subtil si, poate, chiar o anume pricepere de a descoperi si de a savura „limbajul de sub limbaj” al umorului de marca. Iar cand vine vorba despre caricatura atunci, fara doar si poate, ai nevoie de o anumita stare de spirit, de o predispozitie pentru joc si pentru dimensiunea ludica a caligrafiei umoristice.

Adica exact ceea ce ne cere si ne invita sa punem la bataie Cristian Topan prin ceea ce etaleaza la expozitia deschisa in aceste zile la Galeria Orizont din Capitala. Iar atunci cand vezi ca autorul insusi isi reuneste suita de lucrari sub aceasta sigla provocatoare - „Expozitie de grafica satirica” - atunci chiar ca te convingi ca nu-i de glumit. Cu el si cu desenele sale!

Doriti argumente? Foarte bine, nu ma dau in laturi. Iata, de pilda, desenul care figureaza si pe afisul expozitiei: un bust care vorbeste la un microfon. Si nu orice bust, ci un ciot de lemn, adica un ins fara simtire, fara trairi, un fel de „de lemn Tanase”. Nu vreau acum sa mai intru in alte speculatii firoscoase despre cine ar fi vorba in propozitie, pardon, in desenul lui Cristi Topan, dar nici nu am sa cultiv ipocrizia mieroasa a lui ”orice asemanare cu persoane si situatii reale este absolut intamplatoare”.

Ma incurajeaza, ca sa nu spun mai direct, ma constrange sa fac asa ceva substanta insasi a desenelor prietenului Cristian Topan. Practic fiecare desen al sau isi are adresa bine stiuta, iar artistul surprinde si cauterizeza un defect de caracter sau o anumita conduita. Desigur, dintre cele de care tare mult ne mai place ca sa ne laudam ca le-am aruncat (direct!) la lada de gunoi a istoriei, dar pe care (ce sa vezi?!) le regasim ca rasar tocmai aculo unde, culmea!, credeam ca nu le vom mai afla.

In felul sau, expozitia de grafica satirica a lui Cristian Tofan este un fel de suita de schite caracterologice, de instantanee suprinse ca niste piedici intepenite in calea  miscarii vii a materiei umane. Ceea ce, iarasi, ne trimite cu gandul la Henri Bregson, tot un filosof, dar care, de data asta, sper sa va placa ceva mai mult cand ii pronunt numele. Care Henri Bergson a definit comicul ca fiind „mecanicul aplicat peste ceea ce este viu”.

Nu vreau, totusi, sa va povestesc mai multe despre desenele cu miez ale lui Cristian Topan, drept pentru care va invit sa-i vizitati cu incredere expozitia. Iar, ca argument forte, va invit sa vedeti acest desen cu butoIul pe care este aplicata eticheta: „Aici sunt banii dumneavoastra”.

Mai multe nici nu cred ca este cazul sa va mai povestesc, nu-i asa?…