Odata cu venirea sarbatorilor de iarna, cu totii ne facem planuri de vacanta. Luam harta lumii la puricat si cautam cel mai frumos loc, unde sa profitam de cele mai bune servicii, daca se poate lux, liniste, armonie, pace.

Ne-am propus sa va povestim in randurile care urmeaza despre o tara foarte frumoasa, cu oameni simpatici si primitori, dar care, din pacate, in ultimii trei ani este afectata de un razboi civil care are toate sansele sa se termine rau, indiferent de invingator. Este vorba despre Siria, o bomba cu ceas care risca sa declanseze cel de-al Treilea Razboi Mondial.

Siria se confrunta, incepand din martie 2011, cu revolte reprimate violent si un conflict armat intre fortele insurgente ale opozitiei si serviciile de securitate subordonate regimului Bashar Al-Assad. Anul acesta, in luna iulie, Organizatia Natiunilor Unite (ONU) anunta ca bilantul violentelor din Siria depaseste 100.000 de morti.

Am discutat cu doi dintre sirienii care au ajuns in tara noastra, unul anul acesta, celalalt acum zece ani. Identitatea le-a fost schimbata in acest articol, din motive de securitate. Ambii au acceptat sa vorbeasca in conditiile in care sunt respectate toate normele jurnalistice de protectie a surselor.

Ce spun sirienii din Romania?
Hashim a ajuns in Romania in 2013. Cu ajutorul sau am putut creiona imaginar fata nevazuta a terorii instaurate in orasul Daraa, situat in sudul Siriei. Totul a inceput cu niste copii care mergeau la scoala si carora teroristii le-au scos unghiile. De atunci a inceput lumea sa iasa pe strada ca sa-si ceara drepturile. Dupa un an de la izbucnirea conflictului, teroristii au intrat in tara. Hashim spune ca doar 20% dintre acestia sunt sirieni, veniti din toate tarile.

„ La vama existau liste cu nume de oameni, comanda de la presedinte, cu cei care trebuiau sa fie omorati ”

De sapte luni, Hashim nu mai are nimic. A pierdut si casa, si masina - au luat foc de la un bombardament. Atmosfera de pe strazile Siriei este una cat se poate de grava. “Vedeai numai morti. Intr-o zi, cand m-am trezit si am iesit in fata blocului, am vazut un om plin de sange. Cand i-am ridicat capul, am vazut ca fusese impuscat in gat. Nu am mai putut sa-i fac nimic. L-am lasat acolo si am plecat”, isi aminteste, ingrozit, Hashim. Nu are nicio orientare politica, tine doar cu familia lui si lupta pentru viata.

Politia este din 200 in 200 de metri, unde sunt puncte de control. Medicamentele sunt foarte putine, pentru ca la Aleppo era cea mai mare fabrica de medicamente, dar a fost luata de un turc. „Siria nu mai are medicamente. Nu exista transport, nimic”, adauga Hashim.

Autobuzele au fost si ele luate de armata, soldatii folosindu-le pentru a se deplasa la punctele de control. Oamenilor le este frica sa-si trimita copiii la scoli, de teama ca s-ar putea sa nu se mai intoarca acasa niciodata. Aceeasi teama a inchis si mare parte din magazine, majoritatea stand mai mult inchise pentru a nu intra cineva sa fure totul de acolo. „La vama existau liste cu nume de oameni, comanda de la presedinte, cu cei care trebuiau sa fie omorati. Acum, la granita cu Turcia sunt numai teroristi. Din Antalya, vreo 100 km, este un lant de teroristi. Salariile sunt foarte mici, mai putin de 100 de dolari pe luna. Nu poti sa traiesti. Spre exemplu, un kilogram de cartofi este doi dolari... Arabii au foarte multi copii”, ni se destainuie acesta.
Fratele lui a ajuns mai bine decat el, pentru ca a fugit in Egipt, unde lucreaza acum. „E mai bine decat aici, in Romania. Este ajutat mai mult decat aici. De doua luni si jumatate imi caut serviciu si nimic. Faptul ca am 48 de ani este si mai greu pentru mine”.

«Hai, du-te!»
Avand credinta in inima, Hashim a plecat de acasa cu trei perechi de pantaloni, doua de haine si 400 de dolari in buzunar. Sotia i-a platit drumul de la Beirut la Bucuresti, unde a fost pus in situatia de a lua totul de la zero. Nu avea nimic. Timp de zece zile a mancat numai paine. Dar si in Siria alimentele se cumpara foarte greu - daca cineva stie despre tine ca ai bani si mergi in piata, nu te mai intorci acasa viu.

Hashim a vazut cruzimea teroristilor cu ochii lui. „Nu au o costumatie anume, sunt civili. Arata ca au armele la ei, pe strada. Intr-o zi, era ora 16.00, ma intorceam de la serviciu si eram in masina cand l-au oprit pe un barbat in fata mea niste indivizi carora li se vedeau doar ochii. I-au luat buletinul, era pe lista data de presedinte, si l-au impuscat, chiar in fata mea. Mi s-a facut frica si am inceput sa ma rog. Mi-a luat si mie buletinul - eu sunt din capitala - si mi-a zis: «Hai, du-te!»”.

Presedintele se plimba singur printre teroristi
Cine sunt teroristii? Hashim ne lamureste. „Sunt islamici. Din Libia, Afganistan, din Tunisia cei mai multi. Vor sa faca Siria o tara islamica. Fura bani, fura oameni de pe strada. Daca nu le dau bani, a doua zi ii gasesti morti. In capitala sunt in jur de 2000 de teroristi veniti de afara. Vin cu arme si au rachete pentru avioane. Am vazut cu ochii mei intr-o zi cum a tras cu racheta si a doborat un avion”. Oamenii incep sa moara pe strada, si chiar si dintre prietenii lui. „Acum doua zile am primit un mesaj din Siria, de la familia unui fost coleg, alaturi de care am lucrat in trecut. A fost impuscat. Avea 30 de ani si si-a pierdut viata pe cand iesea de la serviciu - au tras in el, in strada”, ne mai spune Hashim.

De ce insa toate aceste atrocitati?
Presedintele tine sa demonstreze populatiei si lumii ca nu se teme de nimic... „Presedintele tine la scaunul lui. Cineva din afara il sprijina si il ajuta: rus, chinez. Sa stii ca el iese pe strada singur. Si nu ii este frica de nimeni. Nu stie nimeni cand pleaca. A intrat intr-un cartier unde erau numai teroristi. A facut si poze acolo si le-a aratat si la televizor, ca el nu se teme de nimeni. A facut medicina la Londra; sotia lui, la fel. Tatal lui il pregateste pentru tot, il dirijeaza”, explica sirianul stabilit in Romania de ceva timp.

Pe final, l-am intrebat si daca se considera un norocos pentru ca a plecat din Siria. Raspunsul a fost unul cat se poate de sincer si dezarmant: „Am noroc. Dar daca se vor reglementa lucrurile, ma intorc in Siria. Ramane tara noastra. Nu ai cum sa pleci din tara ta”.

„Daca ma intrebai acum zece ani, nu alegeam Romania, Doamne fereste; mai bine Afganistan”

Abdul este cel de-al doilea sirian cu care am discutat luna trecuta. A venit la noi in tara acum zece ani, la studii. A facut Facultatea de Informatica la Politehnica, apoi si-a finalizat pregatirea la Universitatea Romano-Americana. Dupa anii de studiu si-a deschis o firma. „Uniunea Europeana este nemultumita de felul in care sunt tratati refugiatii. Ultima suparare a fost pe bulgari, care nu-i primeste bine, ii bate. In Turcia sunt un milion si jumatate de sirieni care au trecut granita fara acte. Acum, Turcia a inceput sa faca un zid din cauza Al-Qaeda, care controleaza toata vama. Un refugiat sirian nu cauta o tara saraca. Si asta pentru viitorul lor. Daca ma intrebai acum zece ani, nu alegeam Romania, Doamne fereste; mai bine Afganistan”, spune sincer Abdul.

De un an, Romania nu mai da pasaport de refugiat
Intre timp , Bulgaria a inceput sa ameninte si sa caute motive sa nu-i primeasca pe sirieni in tara, pe motiv ca sunt teroristi. „Nu vor. Turcii fac ce pot, cat pot, dar nu spun «nu». Nu fura si nu profita ca Iordania, care face pe cersetoarea. Primeste 400-500 de mii de refugiati si cere bani de la Natiunile Unite. Am citit acum, inainte sa vin, ca Iordania a primit zece milioane de euro din Germania sa faca canalizare si sa aduca apa, in campingul refugiatilor sirieni. Primeste mancare de la ajutoare si statul ia mancarea, o vinde la magazin si da in schimb produse expirate. Au murit intr-un an si jumatate 16 persoane, tot in Iordania. Iordania e tara saraca. Traieste din ajutor american. Nu are resurse”, ne mai dezvaluie Abdul.

Romania nu mai da pasaport de refugiat. Acorda numai protectie, ceea ce inseamna ca nu mai primeste ajutor. Si asta de un an. „E greu sa vii aici, pentru ca nu mai dau viza”, recunoaste sirianul.

„In Romania totul se discuta sub masa”
Interesanta a fost insa impresia lor despre tara noastra. „Romania este la fel ca acum zece ani, cand am venit eu. Vrea sa fie pe sistem european, dar nu e. Este o tara europeana pe exterior, probabil, dar in interior sunt numai comunisti. Eu, director comercial, cu toate contactele mele, de zece ani incerc sa-mi fac o afacere profitabila. In Romania totul se discuta sub masa. Spaga. «Cat e partea mea». Romania nu este o tara de afaceri. E o tara frumoasa, dar nu e de trait in ea. Nu ai cum sa-ti faci o sursa de bani daca nu ai cunostinte, pe cineva tare, in spate, care sa te ajute. Eu m-am chinuit doi ani sa fac un contract cu Sensiblu. Daca stiam pe cineva de la un partid, dadea un telefon si spunea: «Faceti contract cu asta». Si el isi lua partea. Dar nu stiu si m-am saturat. Daca mai stau doi ani aici, pierd vremea. Munca in Romania este limitata. Tara este moarta. Eu nici nu stiu sa scriu bine romaneste, deci n-am ce sa fac”, a mai spus acesta.

Abdul a avut o tentativa de a merge in Siria acum trei ani. A trecut, a avut si stampila pe iesire, prin Turcia, dar nu a putut sa mearga mai departe. „Am vazut ca e haos acolo. M-am intors inapoi in Turcia. Se vedeau rachete, fum, era rau de tot. La vama, copiii fugeau, plangeau, oamenii dormeau in strada, iar in moschee, astepta armata turca sa le dea mancare”.

„ Apa vine o ora pe saptamana. Sursa de curent a luat- o Al- Qaeda”

Un peisaj deplorabil care pentru cei care locuiesc in acele zone face parte din realitatea de zi cu zi. Abdul spune ca armata oficiala e rusa, chemata de presedinte. Ceilalti sunt jihadistii din sudul Arabiei, din Cecenia (tin cu partea musulmana), cei de la Hezbollah, care este un partid terorist, soldati iranieni si altii.

Parintii lui Adbul au ramas in Siria si stau pe un butoi de pulbere. „Imi spun ca acolo nu este apa, nu este curent electric, totul s-a scumpit. Apa vine o ora pe saptamana. Sursa de curent a luat-o Al-Qaeda si inginerii de acolo au fugit. Al-Qaeda a vrut sa o distruga, dar sursa are un depozit de hidrogen si asta omoara oamenii pe o suprafata de 20 de km”.

Vorbim, asadar , despre o tara devenita camp de razboi, despre care acum cativa ani se spunea ca are un viitor frumos, ca dolarul va ajunge la 1000 de lire siriene (SYP)... Dolarul bate acum spre 130 de lire siriene. Se poate trai in astfel de conditii? Cusiguranta, nu, insa sirienii rezista, se descurca, desi multi isi doresc, uneori, moartea. “Nici nu traiesc. Unii isi doresc moartea. Se pleaca in Egipt sau in Liban cu o barcuta mica de lemn, se ajunge in Italia, oriunde, si se moare pe drum. Si azi am vazut pe Euronews, sunt cadavre mii. Capitanul, pe care il chema Simon, din Sardinia: „Mi-e mila de sirieni. Mereu mi se spune: «Simon, opreste pentru ca sunt cadrave. Sa nu dai in spate, sunt cadavre si in spate»", conchide Abdul.

In exclusivitate pentru VIP, sora Angélique Namaika, premiul Nanser 2013: „Mi-am impus sa ma ridic”
Castigatoarea premiului Nanser pentru refugiati 2013 a fost Sora Angélique Namaika, o calugarita din Republica Democrata Congo. Aceasta si-a spus povestea ei in exclusivitate pentru noi, intr-un interviu pe care il puteti citi doar pe site‑ul www.revistavip.net. Si ea a fost, la randul ei, fortata sa se refugieze, parasind orasul Dungu ca urmare a violentelor izbucnite in 2009. „Am fost ingrozita, nu-mi place razboiul. (...) Oamenii cu care am fugit au stiut cat de speriata sunt. Daca erau focuri de arma in timpul noptii, ei nu voiau sa ma trezeasca pentru ca știau ca nu as fi putut sa adorm din nou. (...) Mi-am impus sa ma ridic, sa nu ma las doborata si sa parasesc tufisul ca sa ma alatur celorlalti refugiati. Am reusit astfel sa prind curaj(...)”.