Corul SOUND deschide sezonul colindelor
    POZA:
   
 

Corul SOUND deschide sezonul colindelor

Din data: 16 Noiembrie 2012 ora : 16:10:11
Miercuri, 14 noiembrie 2012, va ramane o data memorabila in palmaresul Corului SOUND, fiind ziua in care s-a lansat primul CD de colinde al binecunoscutei formatii corale, dirijata, de aproape doua decenii, de maestrul Voicu Popescu.
Evenimentul a avut loc la Casa de Cultura a Studentilor, in celebra sala „Pod”, care a rasunat de clinchet de clopotei si de colinde.
Concertul sustinut de „cantaretii sufletisti”, de la SOUND, cum se recomanda ei insisi, a creat o atmosfera de calda bucurie, premergatoare sfintei sarbatori a Nasterii Domnului, pe care publicul a impartasit-o din plin.
Volumul muzical, intitulat „Poveste de Craciun” este prezentat sub forma unui glob ce poate fi pus in brad si care adaposteste doua mini-CD-uri. Colinde vechi, romanesti, dar si ale minoritatilor conlocuitoare (sasesti, unguresti etc.), precum si colinde mai noi, indragite de public, pot fi ascultate intr-o interpretare plina de simtire si armonie. Realizarea acestui proiect artistic cu totul deosebit, marca „SOUND”, a fost posibila cu sprijinul financiar al Administratiei Fondului Cultural National (AFCN).

Sambata, Concert extroardinar „SOUND&SONGS”
Si pentru ca in acest an, Casa de Cultura a Studentilor, infiintata la 18 noiembrie 1937, sarbatoreste 75 de ani de activitate, sambata, 17 noiembrie a.c., ora 18.30, la ceas aniversar, Corul SOUND ii va ura „La Multi Ani” in felul sau: va sustine un concert extraordinar in cinstea acestei binecunoscute institutii culturale sub ale carei auspicii Corala SOUND a luat fiinta in 1994, continuand excelenta traditie a Corului SONG.
Purtand un nume inspirat, „SOUND&SONGS”, concertul extraordinar, la care publicul este invitat sambata, promite a fi o sarbatoare a muzicii corale de cea mai buna calitate si autentica traditie, fiind dirijat tot de maestrul Voicu Popescu. „Corul SOUND este formatia mea de suflet, la care nu voi renunta niciodata, cu toate ca in prezent dirijez doua mari formatii, adevarate branduri de tara, Corul de Copii Radio si Corul Madrigal”, a marturisit maestrul Voicu Popescu, un promotor de inalta clasa al muzicii corale romanesti.

de Adina Stefan - 3249 afisari
 
         
 
4.0 - 2 voturi
 

Alte evenimente

Arhiva Ultima Ora