Agrement cultural bucurestean
    POZA:
 
 

Agrement cultural bucurestean

Din data: 28 Iulie 2011 ora : 17:15:00
Pe timpul verii, Bucurestiul are o interesanta oferta de vacanta culturala, lejera si accesibila, din care nu lipsesc surprizele. Centrul vechi a devenit, se stie, un loc aglomerat, plin de terase, dar si de expozitii interesante. La randul lor, muzeele, care pot fi vizitate gratis in anumite zile ale lunii, au si o atractiva oferta de divertisment si de programe educative pentru copii, care merita urmarita cu interes, pe tot parcursul verii. In cele ce urmeaza va sugeram ca destinatii Muzeul Satului si Muzeul National de Istorie, iar pe drumul dintre ele cu siguranta veti descoperi singuri o multime de locuri unde merita sa intrati.

Crini imperiali pentru Cielito Lindo, la Muzeul Satului­­
Cei care au avut inspiratia de a urmari oferta de vacanta a Muzeului National al Satului «Dimitire Gusti» au avut parte miercuri seara, cu incepere de la ora 18.00, de un spectacol care pentru multi poate fi unic in viata. Pentru ca arareori bucurestenii se pot delecta cu un program de dansuri si muzica traditionala mexicana interpretat de profesionisti veniti chiar din Mexic. Pentru doar 6 lei, cat a costat biletul de intrare la muzeu, timp de aproape doua ore, spectatorii au fost rasfatati de programul oferit de ansamblul Baletului folcloric din Orizaba, Mexic, condus de maestrul coregraf Ernesto Gomez Santa Rosa. Melodii populare, vechi de sute de ani, originare din diferite zone ale Mexicului, interpretate la chitara, viori, trompete, instrumente de percutie  si voce, pe al caror fundal au dansat frumoase mexicane impreuna cu partenerii lor, toti in costume si podoabe bogate si pline de culoare, au umplut de apluze si bisuri spatiul ireal de frumos al Muzeului Satului. Printre piesele prezente au fost si binecunoscutele «La Bamba» si «Cielito Lindo», mai cunoscut sub denumirea de «Selito Lindo». La spectacol a fost prezenta si Excelenta Sa Ambasadoarea Mexicului, iar la final, cand artistilor li s-au oferit crini imperiali, buchetul cel mai mare i-a fost daruit coregrafului si coordonatorului ansamblului, Ernesto Gomez Santa Rosa.

Intalniri de neuitat cu Vara pe Ulita
De aproape 20 de ani, Muzeul Satului le ofera copiilor prilejul de a se initia in vechi mestesuguri traditionale romanesti, in cadrul taberei de creatie binecunoscuta sub denumirea «Vara pe Ulita», care desfasoara in lunile iulie si august. In curtea si pe prispa multor case taranesti din muzeu, mesteri populari autentici sau artisti plastici profesionisti ii invata pe copii, sau chiar si pe cei mari, sa faca pictura pe sticla, sa confectioneze masti traditionale pentru diferite sarbatori, sau podoabe, papusi, impletituri, sa incondeieze oua, sa picteze icoane pe lemn sau pe sticla, sa faca modelaj, sa prelucreze artistic lemnul sau sa deprinda olaritul. De asemenea se predau lectii de teatru si se pun in scena spectacole, iar arta fotografica nu este nici ea uitata. Cei care vor sa se inscrie la aceste cursuri mai au ultima oferta a acestei veri, care incepe la 1 august si dureaza doua saptamani. Costul este de 200 de lei, pentru un modul, iar in limita locurilor disponibile, se pot acorda si gratuitati celor cu certificat de handicap. Mai multe informatii se pot obtine la tel. 021-317.91.03

Relaxare pe treptele Muzeului National de Istorie
Cu incepere de astazi si pana duminica, inclusiv, Muzeul National de Istorie al Romaniei (MNIR) ii invita pe bucuresteni la un program de relaxare inedit, chiar pe treptele sale, unde in aceste zile se va deschide un iarmaroc cu tot felul de marfuri. De la carti, obiecte de artizanat, podoabe etc. si pana la irezistibilele dulciuri de casa si felurite bauturi racoritoare, cei care vor veni pe inserat la muzeu vor avea motive de a zabovi chiar pana tarziu in noapte. Iarmarocul va reveni pe treptele muzeului si in ultimul week-end din luna august. Iar cei care vor sa le ofere copiilor lor informatii interesante, prezentate atragator, pot retine ca in zilele de 11 si 16 august, la MNIR se vor prezenta piesele de aur din tezaurul muzeului, insotite de povesti si legende. Pasionatii de arheologie se pot inscrie la vizitarea unui santier arhelogic de langa Bucuresti, care se va organiza la data de 23 august. 
de Adina Stefan - 1207 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi