Despre Radu Almasan, multi ar putea spune ca este un artist cu care natura a fost foarte generoasa. Are talent, nebunia necesara pentru a face ce-i dicteaza inima si un fizic placut. Insa, in ultima perioada, sub calmul si detasarea pe care le afisa acesta, parea ca se ascunde un secret: probleme in viata personala. Saptamina trecuta,
Radu ne-a acordat un interviu in care ne-a vorbit atit despre cariera, succes si trupa, cit si despre fosta lui sotie, Delia.

Ce a insemnat pentru tine faptul ca, dupa sapte ani, ai revenit cu trupa Bosquito si ai facut-o cu succes?
Inseamna o noua etapa si o noua experienta. Indiferent de ceea ce ar crede lumea, lucrurile s-au schimbat foarte mult in showbizul romanesc. Nu mai sint aceleasi canale de promovare, nu mai sint aceleasi trenduri, nu mai sint aceiasi formatori de opinie. Practic, desi sintem o trupa foarte cunoscuta, am luat-o de la zero. Din nou. Din acest motiv, satisfactia conferita de succesul noii noastre piese este inzecita si se datoreaza intr-o masura foarte mica iner­tiei succesului vechii trupe Bosquito. Ba chiar multi dintre cei care ne-au sprijinit ne-au declarat, cu mina pe inima, ca nu erau admiratori Bosquito in trecut, dar ca piesa noua, Cind ingerii pleaca, i-a transformat in fani veritabili.

Putem spune ca ecourile piesei Cind ingerii pleaca „te obliga“, intr-un fel, sa ramii in Romania?
Nu ma obliga nimic la nimic. Notiunea de obligatie nu se potriveste cu filozofia mea de viata. Cred ca cel mai frumos este sa traiesti momentul. Sint constient ca este un cliseu, dar nimic nu e mai adevarat. Asa ca eu ma bucur pe moment de succesul piesei, de afectiunea fanilor, de prietenia dintre mine si colegii mei. Asa le recomand si iubitorilor de Bosquito: sa ne aprecieze pentru ceea ce facem acum, sa nu mai astepte sa plecam sau sa ne despartim, ca sa inteleaga cit de mult suflet punem in ceea ce facem. Asa ca, indiferent unde ne va purta viata, acum sintem aici si facem muzica si sper sa reusim sa ne bucuram impreuna de acest moment.

Esti un artist incercat de viata. In ultimul timp, ti-a afectat cariera viata personala, casnicia cu Delia? Mai sinteti impreuna?
Mie imi place mult viata, o provoc foarte des si ii cer multe. De cele mai multe ori, sint rasplatit pentru indraz­neala. Citeodata insa, mai si pierd, iar casnicia cu Delia, dar nu si prietenia noastra, este un capitol care n-a iesit asa cum mi-am planificat initial. Mai multe n-am sa declar in acest sens, iar fanii Bosquito deja imi stiu tendinta de a fi rezervat fata de viata mea personala, asa ca n-o sa se supere. Ideea e ca nu mai sintem impreuna si cam atit.
Crezi ca, vreodata, muzica o sa-si piarda din insemnatatea pe care o are in viata ta? Daca da, in ce context?
Nu stiu, am incercat de citeva ori sa o las deoparte, dar n-am reusit. Am avut un moment, anul trecut, cind am vrut, efectiv, sa renunt la tot si sa fac altceva, dar colegii mei din Madame Hooligan m-au convins ca ar fi o alegere gresita. Acum nu cred ca as fi in stare sa las muzica, poate doar in contextul unei situatii limita, accident, probleme de sanatate, ceva de genul. Bat in lemn (ride). Totusi, nu ma agat de nimic, am invatat ca in viata orice e posibil, asa ca imi voi imbratisa viitorul oricum ar veni el.

Care este formatia in care te regasesti: Bosquito sau Madame Hooligan?
Madame Bosquito. (ride)

Cit de mult conteaza aspectul fizic pentru un artist? Lucrezi la imaginea ta, te preocupa?
Conteaza cit vrei tu sa conteze. Daca te cheama Lady Gaga, conteaza, daca te cheama Adele, nu conteaza. Sint abor­dari diferite si pot functiona ambele. Cred ca trebuie sa te simti bine in pielea ta, pentru ca atunci poti sa transmiti arta ta. Pina la urma, daca esti artist veritabil, iti pui arta pe primul loc, nu pe tine. Trebuie sa fii ca profetul Mohamed, care le-a interzis discipolilor sa-i picteze sau sa-i infatiseze vreodata chipul pentru a nu distrage nimanui atentia de la lucrul cu adevarat important: Dumnezeu. Toti ne uitam la Capela Sixtina, dar nu stim cum arata Michelangelo, nici cum arata Van Gogh, cu urechea taiata. Consider ca importanta sporita a lookului artistului este apanajul culturii pop a secolului al XX-lea si e o decizie personala daca vrei sa fii inscris acestui curent. Noi, artistii, ne jucam cu armoniile universului si din joaca cream o expresie noua ce poate sa influenteze viata a mii de oameni. Asta ne face pe noi deosebiti. Altfel, fara arta mea, cel putin eu, Radu Almasan, sint un tip ca oricare altul.