Romania nu reuseste sa construiasca autostrazi. Viteza pe caile ferate scade zilnic, din cauza ca nu se mai investeste in acest domeniu. Blocuri de locuinte nu se mai ridica nicaieri in tara. Pasajul suspendat care sta sa fie dat in folosinta in Bucuresti este unicul construit in acesti 20 de ani, dar santierul a durat mai bine de zece ani. Asta e Romania materiala! Daca n-ar fi banii privati (in mare parte sustrasi de la buget), n-am vedea mai nimic nou in peisajul nostru. Dar Romania spirituala? Analfabetismul creste de la o zi la alta. Pe cine intereseaza, cita vreme continuam sa avem olimpici?!

Dupa reformele lui Spiru Haret, ajunseseram, prin 1945, sa nu mai avem decit 45% analfabeti, dupa ce, la inceput de secol XX, nu stiau sa scrie si sa citeasca 80% dintre romani. Sub comunism, s-a inversat situatia: 80% erau alfabetizati. Acum, dupa 21 de ani de reforme, avem din nou 45% din populatie analfabeta (chiar daca stiu sa silabiseasca, elevii nostri nu pricep ce au citit; am vazut asta, cu uimire, intr-un reportaj realizat de echipele lui Mihai Tatulici).
Romania educatiei nationale s-a intors in 1945, iar clasa noastra politica declara reusita si cea de-a zecea reforma a invatamintului din ultimii 20 de ani.
Ceea ce s-a intimplat in acest domeniu al educatiei nationale, in acesti ani, este dovada istorica a mai multor stari de fapt, pe care nu avem chef sa le recunoastem, in pofida acestei dovezi zdrobitoare:
1. clasa politica postcomunista n-a lucrat nicio zi pentru binele public;
2. clasa intelighentiei romanesti nu mai are instinctul patriotic al interesului national;
3. societatea civila s-a constituit, la noi, cu toate bolile clasei politice si ale intelighentiei;
4. Biserica Ortodoxa Romana continua sa fie rupta de istorie si sa nu inteleaga nimic din modernitate;
5. Ceea ce a fost raul comunist incepe sa se arate a fi fost un rau mai mic decit acest rau prezent, care sapa la integritatea culturala si spirituala a natiunii care am fost (nu mai sintem ce am fost, daca 45% dintre noi nu stiu sa scrie si sa citeasca).
Toate acestea, ca si cum i s-ar fi revelat peste noapte, l-au scos din sarite pe Mihai Tatulici, la emisiunea lui Strada, scoala si spital (singura totusi, din Romania de azi, care se uita si spre realitatea cea reala).
Si in loc sa ii adune in acelasi platou pe Iliescu, Constantinescu si Basescu, spre a le atrage atentia ca noul analfabetism romanesc condamna presedintiile lor la o judecata istorica la fel de severa ca aceea pe care o avem despre epocile preiluministe (premoderne), a strins la un loc niste demagogi.
Si uite-asa a mai trecut o data pe linga urechile romanilor glontul adeva­rului, fara sa le zica nici macar o vorba. La ce e buna constiinta unui dezastru, daca tu, Tatulici, preferi sa-l anunti de la cafenea?