A devenit cunoscuta prin chipul inocent. Talentul de a interpreta cu naturalete roluri dintre cele mai diverse a ajutat-o sa-si pastreze statutul de actrita iubita de public. De la rolul lui Dorulet din Visul unei nopti de iarna, cel al unei tinere domnisoare ingenue, care cucereste un cunoscut scriitor interpretat de Florin Piersic, Rodica Mandache a inceput sa fie urmarita cu interes de publicul romanesc. Si-a gasit vocea artistica, iar spectatorii au vazut-o ca pe o actrita ce joaca rolurile unor femei ce exista si in realitate, ale caror vieti ii interesau.

In aceasta perioada, Rodica Mandache joaca in sase piese la Teatrul Odeon: Natura moarta cu nepot obez, Pyramus & Thisbe 4you, Micul print, joi.megaJoy, Cita speranta si Habarnam. In plus, repeta in alte doua, dintre care una de­­spre Isadora Duncan, realizata de Razvan Mazilu, in care rolul principal ii apartine Maiei Morgenstern. In Marea dragoste a lui Mihail Sebastian, piesa regizata de fiica ei, Diana Mihailopol, joaca alaturi de Marius Manole. „De cite ori joc in acest spectacol, fac o calatorie in timp. De mult nu am mai avut un partener cum este Marius“, ne-a spus actrita. Cum isi explica hiperactivitatea: nu oboseste cum obosesc ceilalti. Chiar de ziua ei, pe 19 aprilie, a lansat un CD cu rolurile sale din teatrul radiofonic, iar anul trecut a scris o carte despre un actor pe care il admira, Stefan Miha­ilescu-Braila. Se considera o persoana dificila, dar ne-a lasat sa intram in viata ei de zi cu zi. Munceste si se bucura de prietenii adevarati, precum si de nepoata care i-a intrat, de curind, in viata.

Ce faceti, de obicei, de sarbatori?
Ce fac de sarbatori reprezinta, intotdeauna, o problema pentru mine. Zilele de Craciun si Paste sint foarte dificile. Trebuie sa fii intr-un fel de intimitate cu cei dragi, sa te bucuri. Nu stiu daca ­bucuria este un „sport“ in care excelez. Anul acesta a venit, pentru mine, cu foarte multe lucruri noi, printre care si faptul ca fiica mea are o fetita, Catinca Maria, care a implinit trei luni.

Va cere ajutorul fiica dvs.?
Se schimba lucrurile, cumva. Ele stau la casa lor. Din cind in cind, ne mai vizitam. Fata mea (n.r. – regizoarea Diana Mihailopol) a fost ­extrem de eleganta, ca sa gasesc un termen care nu are nicio legatura cu nimic. S-a bucurat de sarcina intr-un fel anume. Aceasta a maturizat-o si a facut-o foarte responsabila. Eu ii dau ajutorul fara sa mi-l ceara. Sint asa de ocupata, incit nu stiu daca apuc sa o vad zilnic. Nici nu mi-a cerut sa stau cu fetita. Nu cred ca ar avea incredere sa mi-o lase mie, deocamdata. Poate cind va avea noua luni sau un an. Dupa un an, va incepe sa ma recunoasca. Tin minte ca eu am jucat imediat la teatru dupa ce am nascut.

Cum v-a schimbat nepotica viata?
Deocamdata nu am trait decit bucurii succesive. Fiica mea a fost atit de fericita de evenimentul acesta! Si-a gasit, cumva, sensul in viata. E important ceea ce i se intimpla. Nasterea nepoatei mele a venit cu foarte mult noroc. Ma simt protejata de ea.

Prietenie de durata cu Marius Tuca si Ion Marin
Ce puteti sa ne spuneti despre prieteniile dvs. care s-au pastrat in timp?
Eu am fost norocoasa. Am fost un gen bun in teatru, de ingenua perversa, ingenua romantica, ingenua de comedie. M-am bucurat pentru ca am avut farmec si-n prietenii. Oamenii au fost mai draguti cu mine, insa nu stiu daca mai mult decit meritam; suna patetic. Se imparteau intre mine si personajele mele. Acestea din urma, fiind foarte atasante, ma faceau sa cistig si ca om. Am avut multe prietenii. Ovidiu Iuliu Moldovan mi-a fost un prieten foarte devotat pina in ultima clipa. Unii dintre cei mai buni prieteni ai mei sint Ion Marin, un mare dirijor, care umbla in toata lumea – a cistigat partida, este o mare vedeta internationala – si sotia lui, Hrisanta Marin. In clipa cind vin si stau cu ei la masa, se petrece o intoarcere la ceva solid din copilarie, siguranta ca e bine ce fac, ca traiesc frumos. Sint prietena cu Marius Tuca. Ma bucur ca exista de cite ori vad sau citesc ceva important. De fiecare data cind mi se intimpla ceva special, primul lucru pe care il fac este sa-l anunt pe el.

Va contraziceti cu acesta din urma, vreodata, pe teme politice, de literatura?
Marius Tuca este un om pe care lumea nu-l cunoaste. E timid, plin de candoare si ma bucur, acum, ca vorbesc despre el. Stiti ca, in general, prieteniile sint si determinate de diverse interese. Eu nu cred ca il iubesc atit de mult si tin atit de mult la el, la fetita si sotia lui, pentru ca am ceva de cistigat. Este vorba, pur si simplu, de nevoia aceea spirituala... Adesea traim impreuna o mare bucurie intelectuala. E bine ca exista. Ma chinuiesc sa il trimit la teatru, sa vada toate spectacolele.

Vorbeati de prieteniile care au durat. Ati avut si antipatii care au durat foarte mult?
Cred ca m-a ajutat Dumnezeu, m-a iubit si m-a facut desteapta. Fiind desteapta, sa stiti ca nu-mi consum energia cu antipatii. Ma amuza cind cineva ma antipatizeaza, nu ma iubeste sau are parti-pris-uri pentru mine, ceea ce e normal. Sint o persoana agresiva din toate punctele de vedere. Adun prea mult in mine si atunci fac risipa de energie si vreau sa ma impun. Imi doresc ca toata lumea sa mearga intr-o parte. Ma lupt si chiar conving pe toata lumea, dar nu dureaza mult. Nu stiu daca e bine ceea ce fac.

Incercati sa duceti oamenii intr-o directie care poate fi avantajoasa pentru comunitate?
Nu cred. Sint o persoana destul de greu de suportat intr-un colectiv, dar am avut noroc ca am fost foarte iubita. Cel putin asa m-am simtit eu. Poate nici nu am fost. M-am simtit iubita de colegii mei. Acum, intr-adevar, s-au dus asperitatile acelea de virsta, de invidie, de iubiti furati si, prin urmare, sint mai linistita. In colectivul acesta ma simt foarte iubita.

Cind aveati parte de acele „asperitati“?
Tot timpul.

In toata cariera dvs. artistica au fost certuri?
Nu stiu daca certuri. Viata iti ofera insa foarte mult, iar tu trebuie sa stii sa iei. Cred ca am cam luat ce am vrut. Daca iti place ce faci, daca stii de ce faci ceea ce faci, cu timpul, oamenii se intorc spre tine cu intelepciune si te vad cum te vezi si tu.

„Obosesc mai putin decit restul lumii“
Ati scris un scenariu special pentru rolul Elisabetei Rizea. Ce altceva mai scrieti?
Am scris o carte la ideea Dorinei Lazar, directoarea Teatrului Odeon, despre un coleg de-al nostru, Stefan Mihailescu-Braila, care a fost un actor asa de mare, incit toti cei intervievati in carte, dar absolut toti, incheie cu: „Ei, ce sa spui despre omul acesta? Era genial“. In general, cartea a fost foarte apreciata si bine primita, dar, daca mi s-a reprosat din cind in cind ceva, a fost inflatia asta de „genial“. Daca toata lumea a pronuntat acest cuvint, eu nu l-am taiat…

Sinteti vreodata obosita?
Ei, pot sa spun ca obosesc mai putin decit restul lumii.

Aveti vreun secret?
N-am niciun secret. Pur si simplu, cred ca fac numai ce-mi place.

V-ati fi dorit mai multe roluri in filme?
Eu am avut destule roluri. In ceea ce priveste filmul, pina in ’90 am avut o viata, dorinta, libido. Dupa ’90, am mai facut cite ceva sporadic, dar nu ma asteptam si nici nu cred ca se poate numi film ceea ce am facut. In ceea ce priveste cinematografia, viata e altfel de atunci, din ’90. Nu vad pe nimeni care sa fi facut un lucru care nu s-a facut inainte de acea perioada.

Dupa anii ’90, nu ati mai simtit ca sinteti actrita de film, ci ati ramas, mai mult, actrita de teatru. De ce impartiti in acest fel aceasta perioada?
Datorita bucuriei mele. Mergeam in fiecare vara si faceam film, fie ca erau roluri mai mici sau mai importante. Era o adevarata viata actoriceasca si aveam dorinta de a ma vedea in film.

Valul de entuziasm nu a mai continuat…
S-a schimbat lumea dupa ’90. Cum percepeti dvs. aceasta? Este bine sau rau?
Si eu m-am schimbat, si oamenii, si potentialul. E o chestiune de adaptare, pina la urma. Stiti, se spunea ca la inceput existau pestii si, la un moment dat, a avut loc o schimbare de relief, iar bronhiile au trebuit sa se transforme in aripi, sa se adapteze la alte conditii. Pur si simplu, s-a transformat relieful.

Dvs. de ce v-ati schimbat?
M-am schimbat pentru ca a trebuit sa traiesc, sa exist, sa ma descurc.

„Poate ca profit de faptul ca nu sint disciplinata“
V-a parut rau vreodata ca nu sinteti „mina de fier“?
Nu as fi vrut sa fiu mina de fier, dar am fost prea artista, cu un egotism foarte pronuntat.

Sinteti si uituca, dezorganizata?
Nu cred ca sint dezorganizata. Altfel nu as putea sa fac atit de multe lucruri intr-o zi. O ordine tot trebuie sa fie. Cine stie? Poate ca profit de faptul ca nu sint disciplinata.

E o dictatura a felului dvs. de a fi?
Poate. Cine stie?

Cum va place sa va imbracati?
E un capitol pentru care am o slabiciune si in ziua de azi. Imi place sa ma imbrac bine. Imi plac tot felul de designeri. Acum imi place McQueen. Imi plac mai multe culori, dar totdeauna am fost prietena cu negrul; nu stiu de ce. Ma bucura o haina nou cumparata sau o rochie. Am avut noroc si la asta. Hainele m-au iubit. Au stat bine pe mine.

Mergeti prin magazine si cautati?
N-am timp si n-am avut niciodata. Chiar vreau sa fac o multime de lucruri. De o saptamina, vreau sa ma duc sa-mi vad un prieten si nu pot. In fiecare zi apare cite ceva...

Asa a fost mereu in viata dvs.? Ati avut foarte mult de munca?
(Ofteaza lung.) Nu stiu daca munca. E mult spus, pentru ca n-am avut impresia aceasta. Uitati, sa va povestesc. Daca pe mine ma cheama un actor sau regizor sa vad un spectacol sau un concert, eu nu pot sa zic ca sint obosita, desi de la opt dimineata pina la acea ora, stau in picioare si lucrez. Imi place foarte mult sa merg la spectacole. E o alta dimensiune a mea. Se intimpla ceva cu mine. Merg la cinema, merg la concerte, merg in vizita, merg sa vad lucruri noi. Cred ca mai sint si spectator de meserie. Nu pot sa zic niciodata „eu nu vin“. Mi-l aduc aminte pe barbatu-meu, care, atunci cind eu eram foarte tinara si am intrebat: „Dar de ce trebuie sa mergem?“, mi-a spus ceva foarte frumos: „Cine stie? Daca ne-au chemat oamenii acestia, poate ca au nevoie de noi“.

Sa intelegem ca nici nu puteti refuza?
Daca am spectacol, refuz. Nu cred ca accept pentru ca sint bine crescuta. Nu sint asa. Imi pare rau pentru mama mea, care ne-a crescut extraordinar. Dintre toti fratii mei, numai eu am iesit asa. Nu cred ca onorez invitatiile din buna crestere, ci pur si simplu din curiozitatea mea, care nu a obosit, din dorinta de a nu lipsi dintr-un loc unde se intimpla ceva.

Va imprieteniti usor cu oamenii?
Nu cred. Oricum, in prietenii si relatii eu sint cea defectuoasa, nu celalalt. Intotdeauna am primit foarte mult.

Dvs. ii ridicati pe cei din jur?
Eu nu am puterea pe care o are Florin Piersic. Florin ridica pe toata lumea, chiar daca lumea ride, isi bate joc, ironizeaza, spune ca vorbeste mult etc. Florin are o putere incredibila de a ridica oamenii sus de tot.

Si dvs. ii ridicati pe ceilalti, prin energia de care dati dovada. Nu vi s-a spus acest lucru de catre actorii alaturi de care ati jucat sau lucrurile acestea nu se spun?
Nu cred ca mi-a spus cineva, ba dimpotriva, am fost o belea. Nu eram prea… cum trebuie. Dar ma simt iubita. Ma simt bine cu colegii mei, actorii, cu absolut toti cei care ma iubesc, precum si cu cei care nu ma iubesc – si cei strimbi, si cei drepti. Este o comunitate in care am vrut sa traiesc si ma bucur ca am trait. E o meserie care mi se potriveste.

Ar fi vrut sa aiba magazine si restaurante
Nu a facut avere din actorie, insa nici nu a trait in saracie. Isi doreste sa ramina in teatru, iar cind nu va mai fi posibil, spune ca va face orice ca sa supravietuiasca. „Ma bucur de fiecare leu cistigat. Inainte de ’90, nu puteai sa faci nimic altceva cu banii decit sa traiesti din ei. Nici nu erau foarte multi. Dupa, nu am investit. Nu am magazine si restaurante, desi mi-ar fi placut foarte mult, dar nu sint de vina nici soarta, nici regimul. Ai abilitati sau nu le ai. Nu poti sa te superi ca vacarul pe sat, ca s-a imbogatit nu stiu care. Oferte si prilejuri am avut“, spune actrita.
Tinerii actori au de ales intre a urma calea meseriei si a face din asta o afacere. „Am fost tinara si eram ingrozitor de saraca. De fapt, toata lumea era la fel de saraca. Creierul nu era imbibat si atrofiat de dorinta de a face bani. Unii dintre actori vor sa faca afaceri, dar meseria nu inseamna doar sa faci bani“, explica Rodica Mandache. Potrivit actritei, problema in sine nu este ca actorii ajung sa joace in telenovele. De asemenea, este ingrijorata de o problema cu care se confrunta multi dintre tinerii actori, si anume taxele mari pe care trebuie sa le plateasca statului. „Frica pune stapinire pe ei. Se gindesc ca au si copil, mai au si rate... Mie nu mi se pare degradant sa joci in telenovele, dar cum aflu ca un actor a cistigat mai mult, cum aud ca este pedepsit. Unii dintre colegii mei au primit dupa trei ani penalizari pentru ca au depasit un prag al cistigurilor“, marturiseste actrita.

Stefan Andrei a facut tot posibilul pentru a-i salva sotul
Mai puteti juca un rol de ingenua?
Eu joc astfel de roluri – tocmai asta-i culmea. In ultima piesa a lui Radu Afrim, interpretez rolul unei fetite de cinci ani. Un regizor asa de mare cum este Afrim poate sa-si permita nebunii si sa te puna sa joci un copil, un cal sau o batrina de 90 de ani, dar, in mod normal, fiecare e pe culoarul lui. Pot sa interpretez un personaj plin de candoare, pentru ca oamenii si-au pas­trat candoarea.

Va amintiti de un moment dificil, in care ati fost salvata de cineva apropiat?
De foarte multe ori, dar, la un moment dat, barbatul meu (n.r. – fotograful Aurel Mihailopol, care a murit in 1982, la virsta de 54 de ani) a fost implicat intr-un scandal politic cu Securitatea. Ne-a salvat Stefan Andrei, ministrul de externe din acea perioada si barbatul unei colege, Violeta Andrei.

Ce a facut?
Tot ce a putut sa faca, omeneste. A fost foarte periculos pentru el. Dar barbatul meu a murit, in numai un an. Banuiesc ca a si fost ajutat sa moara.

Mai tineti legatura cu Stefan Andrei?
Ii urez „la multi ani“ in fiecare an si, daca ne vedem pe undeva, vorbim. Altfel, n-avem timp sa discutam.