Soarta fostilor presedinti de partid
    POZA:
 
 

Soarta fostilor presedinti de partid

Petre Roman este, pina acum, singurul caz in care un fost presedinte de partid nu-si mai gaseste un loc in politica pe masura CV-ului. Valeriu Stoica nu are astfel de ambitii, iar Theodor Stolojan, care l-a urmat la sefia PNL-ului, are o mentalitate de tehnocrat mai degraba decit de politician. Radu Cimpeanu a fost, pe cind era sef peste penelisti, mult mai mare decit umbra lui, iar acum si-a reprimit dimensiunile reale: o umbra. Mircea Ionescu Quintus este, azi, nonagenar si nu i-ar sta bine sa traga sfori precum „adolescentul“ Ion Iliescu.
Interesant acest PNL! A dat cea mai mare „productie“ de presedinti. Uite ca uitaram ca si Dinu Patriciu a fost cindva sef de aripioara panelista. A stiut sa-si transforme brandul de imagine personala intr-o cariera de om de afaceri de talie mare, curtat de toata „saracimea“ candidatilor la functii mari in politica. Tariceanu? Cea mai eleganta retragere din imaginea de sef in cea de… simplu membru marcant al partidului. Cine a mai fost presedinte? Ala care face afaceri cu mobila - na, ca-i uitaram numele! Nu, acela a tot incercat sa devina presedinte peste ceva, in cele din urma migrind de ici-colo, chiar si alaturi de Virgil Magureanu, incercind nu se stie ce. Nu, acela are o charisma perfecta de conspirator caruia nu-i ies pasientele niciodata.
Ion Diaconescu? A fost singurul sef de partid care, dupa regula occidentala, s-a retras din functie cind partidul lui a pierdut alegerile. Rau a facut. In absenta sa, PNTCD-ul s-a facut praf si pulbere si a dat o serie nesfirsita de sefi peste nimic: Victor Ciorbea, Andrei Marga, Marian Milut, Aurelian Pavelescu, Vasile Lupu…
Partidul care parea ca gestioneaza cel mai bine soarta fostilor sai presedinti era PSD. Ion Iliescu, Adrian Nastase si Mircea Geoana - trei fosti sub unul nou, Victor Ponta. Lui Geoana i s-a reprosat, pe cind era sef, ca n-a stiut scapa de imaginea lui Ion Iliescu, ceea ce, daca s-ar fi intimplat, ziceau radicalii, ar fi echivalat cu o reforma importanta in acest mare partid. Da, numai ca Geoana s-a temut ca o astfel de reforma are sa faca din acest mare partid doua mai mici. Si asa s-ar fi intimplat, cu siguranta. Uite ca lui Ponta nu i se mai aduc reprosuri similare. Lui i se cere doar sa faca dovada ca nu e tras cu sfori de echipa Ion Iliescu – Adrian Nastase. Felul in care a scapat de Geoana, recent, nu aduce dovezi in acest sens, dar ii aduce un plus de autoritate in relatia cu cei doi fosti, iar lui Geoana ii reduce autoritatea la zero. Daca mai are de gind sa fie prezent in politica, Geoana are, acum, a-si reface autoritatea de la firul ierbii. E putin mai greu decit atunci cind pleci de pe o pozitie de invingator in fata lui Ion Iliescu, intr-o noapte de alegeri cit una a cutitelor lungi din cunoscuta istorie nazista.
Ca in PSD se simte din nou miros de sef de haita a dovedit-o, imediat, dulaul neascultator care e Marian Vanghelie. S-a gudurat, fara miriieli, pe linga noul Victor Ponta, lichidatorul lui Geoana, si a uitat ca-i promisese fostului sef de dulai fidelitate.
Ce va face, oare, noul Ponta cu noua sa autoritate? Ponta are, acum, o singura mare problema: paritatea PSD-PNL in USL. Cei mai multi baroni ai partidului, mai ales presedintii de consilii judetene, cei care aduc sacul cu voturi si sacii cu bani la partid, nu sint multumiti de imparteala fifty-fifty dintre Ponta si Antonescu. De ce sa le dam penelistilor 50% din locurile de pe listele de candidati daca ei, penelistii, in sondajele de opinie din judete, apar numai cu 20%? Multe voci zic deja ca se va tine seama de aceste sondaje (si o zic in public), dar fratia Ponta - Antonescu s-a cimentat pe pactul de paritate: citi candidati va avea PSD-ul, atitia va avea si PNL-ul! Adica, juma-juma.
Iata de ce multi pedelisti de frunte vorbesc despre iminenta desfacere a casatoriei contra naturii dintre Victoras si Crin cel Smecheras. Autoritatea cea noua a lui Victor Ponta, zic ei, nu era necesara ca sa-l infrunte pe Crin, cind va fi nevoie, ci ca sa tina partidul strins unit in jurul conducatorului sau atunci cind troica Ponta-Iliescu-Nastase va anunta ca PSD va candida singur in alegeri, pentru ca, uite, in sondaje USL-ul nu mai e la 51%, ci s-a dus la 46%.
de Ioan Buduca - 1811 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi