Andreea Preda este partenera lui Pavel Stratan la “Dansez pentru tine” si, pentru a doua saptamana consecutiv, a intrat la duel. Daca nu vedeam clipurile promotionale, n-as fi stiut ca participa la concurs, nu mi-a spus nimic nici ea, nici Alexandra, sora ei. Nu e de mirare, pentru ca am vorbit atat de putin in acesti ani, desi suntem verisoare de gradul II. Mentionez gradul de parca m-ar scuza un pic pentru faptul ca n-am fost mai aproape de ele atunci cand ar fi avut nevoie. Inca au.

Andreea are 22 de ani si Alexandra - 27. Le stiu de cand erau mici si ma pregateam sa intru la facultate. Provinciala venita in Capitala se pregatea de examene in grija blanda si discreta a matusei Steluta, mama lor. Unchiul Gigi era mai taciturn si mai mereu bolnav, cu diabet, cu probleme cardiace. In camera fetelor asistam la reprezentantii de dansuri – si, daca-mi amintesc bine, era vorba de dansuri populare, dar s-ar putea sa ma insel. Stiti cum e sa descoperi un copil cu o imaginatie fantastica, sa-i spui cateva cuvinte si sa-ti croiasca din ele o poveste fabuloasa, zambind cu gura pana la urechi? Asa era Andreea. O ascultam si-mi spuneam ca trebuie sa devina scriitor, regizor sau maestru papusar. Era un copil atat de vesel. Mi-ar fi placut ca povestea ei de la “Dansez pentru tine” sa fie inventata, dar, din pacate, este cat se poate de reala. Si incompleta, asa cum o vad eu la televizor.

Cazul
Este foarte ciudat sa vezi pe cineva cunoscut spunandu-si povestea trista. Stii ca este adevarata si ca nu poti cuprinde cu mintea si cu sufletul toata suferinta, n-ai cum sa te pui in pielea unui tanar care a crescut fara mama de la 11 ani. Si totusi, iti vine sa-i spui din fata ecranului “Nu plange, toata lumea plange, prea multe lacrimi la show-ul asta”. Ceea ce se stie deja este ca Andreea si Alexandra si-au pierdut mama acum unsprezece ani, din cauza unui accident vascular cerebral, si tatal in urma cu doi. Intre cele doua tragedii au fost noua ani de munca, de tratamente, de griji pentru tatal lor foarte bolnav. Dar “cazul” nu se termina aici. Alexandra a inceput doua facultati si nu a reusit sa le termine, pentru ca a trebuit sa munceasca pentru a “tine“ casa. Pe Andreea o mai vedeam la televizor dansand cu trupe de muzica pop sau la emisiuni de divertisment, printre fetele frumoase. Au hotarat sa devina instructoare de kangoo jumps si de aerobic. Zilele trecute am sunat-o pe Alexandra si-am intrebat-o ce e cu problemele de mijloc de care vorbea la televizor saptamana trecuta. Si am aflat ca a facut o fractura de sacrum – osul bazinului, cu care se termina coloana vertebrala. Este o fractura care apare la atleti si care se vindeca singura, daca respecti o conditie – sa te odihnesti, sa nu faci efort. Adica exact ce face Alexandra, pentru ca merge in continuare la sala. Am intrebat-o daca pot sa o ajut cu ceva, mi-a multumit, mi-a zis ca se descurca si ca nu vrea sa faca si alte datorii. Am zis ca-i gatesc, ca sa nu stea in picioare, si-apoi n-am mai adus vorba de asta, pentru ca am gatit prost. Realizam ca nu mi-au cerut niciodata nimic si ca mi s-a parut atat de firesc lucrul acesta. Le-am considerat puternice si inca le consider asa. Dar oare eu cum m-as fi descurcat daca as fi fost in locul Alexandrei? Am si eu o sora, cu 3 ani si 8 luni mai mica decat mine...

Partenerul Andreei la “Dansez pentru tine”, Pavel Stratan s-a accidentat si va fi inlocuit de Marian Dragulescu, cel care a fost eliminat la duelul de saptamana trecuta. Acum, “lupta” se da cu Bianca Dragusanu. Nu stiu cazul partenerului ei si nu am urmarit nici celelalte cazuri. Dar stiu este ca Andreea si Alexandra isi doresc sa mearga mai departe. Si vreau sa va rog sa le ajutati. O puteti face trimitand un SMS la 1322 cu textul PAVEL (costa 0,99 euro, TVA inclus).

Pe contul de Facebook al Alexandrei, sora mai mare, scrie asa:
<<Mi-e greu sa spun ce am simtit zilele astea. Mi-e greu sa spun ce am simtit stand fara Andreea atata vreme. Imi este greu sa o vad trecand prin dueluri, prin accidentari, mi-e infiorator de greu sa o vad plangand fara sa pot fi langa ea si mi-e greu sa spun ce simt cand vad comentarii rautacioase (desi am fost anuntate ca o sa avem parte si de asa ceva, dar nu si pregatite). Totusi, nu condamn pe nimeni. E un concurs si regulile nu sunt intotdeauna corecte. Sau poate ca, fiind inauntru, ne pierdem obiectivitatea, nu stiu. Poate ca am simtit ca lumea a privit povestea noastra putin superficial sau poate gresesc, dar as vrea cumva sa gasesc cuvintele care sa exprime exact durerea pierderii parintilor. Si as vrea sa fiu capabila sa pot spune ce inseamna sa porti asa ceva in suflet. Am auzit oameni spunand ”Ei, da, asta a fost in trecut, acum sunt bine si fericite, ca le-am vazut noi zambind.“ Si e drept, zambim, poate ca ne-ati vazut, intr-adevar, dar o facem pentru ca ne avem una pe cealalta. Si zambim pentru ca avem prieteni care ne-au fost aproape atat cat au putut, dar nu, povestea noastra nu reprezinta trecutul. Sau numai trecutul.
Nu sunt multi cei care stiu ca dupa moartea tatalui nostru eu mi-am pierdut serviciul si atunci am decis cu Andreea ca ultimii bani pe care ii mai aveam sa-i investim in cursuri de specialitate pentru a deveni instructori de aerobic si kangoo. De ce instructor de aerobic?… Poate pentru ca asta fost un fel de a pastra visul mamei pentru Andreea, un alt fel de “a dansa “. Dar si mai putini sunt cei care stiu ca anul acesta eu am suferit o fractura de sold, iar Andreea a trebuit sa preia si clasele mele, un efort enorm pentru o singura persoana, dar a facut-o, si a facut-o fara sa se planga, pentru ca orele acestea sunt singura noastra sursa de venit. De aici si ideea ca Andreea sa participe in aceasta competitie, al carei scop este acela de a ajuta oameni talentati in ale dansului, dar fara posibilitati materiale in implinirea unui vis, nu?… Ar fi o ipocrizie sa spun ca premiul cel mare nu ne-a interesat, dar asta pentru ca stiam ca din salariul de instructor de aerobic sau de kangoo nu o sa avem niciodata sansa sa strangem banii necesari pentru a ne rezolva problema casei in care locuim.

Cam astea au fost cele nestiute si nimic mai mult! Celor care imi trimit zilnic mesaje de sustinere le multumesc din suflet. Datorita lor Andreea a trecut de un duel si cu ajutorul lor si al lui Dumnezeu va trece si de data aceasta. Si ar mai fi ceva: eu stiu si am inteles ca este un concurs in care fiecare are un preferat, fiecare sustine o poveste. In fond, asta este si ideea show-ului, dar va rog din suflet nu imi mai atacati sora, nu mai aruncati cu cuvinte grele. Nu merita asa ceva ! Noi nu am cerut niciodata nimic nimanui, pentru orice lucru primit am muncit! Chiar si acest concurs implica o munca si sacrificii enorme si nu cum ne-a scris o domnisoara ca Andreea ar sta acum cu mana intinsa la cersit! Este rusinos si dureros sa vad asa ceva spus despre sora mea. Ea este tot ce am pe lume si nimic altceva, pentru mine ea este INVINGATOAREA mea deja!>>