Salonul National de Fotografie Turistica deja identitate nationala
    POZA:
   
 

Salonul National de Fotografie Turistica deja identitate nationala

Cea de-a XVIII-a editie a Salonului National de Fotografie Turistica a fost si in acest an un succes. Cu o traditie de noua ani, salonul organizat de catre Fundatia Amfiteatru si revista Vacante si Calatorii a avut drept tema un indemn care este mai actual ca oricand: „Hai acasa!”.

Ideea centrala a fost surprinderea si frumusetea locurilor, unele intretinute sau date de comunitatile locale, altele de natura insasi, dar si promovarea turismului responsabil. In total 1000 de fotografii au intrat in concurs, insa numai 400 au fost alese, cele din urma impodobind holul Teatrului Evreiesc de Stat.

Prezentatorul evenimentului a fost Cristian Hristea, redactorul- sef al revistei Vacante si calatorii, alaturi de care au luat cuvantul, pe rand, invitatii de onoare. Maia Morgenstern a tinut sa atraga atentia asupra importantei unor astfel de evenimente care aduc in atentia publicului aspecte inedite ale realitatii. „Teatrul este un monument istoric, un loc si un prilej pentru vizite, pentru cunoastere, pentru aducere aminte, unde se desfasoara spectacolele, dar si unde se depoziteaza memoria unei echipe. Este important sa fie vizitat si sa fie gazda unor asemenea evenimente, cum este aceasta expozitie, ce imortalizeaza si prezinta aspecte mai putin cunoscute: evenimente, oameni, locuri, atitudini”, a declarat celebra actrita care s-a simtit atrasa de lumea fotografiei.

La fel de incantat de eveniment a fost si un alt invitat de onoare, Dragos Nita, reprezentatul Institutului Cultural Roman (ICR), unul dintre partenerii nostri pe termen lung. „ICR a continuat sa sprijine aceste manifestari care duc mai departe valorile romanesti in intreaga lume. Pana la urma este si rolul nostru, al celor de la ICR, sa ducem tot acest mesaj mai departe. As dori sa remarc, uitandu-ma pe aceste imagini imortalizate din cultura populara, o anumita poza care mi s-a parut destul de sugestiva pentru unii dintre noi: este vorba despre «Intoarcerea imposibila», unde este imortalizat un calugar, dincolo de geam, si un tanar, pe partea cealalta. Sigur, catre Dumnezeu ne vom intoarce intotdeauna si intoarcerea nu este imposibila. Tine numai si numai de noi”.

Redactorul- sef al revistei Romania Pitoreasca, domnul Mihai Ogrinji, a remarcat in spatele tematicii salonului un element care este tot mai greu de definit si de pastrat: identitatea nationala. ”E mai usor sa admiri aceasta expozitie decat sa spui cateva vorbe despre artistii fotografi de inalta tinuta. Este vorba de domnul Dan Badescu si Emanoil Tarjala, doi artisti fotografi absolut remarcabili. Am o convingere tot mai puternica, si anume ca romanul nu este nascut poet, ci artist fotograf. Pentru mine, «Hai acasa!» inseamna hai la pamant, hai la sat, hai la matricea care ne pastreaza o oarecare identitate. O identitate despre care eu spun ca e pe cale de disparitie sau de alterare foarte agresiva, foarte alerta. Odata cu vanzarea pamantului, pierderea lui, se duce de rapa toata identitatea noastra. Matricea romaneaca a insemnat pamantul si taranul”.

Emanoil Tanjala, artist fotograf, a vorbit, la randul sau, despre frumusetea meseriei de fotograf, fiind de parere ca, pe langa pasiune, orice artist fotograf trebuie sa aiba si un dram de talent. ”Meseria de fotograf este una dintre cele mai extraordinare meserii. Poti scrie in imagini si nu poti sa pacalesti lumea. In momentul in care ai un talent extraordinar, poti sa marchezi istorie, literatura, tot ce vrei. Am predat fotografia la Centrul de Jurnalism, am avut 112 elevi si 11 au lasat scrisul si s-au apucat de fotografie. Eu nu am inselat niciodata fotografia si m-am casatorit cu ea «forever». Noi nu facem fotografie artistica, ci fotografie de presa, istorica”.

de Redactia - 4150 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi