Catalina Ponor este vicecampioana olimpica la sol
    POZA:
 
 

Catalina Ponor este vicecampioana olimpica la sol

Din data: 08 August 2012 ora : 11:50:08
Cu nota 15.200 si un exercitiu perfect, Catalina Ponor si-a adjudecat aseara medalia de argint in finala de la sol. Desi executia a fost lipsita de greseli, arbitrii i-au acordat Catalinei doar 6.200 la dificultate, nota care a starnit nemultumirea publicului.
Performanta sa de la sol vine dupa ce la barna, unde toata lumea se astepta la inca o medalie pentru Romania, gimnasta din Constanta a ocupat doar locul 4 din cauza unei contestatii a delegatiei SUA facuta pentru Alexandra Raisman.
Contestatia americanilor a fost acceptata, iar Raisman a primit o nota egala cu cea a Catalinei Ponor, diferenta fiind la capitolul dificultate, unde americanca a avut castig de cauza.
Medalia obtinuta aseara (a noua pentru Romania la JO 2012) a fost de altfel si ultima din cariera Catalinei, aceasta anuntand ca se retrage. "Ma retrag fara regrete. Am muncit fiecare secunda pentru echipa, am muncit fiecare secunda pentru mine, am muncit fiecare secunda pentru toata lumea. Am fost deja campioana olimpica si voi parasi gimnastica cu fruntea sus. Le multumesc tuturor pentru sustinere si imi pare rau ca i-am dezamagit", a declarat Ponor pentru site-ul oficial al organizatorilor Jocurilor Olimpice de la Londra.

De-a lungul carierei sale, Catalina Ponor a luat trei medalii de aur la JO 2004 (cu echipa, sol si barna), argint la sol si bronz cu echipa la JO 2012, trei medalii de argint (cu echipa, sol si barna) la Campionatele mondiale din 2003, dar si doua medalii de bronz (barna – 2005; cu echipa - 2007).
De asemenea, la Campionate Europene, sportiva noastra a luat sapte medalii de aur (doua cu echipa in 2004 si 2012, patru la barna in 2004, 2005, 2006, 2012 si una la sol in 2004), doua de argint (cu echipa in 2006, la sol in 2012) si una de bronz (la sol in 2006).

Credit foto: romgym.ro
Sursa: mediafax.ro

de Alexandru Stratan - 2145 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi