Acum aproape un an, am vazut un trailer extrem de spectaculos, pentru o productie care se anunta a Ungariei. Si totusi, in fiecare cadru am putut recunoaste actori romani, plasati intr-o cu totul altfel de conjunctura stilistica. Dar, mai departe de considerentele tehnice, ­Bibliotheque Pascal e o poveste extrem de duios spusa, despre un act sinistru: o despartire dureroasa a unei familii. Pentru a-si recapata fetita din custodia autoritatilor, Mona Paparu (excelent interpretata de Orsolya Torok-Illyés – inca o data o dovada vie a importantei alegerii unui actor special, cu sarm si un pic iesit din comun, pentru a duce o istorisire cinematografica spre emotie si miraculos) isi consemneaza intr-un proces-verbal ultimii citiva ani, in care a fost separata (din dorinta proprie sau nu?) de copilul ei. De la momentul indragostirii de tatal fetitei (Andi ­Vasluianu) pina la finalul aventurii ei senzationale, care o poarta intr-o lume bizara, a perversiunii cu pretentie de arta, a literaturii sublimate in erotic, a eroilor si ticalosilor, Mona prezinta o varianta oniric-suprarealista, unde fantomele devin salvatorii si visele se vad. Oana Pellea (minunat-bi­za­ra), Mihai Constantin, Razvan Vasilescu, o distributie extrem de puternica, poarta filmul intr-o zona prea putin explorata: fantasticul, minciuna, poezia unei tragedii. Si, exact cind credeam ca-mi vor fi inselate as­­tep­tarile (ma atrasese teatralitatea din trailer, dementa colorata cu care se desfasura intriga), filmul lui Hajdu Szabolcs se ridica si uimeste, pa­ca­leste, reinventeaza un cliseu.