Ruxandra Garofeanu: "Tin enorm la profesionalism, dar iubesc, deopotriva, si inovatia artistica"

Vreme de cinci ani, de cind este curator al Galeriei de arta Dialog de la Primaria Sectorului 5, criticul de arta Ruxandra Garofeanu a organizat 45 de expozitii de o inalta tinuta profesionala, ceea ce reprezinta un record de eficienta si calitate ce urmeaza a-i fi rasplatit prin acordarea prestigiosului Premiu „Margareta Sterian“. Decernat de Muzeul de Arta al Romaniei si Fundatia „Margareta Sterian“, acest premiu certifica creativitatea si spiritul inovator de care au dat dovada, in activitatile lor, curatorii si artistii.

Exigenta si stilata, Ruxandra Garofeanu este o impatimita a artelor plastice romanesti, pe care le slujeste, de mai bine de patru decenii, in calitate de critic si istoric de arta. Fosta studenta a marelui profesor si estetician Eugen Schileru, Ruxandra Garofeanu a lucrat, din anul 1966, ca redactor cultural la radio, iar din 1972, in televiziune. Dupa 1989, a devenit realizator de emisiuni tv, impunindu-se ca un nume cunoscut si apreciat. Ultimii cinci ani i-a dedicat Galeriei de arta Dialog, infiintata la parterul elegantei cladiri a Primariei Sectorului 5, unde activitatea sa de consilier pe probleme culturale al primarului ­Neculai Ontanu si de curator al Galeriei Dialog a dus la crearea unui fenomen unic in peisajul artistic al Capitalei: existenta, prin evenimente artistice remarcabile, a unui adevarat centru cultural de larga accesibilitate, Galeria Dialog, manageriata de Ruxandra Garofeanu, unde bucurestenilor li se ofera ocazia unor intilniri artistice unice. „Am extins activitatile culturale in intreg lacasul primariei, profitind de frumusetea spatiilor sale interioare si de bunavointa primarului Neculai Ontanu“, spune Ruxandra Garofeanu, care a organizat aici nu doar expozitii de arta plastica, ci si serate muzicale, intilniri cu artisti, lansari de carti, premieri de personalitati etc. In primavara anului 2010, Galeria Dialog a sarbatorit cinci ani de activitate, amintirea evenimentelor gazduite aici fiind pastrata intr-un album de aproape ­300 de file, a carui realizare a coordonat-o aceeasi neobosita Ruxandra Garofeanu. Pe linga evenimentele gazduite de galerie, amprenta consilierului cultural Ruxandra Garofeanu s-a intiparit si pe arealul sectorului 2, care ii datoreaza statuile lui Mircea Vulcanescu, Mircea Eliade si ­Nicolae Balcescu, toate remarcabile opere de arta. Iar decernarea celor 100 de premii pe care primarul Ontanu le-a acordat unor mari personalitati, la sugestia Ruxandrei Garofeanu, cu prilejul sarbatoririi centenarului Bisericii Silvestru, a fost o intimplare de neuitat in planul evenimentelor culturale ale Capitalei.

La intrecere cu marile muzee ale tarii
Referitor la Premiul „Margareta Sterian“, care ii va fi decernat, Ruxandra Garofeanu spune: „Este recunoasterea unei performante. La Galeria Dialog au fost organizate, in medie, noua expozitii pe an, ceea ce niciun alt muzeu nu a facut. In plus, fiecare expozitie a fost insotita de un catalog de 10-12 file, ilustrate color si insotite de texte informative. Banii pentru aceste expozitii nu provin din bugetul primariei, ci din incasarile obtinute de la cele doua editii ale tirgurilor anticarilor, pe care le organizez in fiecare an.“
Fara falsa modestie, Ruxandra Garofeanu vorbeste despre diversitatea tematicilor expozitiilor pe care le-a organizat. „Au fost mai multe <culoare> tematice, unele dintre acestea absolut unicat. De exemplu, aniversarea unei mari artiste, precum Wanda Sachelarie ­Vladi­mirescu, la implinirea virstei de 90 de ani, eveniment ce ar fi trebuit organizat de Muzeul de Arta al Romaniei, precum si expozitia dedicata marelui sculptor Ion Vlad, autorul statuii lui Eminescu de la Paris, prilejuita de implinirea a 40 de ani de la plecarea sa din tara. Alt <culoar> a fost cel al expozitiilor-concept, prima de acest fel avind loc in 2006, intitulata Parfum de epoca. Marturii din timpul lui Carol l, prilejuita de centenarul Expozitiei Nationale din 1906, cind a fost inaugurat si Parcul Carol“. Printre expozitiile organizate de Ruxandra Garofeanu la Galeria Dialog s-au aflat si cele dedicate recuperarii memoriei unor mari artisti din secolul XIX si XX, desfasurate sub genericul Restituiri, unde au fost in atentia publicului pictori precum Maria Pillat Brates, o victima a discriminarii facute de regimul comunist, sau pictorul de sfirsit de secol XIX, Apcar Baltazar, aproape uitat, desi foarte apreciat si actual.
Pentru expozitiile pe care le-a gaz­duit, Galeria Dialog a colaborat cu institutii culturale de prim rang, precum Cabinetul de Stampe al Academiei Romane, Muzeul National de Arta si alte muzee importante din Bucuresti si din tara. Interesul curatorului Ruxandra Garofeanu a ajuns si la artistii romani din diaspora, din tari precum Germania, Elvetia, Franta.
Dincolo de exigenta criticului de arta, o femeie sensibila si eleganta, Ruxandra Garofeanu spune ca, desi este un profesionist care le cere colaboratorilor rigoare si disciplina, intotdeauna a agreat si o „usoara boemie“, prin aceasta intelegind o deschidere catre neprevazutul provocat de simtirea artistica, spre „happening“. Aceasta crede ca deschiderea catre libertate o are inca din copilaria cu vacante la tara... „Desi m-am nascut in centrul
Bucurestiului, in zona cinematografului Scala, am copilarit la tara, in Baneasa, la sora tatalui meu, care nu avea copii. Am crescut in mijlocul unei naturi superbe, cu pomi fructiferi, ciresi, caisi, gutui, pruni, dar si cu vreo patru soiuri de vita-de-vie. Mi-a placut de mica sa de­senez si am vrut sa devin pictorita. In copilarie, am fost prietena cu Irina Petrescu, bine-cunoscuta noastra actrita, care, ca si mine, desena si dorea sa devina arhitecta“, isi aminteste Ruxandra Garofeanu. Nas­cuta in zodia Pestilor, cu ascendent in Leu, criticul de arta marturiseste ca in tinerete era atit de sensibila, incit… „ma durea totul si simteam la puterea 1000“. Cu timpul insa, a invatat sa infrunte greutatile si sa-si urmeze calea in viata. Desi este o femeie elegant imbracata, spune: „Nu am fost niciodata adepta luxului cu orice pret, dar a bunului-gust si a autoinstruirii, da, intotdeauna.“ Ea isi aminteste ca „pentru a avea o tinuta eleganta si un mers frumos, mai ales cind purtam pantofi cu toc inalt, ma corectam privindu-ma in oglinda“. Remarcile omului de cultura sint insotite de un zimbet cald si sincer, plin de feminitate…
de Adina Stefan - 2756 afisari
 
         
 
3.0 - 1 voturi